Mediul si societatea, bolnavii si activitatile cu tinerii, in atentia preotilor din Arhiepiscopia Clujului

Preoții din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului s-au întrunit joi, 10 septembrie, în ședință lunară de lucru. Printre subiectele abordate se numără mediul și sănătatea, intensificarea misiunii față de cei aflați în suferință și activitățile cu tinerii din parohie.

Preoții de pe raza municipiului Cluj-Napoca, ce fac parte din Protopopiatul Cluj II, au fost informați asupra problemelor de mediu și sănătate. Ședința s-a desfășurat la biserica ocrotită de „Sfântul Gheorghe”, situată în cartierul clujean Gruia. Invitatul special al întâlnirii a fost prof. dr. Eugen Stelian Gurzău, din cadrul Centrului de Mediu şi Sănătate din Cluj- Napoca. Acesta le-a vorbit preoților prezenți pe tema: Mediul și sănătatea, încotro ne îndreptăm? Preoții au fost sfătuiți să le vorbească credincioșilor despre alimentația sănătoasă și despre consumul eficient al resurselor oferite de natură.

La final, părintele protopop Gheorghe Braica, le-a transmis preoților comunicările curente ce țin de administrarea parohiilor.

Preoții din Protopopiatul Cluj I, alături de cei suferinzi
Preoții ce fac parte din Protopopiatul Cluj I doresc să-și intensifice misiunea față de cei aflați în suferință. Întruniți în locașul de cult cu hramul „Sfânta Treime” de pe strada Bisericii Ortodoxe, ei au discutat cum să fie mai aproape de cei bolnavi.

În cadrul întâlnirii, prezidate de părintele protopop Dan Hognogi, părintele Bogdan Chiorean a prezentat activitatea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Clujului. Părintele a descris serviciile de care pot beneficia persoanele cu probleme de sănătate. Totodată s-a discutat despre importanța misiunii preoților în mijlocul bolnavilor. În acest sens părintele Iustin Câmpean a făcut o prezentare a activității Centrului de vârstnici din Mociu, după cum am aflat de la corespondentul radio Renașterea în protopopiat, parintele Mihai Pop.

Ședinta s-a încheiat cu discuții duhovnicesti și cu aducerea la cunoștință a anunțurilor administrative.

Preoții din Protopopiatul Gherla, sfătuiți să-și intensifice activitătile cu tinerii
Întruniți în locașul de cult cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, preoții din Protopopiatul Gherla au fost sfătuiți să-și intensifice activitățile cu tinerii din parohie.
Părintele Ovidiu Feldiorean de la parohia Dăbâca le-a împărtăşit preoţilor prezenţi din experienţa sa privind modul de organizare, etapele, programul şi activităţile, precum şi impresiile cumulate în urma organizării în localitatea unde-şi desfăşoară partoraţia, a unei tabere de vară pentru peste 60 de copii din parohie şi de pe raza protopopiatului, a declarat corespondentul radio Renașterea, părintele Marcel Gheberta.

În cadrul ședinței, părintele protopop Paul Isip a evocat personalitatea stareţului Paisie de la Neamţ, bun iconom, om al rugăciunii şi al culturii, mare nevoitor, dar şi înnoitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea. În încheiere au fost discutate o seamă de probleme de ordin administrativ.

Preoţii bistrițeni, rugaţi de poliţie să vorbească în biserică despre metoda „accidentul”
La sediul Protopopiatului Ortodox Bistriţa s-a derulat o şedinţa lunară a preoților în cadrul căreia părintele protopop Alexandru Vidican a mulţumit preoţilor pentru participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, derulată săptămâna trecută la Cluj-Napoca, în prezenţa a peste 6000 de tineri. „Le-am mulţumit preoţilor noştri care s-au implicat în reuşita acestei întâlniri cu tinerii şi sperăm ca pe viitor să ne implicăm şi mai mult în astfel de acţiuni”, a declarat părintele protopop.

La întâlnire a fost prezent şi subcomisiarul Mihaela Moldovan de la Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, care a prezentat preoților metoda „Accidentul” și i-a îndemnat să spună le credincioşilor să fie mai vigilenţi, exemplificând cu câteva metode practice ale celor care profită de buna credinţă a oamenilor.

„Foarte mulţi dintre credincioşii noştri sunt păcăliţi prin această metodă, profitându-se de naivitatea şi singurătatea celor bătrâni. Trebuie să fim şi noi alături de Poliţie, factori de apărare ai comunităţii, pe care s-o ferim de impostori”, spune părintele Alexandru Vidican.

În acelaşi cadru s-a prezentat şi o circulară pentru cursurile de cântăreţi bisericeşti ce încep pe 12 septembrie.
 

Grigore Sâmboan
Sursa: radiorenasterea.ro
 

11 Septembrie 2015

Vizualizari: 696

Voteaza:

Mediul si societatea, bolnavii si activitatile cu tinerii, in atentia preotilor din Arhiepiscopia Clujului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact