Apropierea praznicului Adormirii Maicii Domnului este în fiecare an prilej de bucurie duhovnicească pentru mai multe mănăstiri şi biserici din Mitropolia Olteniei. Între acestea, la loc de seamă stă Mănăstirea Tismana, locaş de închinare temeluit de Sfântul Nicodim cu mai bine de şase secole în urmă în străvechea vatră a Gorjului.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului aprinde din nou făclia credinţei în inimile sutelor de pelerini care poposesc la Tismana spre a înălţa rugăciune într-unul dintre cele mai vechi locaşuri de închinare din ţară.

Aici, acum mai bine de şase sute de ani, Cuviosul Părinte Nicodim, călugăr încercat din părţile de sud ale Dunării, a aşezat sămânţa monahismului oltenesc. Şi aceasta nu s-a plinit oricum, căci Sfântul Nicodim şi-a închinat ctitoria Maicii Domnului, întru a cărei cinstită Adormire l-a slăvit totdeauna pe Mântuitorul Hristos. Sub protia sa, Preacuviosul Părinte a îndreptat paşii celor rătăciţi, i-a ajutat pe cei sărmani, i-a vindecat pe cei bolnavi, a izgonit duhurile cele necurate. Aşa se face că, în fiecare an, ziua de 15 august redevine anamneza vie a unei întâlniri de taină, retrăită „iară şi iară” la Tismana.

Frumuseţea răpitoare a locului, cu brazi înalţi, stejari seculari, arbori de tisă şi castan, conturează tainicul întrepătrunderii dintre real şi sacru, dintre istoric şi liturgic, mistic şi euharistic. Aici tronează frumosul testament lăsat de Sfinţii Părinţi în numele Preacuratei Fecioare, Maica Dumnezeului nostru, către noi toţi, fiii săi cei de peste veacuri: „Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare…” (Troparul Sfintei Adormiri).

Amintiri din vistieria istoriei
Dar binecuvântarea şi frumuseţea praznicului înconjoară amintirea faptelor trecute, rânduite cu taină în vistieria istoriei Bisericii noastre Ortodoxe. De aceea, „Mănăstirea Tismana se poate făli pe drept cuvânt de tot trecutul ei istoric. Se ştie că a fost înzestrată în decurs de aproape şase veacuri cu nenumărate odoare de tot felul. Cele mai multe s-au irosit. Dar unele dintre ele, mai de seamă, au ajuns până la noi… De aceea, lavra ctitorită de Sfântul Nicodim nu mai păstrează aproape nimic din bogata zestre de odinioară. Însă acest aproape nimic este covârşitor de însemnat, fiind vorba mai ales de un patrafir şi de o nebederniţă de la sfârşitul secolului al XIV-lea” (cf. Petre Ş. Năsturel, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit şi odăjdiile Mitropolitului Antim Critopol de la Tismana, în Revista „Mitropolia Olteniei”, nr. 7-8/1959, p. 419). Despre acest patrafir (sau epitrahil) şi nebederniţă (sau bederniţă) vom vorbi în cele ce urmează.

Două odăjdii bisericeşti păstrate peste veacuri în lavra Tismanei
Aflate de ani buni în patrimoniul mănăstirii, cele două odăjdii sfinte s-au aşezat pe seama Sfântului Nicodim, lucru binecunoscut de istorici, care i-au atribuit majoritatea bunurilor moştenite din acea perioadă. În cazul bederniţei, Petre Ş. Năsturel se pronunţă diferit, urmărind înscrisurile brodate pe colţuri, arătând că ea a aparţinut de fapt lui „Antim mitropolitul, robul lui Dumnezeu”, nimeni altul decât Antim Critopol, primul mitropolit al Ţării Româneşti (1370-1392), contemporan al Sfântului Nicodim de la Tismana. Dincolo de faptul că Sfântul Nicodim avea dreptul de a purta acest sfânt odor bisericesc, primind această vrednicie de la Patriarhul de Constantinopol, bederniţa de la Tismana ar aparţine totuşi Mitropolitului Antim, care ar fi lăsat-o aici înainte de moarte. „Când însă mitropolitul, crezându-se aproape de moarte, a hotărât la 15 februarie 1389 să îmbrace schima cea mare, el a trecut de drept în cinul uneia din mănăstirile ţării. Pentru săvârşirea dorinţei sale de a fi schimonah, el avu de ales între Vodiţa, Tismana, Cotmeana, Cozia, Coşuştea şi desigur alte câteva sfinte locaşuri ale Munteniei. Strălucirea încă de pe atunci a ctitoriilor lui Nicodim l-a îmboldit să aleagă una dintre ele. Şi, dezbrăcând arhieria, şi-a dăruit averea – deci şi odăjdiile sale arhiereşti – Vodiţei sau Tismanei” (ibidem, p. 425).

Patrafirul Sfântului Nicodim de la Tismana
Epitrahilul Sfântului Nicodim are însă o cu totul altă poveste. Broderia sa, unicat în ceea ce priveşte arta bisericească, a generat mai multe ipoteze cu privire la originea sa. Unii istorici l-au plasat în secolul al XVI-lea, deci ulterior Sfântului Nicodim, ceea ce nu poate fi în mod cert socotit a fi de crezare. Tot în acest context, Petre Năsturel leagă provenienţa sa de cea a bederniţei, despre care am vorbit mai sus, afirmând că ar fi aparţinut tot Mitropolitului Antim Critopol. „Pentru motivele sale fitomorfe şi zoomorfe, acest patrafir este cu totul neobişnuit şi nu am reuşit să-i regăsim asemănări vreundeva. Dacă acerele care-l împodobesc ar purta cruce în plisc, s-ar crede că este o lucrare românească. Despre patrafirul acesta, tradiţia Mănăstirii Tismana este mută: nici o hârtiuţă nu este prinsă de el, care să ne şoptească măcar o frântură de legendă. Este de mirare că această odajdie nu a fost ridicată şi ea în veacul trecut, pentru a fi dusă la Muzeul din Bucureşti, ci a rămas pe loc împreună cu odoarele legate de amintirea mai mult sau mai puţin stâlcită în decursul vremurilor a lui Nicodim cel Sfinţit de la Tismana” (ibidem, p. 429).

În ceea ce ne priveşte, dovada faptului că acest sfânt odor se află în lavra Tismanei, nefiind înstrăinat în timpul regimului comunist, arată cu adevărat puterea şi rânduiala Maicii Domnului, întru a cărei slujire Sfântul Nicodim a ostenit şi osteneşte neîncetat şi astăzi.

Arhid.

Ioniţă Apostolache,
în Ediţia de Oltenia a Ziarului Lumina
Sursa: mitropoliaolteniei.ro

.