Hramul Bisericii 'Sfantul Dionisie Exiguul' din Galati

La începutul noului an bisericesc, 01 septembrie 2015, Biserica Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul din municipiul Galaţi şi-a sărbătorit unul din ocrotitori. Numit Smeritul sau Cel Mic, Sfântul Dionisie Exiguul este cel care a fixat cronologia erei creştine, fiind cinstit de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 01 septembrie.

Slujire arhierească
După cum aflăm de la Pr. Gabriel Molocea, Consilier Misionar şi Mass–media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, sărbătoarea a debutat în ajun (31 august 2015) prin oficierea Slujbei Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos și a continuat a doua zi prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala bisericii, alcătuită din tineri elevi şi studenţi din parohie.

„La momentele liturgice rânduite, diaconul Ionuţ Varga a primit darul preoţiei fiind hirotonit pe seama capelei Sfântul Spiridon din cadrul Spitalului Municipal din Brăila, iar tânărul teolog Gabriel Spanache a fost hirotonit întru diacon. La eveniment au participat profesori, oameni de cultură din municipiu şi credincioşi ai parohiei, dar şi din alte parohii din oraş”, ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea.

Începutul unui nou an bisericesc înseamnă şi cinstirea înaintaşilor noştri
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a arătat că „începutul anului bisericesc în biserica Sfântul Vasile cel Mare din Galaţi ne ajută să ne pregătim pentru a vedea duhovniceşte darurile lui Dumnezeu în Preasfânta Biserică şi, mai ales, lucrarea Bisericii pentru binele şi mântuirea credincioşilor. Totodată, începutul unui nou an bisericesc înseamnă şi cinstirea înaintaşilor noştri: în chip cu totul special a fericitului întru pomenire Episcop Chesarie, care, cu zeci de ani în urmă a intuit canonizarea Sfântului Dionisie Exiguul, precum şi a păstorului nemuritor în inimile credincioşilor, părintele Boris Dumănescu şi a evlavioasei preotese Lidia, care au arătat că începutul anului bisericesc prelungeşte sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare în viaţa slujitorilor Sfântului Altar şi, prin ei, în viaţa credincioşilor acestei parohii”.

Activităţi social filantropice organizate cu prilejul hramului
Cu prilejul sărbătoriri hramului, Parohia Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Exiguul a asigurat masa de prânz bătrânilor aflaţi în două instituţii de ocrotire socială, a acordat ajutoare financiare bolnavilor şi familiilor sărace aflate în evidenţele speciale ale parohiei şi a fost organizat un concurs de şah la care au participat mai mulţi copii integraţi în programul catehetic-naţional Hristos împărtăşit copiilor şi nu numai.

Te Deum la începutul anului nou bisericesc
După Sfânta Liturghie s-a oficiat slujba de Te Deum pentru începutul noului an bisericesc, precum şi Slujba Parastasului a ctitorilor adormiţi în Domnul. La final, toţi invitaţii, slujitori, credincioşi, tineri şi copiii au fost invitaţi la agapa frăţească, pentru eveniment fiind pregătite peste 1.000 de pachete cu alimente.

***
Parohia Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul desfăşoară ample programe cu copiii şi tinerii parohiei, în cadrul programului naţional Hristos împărtăşit copiilor.

Sursa: basilica.ro

 

02 Septembrie 2015

Vizualizari: 790

Voteaza:

Hramul Bisericii 'Sfantul Dionisie Exiguul' din Galati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact