Manastirea Ramet isi praznuieste ocrotitorii, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si pe Sfantul Ierarh Ghelasie

In fiecare an, pe 29 iunie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, cei ce sunt intre Apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, propovaduitorii cei tari si de Dumnezeu vestitori si capeteniile ucenicilor lui Hristos – cum ii numeste Biserica in slujbele Sale.

Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Irineu va savarsi sfanta Liturghie si va rosti cuvantul de invatatura cu ocazia hramului Manastirii Ramet. La aceasta slujire duhovniceasca ierarhul nostru va fi insotit de Parintele Remus Onisor, consilier administrativ bisericesc al centrului nostru eparhial.

Parintele Atonie, duhovnicul manastirii, ne-a informat ca slujbele inchinate Sfintilor Apostoli Petru si Pavel au inceput de aseara si au cuprins Vecernia Mare cu Litia, Utrenia si Ceasurile. In aceasta dimineata, de la ora 7.00 s-a oficiat Taina Sfantului Maslu, Acatistul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, iar de la ora 10.00 va fi savarsita Sfanta Liturghie arhiereasca.

Maine, 30 iunie 2010, Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sf. Ierarh Ghelasie ale carui sfinte moaste se afla la Manastirea Ramet.

Sursa: Radio Reintregirea
 

29 Iunie 2011

Vizualizari: 797

Voteaza:

Manastirea Ramet isi praznuieste ocrotitorii, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel si pe Sfantul Ierarh Ghelasie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact