Dezbatere academica dedicata lui Mircea Eliade si pelerinajului religios

În contextul zilelor de sărbătoare dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, perioadă în care se desfăşoară cel mai mare pelerinaj din România, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi a avut loc, în data de 10 octombrie, dezbaterea academică aniversară „Mircea Eliade - 110 ani de la naştere”.

La eveniment au participat, în calitate de conferenţiari, dr. Juan E. Campo, profesor la Universitatea Santa Barbara din California, Statele Unite ale Americii, şi dr. Laurenţiu Tănase, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Moderator a fost lect. dr. Constantin Iulian Damian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, alături de care, din partea gazdelor, au mai participat pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul facultăţii, pr. conf. dr. Dan Sandu şi studenţi interesaţi de tematica abordată.

Profesorul Juan E. Campo a susţinut comunicarea „Pelerinajele moderne: Eliade şi căutarea sacrului în secolul al XXI-lea”. Acesta, pornind de la viziunea marelui istoric român al religiilor - pe care l-a şi cunoscut personal - privind omul religios şi locurile sacre, a realizat o incursiune în marile pelerinaje contemporane din diferite spaţii religioase, demonstrând că, în contextul secularismului şi materialismului de astăzi, omul are nevoie de pelerinaj pentru a rămâne ancorat în existenţa reală, cea spirituală.

În finalul comunicării sale, Juan E. Campo şi-a exprimat admiraţia pentru autenticitatea şi amploarea pelerinajului la racla Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, exprimându-şi dorinţa de a reveni în România şi a cerceta această manifestare religioasă reprezentativă nu doar pentru creştinismul ortodox, ci şi pentru creştinătatea universală.

La rândul său, teologul şi sociologul Laurenţiu Tănase a subliniat, în comunicarea „Importanţa pelerinajelor pentru dinamica vieţii religioase contemporane”, faptul că teoriile radicale ale secularizării s-au dovedit falimentare şi că omul contemporan continuă să fie religios şi să caute apropierea de sacru inclusiv prin intermediul pelerinajelor. Iar pelerinajul de la Iaşi confirmă cu prisosinţă acest fapt. În final, în calitate de membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a dezvăluit o serie de informaţii inedite din viaţa lui Mircea Eliade, atât din perioada interbelică, cât şi din cea comunistă. Cele două comunicări ştiinţifice au fost urmate de o sesiune de întrebări din partea studenţilor prezenţi la eveniment, care s-au prelungit cu numeroase şi interesante discuţii informale pornind de la tema generală a dezbaterii. (Lect. prof. univ. dr. Constantin Iulian Damian)

Sursa: doxologia.ro

Pe aceeaşi temă

12 Octombrie 2017

Vizualizari: 521

Voteaza:

Dezbatere academica dedicata lui Mircea Eliade si pelerinajului religios 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Mircea Eliade pelerinajul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact