Linie gratuita pentru consilierea femeilor in criza de sarcina! Salveaza o viata!

Sună la TELVERDE 0800 800 116, linie gratuită pentru consilierea femeilor în criză de sarcină! Salvează o viață!

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, desfășoară în luna noiembrie campania de promovare a liniei telefonice gratuite TELVERDE 0800 800 116 pentru consilierea femeilor în criză de sarcină.

Voci pro-viață au ales să își spună povestea și să mărturisească din activitatea lor, pentru a ajunge la inimile mai multor mame, tinere, femei în criză de sarcină, dar și a apropiaților, membrilor familiei lor, cu mesajul că nu sunt singure în lupta pentru copilul nenăscut. Campaniei de promovare TELVERDE 0800 800 116 s-au alăturat oameni din diferite domenii, mesageri ai vieții cu activitate misionară, printre care mame, tați, preoți slujitori, un psiholog și un medic de familie.

„Atât ca preot slujitor, cât și ca cel care coordonează activitatea Pro Vita, am înțeles că salvarea, protejarea și cultivarea vieții este cea mai frumoasă misiune pe care ne-o putem asuma și aceasta pentru că viața rămâne cel mai frumos cadou pe care ni-l face bunul Dumnezeu. Ne place la Pro Vita să spunem că noi ne concentrăm să arătăm nu ce dureros, ce tragic, ce demolator este un avort, ci să arătăm cât de frumoasă este viața, cât de minunată este viețuirea pruncului în pântecul mamei. Dacă ar fi să se facă un film artistic despre ce petrece un om nouă luni de zile în pântecul mamei, ar ieși o splendidă pagină cinematografică”, se arată în mesajul Pr. Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.

Linia telefonică gratuită, confidențială TELVERDE 0800 800 116 cuprinde o serie de forme de susținere pentru femeile în criză de sarcină, printre care asigurarea serviciilor medicale, ajutor material, consiliere psihologică, spirituală, dar și sprijin emoțional.

„Consilierea în criză de sarcină înseamnă să vorbești pentru bebelușul încă nenăscut. La patru săptămâni de la concepție, inimioara lui deja bate, chiar dacă mama nu o aude. Această fărâmă de om este, în criza de sarcină, supus la un proces în care alții stabilesc dacă el are dreptul la viață sau trebuie să moară. În această consiliere asculți, asculți foarte mult, nu judeci, nu dai verdict. Doar ajuți mama să-și limpezească gândurile și emoțiile”, a transmis Gilia Crăciun, Psiholog Pro Vita Iași.

Pr. Dragoș Bălinișteanu, tată a 7 copii, dintre care unul a plecat la Ceruri la doar patru ore de la naștere, a vorbit despre rolul tatălui, ca protector al familiei și ca cel care poate să ofere bărbăția duhovnicească, într-un moment de criză și situație dificilă, atunci când lumea se poate prăbuși pentru femeie.

„Nu de puține ori am fost pusă în situația de a direcționa femeile dintr-o intersecție destul de anevoioasă pentru ele. Contorizam acum vreo două zile câți copii au venit pe lume datorită mie, pentru că asta e realitatea… Fete, care aveau 20-30 de ani m-au întrebat: Ce să fac?. Și le-am zis: Vei da naștere unui copil. Miracolul suprem al nostru. Nimbul acela, luminița aceea care apare în uterul femei este o binecuvântare. Copiii trebuie născuți!”, a povestit dr. Carmen Mihăilă, medic de familie, care a salvat peste 15 copii, cel mai mic având acum 10 luni, iar cel mai mare 15 ani.

O altă voce care a ales să-și spună povestea pentru a inspira și alte femei însărcinate aflate în dificultate, oferindu-le curaj poate, este Ioana Dumitrașcu, mamă de îngeri și mama lui Ioan, salvat printr-o minune, care le transmite „că atunci când mergem cu Dumnezeu de mână, nimic nu mai este imposibil și că merită să luptăm pentru viața minunilor noastre chiar și în fața morții!”. De asemenea, campania conține și mărturia emoționantă a unei mame care a renunțat la sarcină. În prezent, mamă a cinci copii și bunică, a transmis un mesaj prin care arată că „este cumplit să te pui împotriva lui Dumnezeu și că fiecare copil este o binecuvântare, nu o problemă”.

Campania media de promovare a fost precedată de una offline, în care materiale informative despre TELVERDE 0800 800 116 au fost afișate și distribuite în cabinetele medicilor de familie și ale ginecologilor din județul Iași, în clinici și policlinici, în parohii, în căminele din campusurile studențești și la facultățile din universitățile ieșene.

TELVERDE 0800 800 116 este parte din Programul „PRAESIDIO pentru femeile însărcinate aflate în dificultate”, ce vizează și alte forme de sprijin, cum ar fi consiliere și terapie, cazare temporară în apartamentele din Iași, Botoșani și Piatra Neamț, Cabinet de consiliere pentru mame la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, consiliere post-avort, Grupul de suport pentru mamele de îngeri „Dincolo de nori este iubire”.

Arhiepiscopia Iașilor, Sectorul de Misiune, Departamentul Pro Vita
 

07 Noiembrie 2024

Vizualizari: 476

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact