Ziua Copilului a fost sarbatorita luni, 2 iunie 2014, in Parohia „Sf. Treime” din Cluj-Napoca, printr-o activitate speciala organizata pentru cei mici, la care a participat si IPS Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului. Aflat la prima editie, Festivalul parohial pentru copii, a debutat la ora 11 in biserica parohiei situata pe str. Bisericii Ortodoxe, nr. 10.
In deschiderea programului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, le-a vorbit celor mici despre indeletnicirile care ii preocupau pe copiii din vechime, amintind de copilaria Sfantului Atanasie: “Din copilaria lui era cuminte si bun si a ajuns mai apoi, Sf. Atanasie. Atunci cand s-a intrunit primul Sinod Ecumenic, in anul 325, Sf. Atanasie, l-a certat pe Arie, care n-a iubit biserica si s-a impotrivit invataturii bisericii. Copilasul acesta care era credincios, bun si cuminte a ajuns mai tarziu Patriarhul Alexandriei”.
La final toti participantii au fost felicitati si au primit daruri, ce au fost impartite de IPS Parinte Andrei.
Festivalul parohial pentru copii a fost organizat in Biserica “Sf. Treime” din Cluj-Napoca, la initiativa parintelui consilier bisericesc Cristian Baciu si a pr. protopop de Cluj I, Ioan Jeler. Organizatorii isi propun ca acest festival sa devina o traditie si sa ii implice pe cat mai multi elevi de la scolile de pe raza parohiei.
Autor: Alexandra Anderes
Sursa: radiorenasterea.ro
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.