Festivalul national de teatru pentru copii si tineri la Caransebes

Sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 10:00, Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș va găzdui prima ediție a Festivalului național de teatru pentru copii și tineret „Tibiscum Act”. Pe scena Sălii de spectacole a Casei de Cultură vor urca trupe din patru orașe ale țării, astfel spectacolele concurs vor fi oferite de trupele Teatrix din Arad, Bela Lugosi din Lugoj, Phantasia din Craiova, Ego-Spero și Arttis din Satu Mare. Pe lângă publicul prezent, manifestarea artistică se va bucura de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Trupa de teatru „Credo” a Centrului de voluntariat „Alexandra Florea” al Episcopiei Caransebeșului, alături de copii de la Colegiul Național „Traian Doda”, Colegiul Național „C.D.

Loga” și Junii Gugulani vor oferi la rândul lor un moment artistic de spectacole demonstrative. În continuare membrii juriului vor decerna premiile și diplomele pentru trupele înscrise în concurs.

„Dorim ca prin acest festival să impulsionăm tinerii și copiii din municipiul nostru, dar și cei care vin din alte localități, spre artă, spre teatru și spre cultură. Așteptăm un număr cât mai mare de copii, care se vor bucura de ceea ce noi le oferim prin spectacolele artistice. Le mulțumim tuturor partenerilor, care au înțeles că tot ceea ce facem este pentru copii, ca aceștia să aibă posibilitatea de a se bucura de piesele de teatru, iar cei care sunt invitați din alte orașe să vadă municipiul nostru și actul artistic oferit de copiii și tinerii noștri”, a subliniat prof. Rada Petrișor, coordonatorul Centrului de voluntariat „Alexandra Florea”.

Organizatorii evenimentului sunt Episcopia Caransebeșului prin Asociația „Ioan Popasu” și Centrul de voluntariat „Alexandra Florea”, Primăria Municipiului Caransebeș, Casa de Cultură „George Suru” și Clubul Rotary-Caransebeș. La această manifestare, unde intrarea va fi liberă, sunt așteptați cât mai mulți copii și tineri din Caransebeș și nu numai, dar și persoane de toate vârstele iubitori de teatru și cultură.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

.

07 Mai 2015

Vizualizari: 594

Voteaza:

Festivalul national de teatru pentru copii si tineri la Caransebes 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact