Miercuri, 1 august, la parohia „Sfântul Haralambie” din Constanța (bulevardul Tomis, nr. 301, zona Boema) va fi adusă spre cinstire o copie a icoanei Maica Domnului „Trei Bucurii” de la biserica „Sfântul Iacob, fratele Domnului” din satul Kohanovka (regiunea Odessa, Ucraina).
Icoana va rămâne la parohia constănțeană pe tot parcursul postului Adormirii Maicii Domnului, când, zilnic, de la ora 8.30, preoții bisericii vor oficia Sfânta Liturghie, iar de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu.
Icoana Maica Domnului „Trei Bucurii” amintește de o minune petrecută la biserica „Sfânta Treime” din Moscova. Icoana a fost adusă în secolul al XIX-lea, de către un pictor din Italia. După un timp, o femeie care avea trei necazuri (soțul i-a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul fiu a fost luat prizonier de război) s-a rugat Maicii Domnului în fața acestei icoane și i s-au rezolvat toate cele trei probleme. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”. Este cinstită pe 26 decembrie.
Copia icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii” a fost daruită bisericii „Sfântul Apostol Iacob” din satul Kohanovka de către o familie de credincioși în anul 1998, odată cu înființarea parohiei.
Biroul de Comunicare
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.