Sub deviza ASCOR – Trecut, prezent și perspective are loc Întâlnirea Consultativă a Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, care se desfășoară, cu sprijinul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” – Dorna Arini în intervalul 11 – 14 februarie, reunind reprezentanți a 17 filiale locale ASCOR din România și Republica Moldova.
Scopul întâlnirii este realizarea unei evaluări calitative a activității filialelor ASCOR din țară și din Republica Moldova, în vederea elaborării unui plan strategic de dezvoltare organizațională. În aceeași măsură, evenimentul de față vizează actualizarea cadrului legale de organizare și desfășurare a activității asociației în plan național și local, prin actualizarea prezentului statut.
Având la bază trei piloni ai societății spiritualitatea, educația și familia, Asociația Studenților Creștini din România contribuie în mod substanțial la dezvoltarea spirituală, morală și culturală a tinerilor români din țară și străinătate.
Sursa: mitropolia-ardealului.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.