Marsul pentru viata 2017

Marșul pentru viață 2017
Ajută mama și copilul! Ei depind de tine.

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, alături de Asociația Studenți pentru Viață – București organizează la Iași, sâmbătă, 25.03.2017, între orele 14:00 – 17:00, ediția a șasea a Marșului pentru Viață, cu tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”.

Marșul pentru Viață se va desfăsura, începând cu ora 14:00, pe traseul: Piața Unirii – Str. Gavriil Musicescu – Bulevardul Independenței – Strada Elena Doamna – Strada Anastasie Panu – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Organizatorii vor aștepta sosirea participanților începând cu ora 13:00 în Piața Unirii, unde vor avea loc o serie de discursuri care vor evidenția importanța manifestărilor pro vita în context contemporan.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” este că orice femeie aflată în criză de sarcină are nevoie de ajutorul celor din jur pentru a putea evita experiența dureroasă a avortului. Criza de sarcină apare în momentul în care o femeie ia în considerare întreruperea cursului firesc al sarcinii, care s-ar concretiza prin nașterea copilului, și se gândește la posibilitatea de a face avort. Criza de sarcină se datorează unor probleme exterioare cărora ea nu reușește să le facă față.

Orașul Iași se alătură prin acest eveniment altor 280 de orașe din România și Republica Moldova care organizeaza astfel de manifestări dedicate vieții.

În cadrul Arhiepiscopiei Iașilor se vor organiza, pe aceeași dată, marșuri și în alte orașe din judeșele Iași, Neamț și Botoșani:: Pașcani – ora 15:00 (Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”), Târgu Neamț – ora 16:00 (Liceul „Vasile Conta”), Piatra Neamț – ora 14:00 (Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” - Mărăței), Botoșani – ora 14:00 (Biserica „Buna Vestire”), Săveni – ora 13:00 (Protopopiatul Săveni), Darabani – ora 14:00 (Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”), Hârlău – ora 13:00 (Protopopiatul Hârlău), Târgu Frumos – ora 15:00 (Biserica „Sf. Nicolae”), Dorohoi – ora 13:30 (Parcul Cholet), Bucecea – ora 15:00 (Liceul Tehnologic).

Mai multe detalii despre evenimentele organizate în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și despre cele organizate la nivel național puteți găsi pe www.provitaiasi.ro, www.marsulpentruviata.ro, www.doxologia.ro.

Responsabil Marșul pentru Viață Iași
Sorina Hîngănescu
0753 472 067
E-mail: hinganescu.sorina@gmail.com
www.provitaiasi.ro
www.facebook.com/ProVitaIasi

23 Martie 2017

Vizualizari: 735

Voteaza:

Marsul pentru viata 2017 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact