Evenimente academice la 25 de ani de la infiintarea Facultatii de Teologie din Craiova

Facultatea de Teologie din Craiova serbează în această săptămână 25 de ani de la înfiinţare. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, vor fi deschise mâine, 5 octombrie, o serie de activităţi academice, menite să marcheze momentul aniversar. Oaspeţii Facultăţii de Teologie vor fi primiţi mai întâi în Aula „Nestor Vornicescu” din cadrul Centrului de restaurare, conservare şi vizualizare „Bengescu”, din str. Brestei, nr. 24, începând cu orele 9,00.

Tot aici se vor desfăşura mai apoi lucrările Simpozionului Internațional „Facultatea de Teologie: statut academic și misiune eclesială”. Evenimentul se va încheia vineri, 6 octombrie. Cea de a doua activitate academică, programată pentru această perioadă, este Colegiul Decanilor Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, organizat de asemenea în cadrul Centrului „Bengescu”. Nu în ultimul rând, tot mâine, 5 octombrie, studenţii Şcolii Doctorale „Sfântul Nicodim” din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova vor susţine o sesiune de comunicări, elaborate sub coordonarea profesorilor îndrumători.

Evenimentele festive vor fi îmbogăţite de praznicul Sfinţilor Serghie şi Vah, ocrotitorii Facultăţii de Teologie din Craiova, în ziua de sâmbătă, 7 octombrie. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de IPS Părinte Irineu la Altarul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, înconjurat de soborul părinţilor profesori.

Pr. Ioniţă Apostolache
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.

05 Octombrie 2017

Vizualizari: 550

Voteaza:

Evenimente academice la 25 de ani de la infiintarea Facultatii de Teologie din Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact