In prima zi a anului, la toate bisericile se vor oficia slujbele speciale, denumite Moliftele Sfantului Vasile


Prima zi a anului se deschide cu o sarbatoare importanta pentru toti crestinii ortodocsi. Urmand firul istoric al vietii Mantuitorului, dupa Nasterea Domnului, la 1 ianuarie este randuita serbarea Taierii-imprejur a Domnului nostru Iisus Hristos ca prunc. Sarbatoarea nu este tot atat de veche ca cea a Nasterii. Era generalizata in secolul V (probabil dupa ce Craciunul a inceput sa fie serbat si in Rasarit, la 25 decembrie). De atunci, se pastreaza primele predici, tinute cu acest prilej de unii dintre marii predicatori ai secolului.

In Apus, primele mentiuni despre serbarea ei sunt din Galia (sec. VI) si apoi de la Roma (sec. IX). La inceput, crestinii posteau in aceasta zi, pentru a se deosebi de pagani, care, in aceeasi zi, sarbatoreau pe Ianus, zeul pacii si al razboiului, si inceputul anului nou (Calendae Ianuarii, sarbatoarea Calendelor), care coincidea si cu sfarsitul sarbatorii Saturnaliilor; iar in unele parti se serbau si Brumaliile, in cinstea lui Dionisios (Bachus), zeul vinului si al betiei, numit si Vromius, precum si sarbatoarea numita Vota (in cinstea zeului Pan, zeul padurilor). Toate aceste sarbatori, foarte populare la pagani, erau impreunate cu ospete, petreceri zgomotoase, jocuri si obiceiuri indecente si imorale, impotriva carora Sfintii Parinti din secolele IV-V au tinut cuvantari fulminante. Asemenea obiceiuri paganesti au persistat multa vreme, chiar dupa biruinta crestinismului, caci Sinodul Trulan (692) inca se vedea silit sa ia masuri impotriva lor. De altfel, unele dintre ele supravietuiesc pana astazi (ospetele din noaptea Anului nou sau "Revelionul" si firitisirile de a doua zi). Odata cu disparitia paganismului si cu uitarea sarbatorilor respective, crestinii au incetat postul si au inceput sa praznuiasca taierea imprejur a Domnului, cu bucurie, ca si pe celelalte praznice imparatesti. In aceeasi zi s-a adaugat, cu timpul, (chiar de la sfarsitul sec. IV) si sarbatoarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a carui liturghie se savarseste in aceasta zi. Este ziua cand se oficiaza si o serie de rugaciuni speciale, moliftele Sfantului Vasile, pentru binecuvantare si izbavire de sub puterea diavolilor. E totodata si inceputul anului civil, pe care Biserica l-a tolerat, consfintindu-l prin serviciul Tedeum-ului, care se savarseste in biserici in aceasta zi, dupa Liturghie.

 

Sursa: Ziarul de Bacau

.

28 Decembrie 2006

Vizualizari: 6187

Voteaza:

In prima zi a anului, la toate bisericile se vor oficia slujbele speciale, denumite Moliftele Sfantului Vasile 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact