Anul acesta, 2016, se împlinesc 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române (20 februarie 1856). Minoritatea romă constituie unul dintre grupurile etnice cele mai mari din România. Conform recensământului din anul 2011, ei numărau 621.573 de persoane (adică 3% din totalul populației).

Stabilirea romilor în Țările Române şi situația lor juridică de robi timp de mai bine de cinci secole, sunt teme prezentate adeseori superficial sau în modtendențios. Deși s-au păstrat puține documente din epocă, pe baza studiilor lingvistice, în secolul al 18-lea s-a stabilit cu exactitate apartenența romilor la poporul indian, limba acestora fiind derivată din vechea sanscrită. În drumul lor spre Europa ei au străbătut Orientul Mijlociu, de unde au împrumutat o serie de caracteristici lingvistice, apoi s-au stabilit pentru o vreme în Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin (Ρωμανία– Románia-corespondentul în limba greacă al lui Imperium Romanorum) de unde şi-au luat numele de romi, iar limba lor s-a numit románi .

O cercetare onestă a fenomenului robiei romilor din Ţările Române trebuie să aibă în vedere contextul internaţional al epocii, nu doar pe cel local. Robia a făcut parte din viaţa socială a Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, dar şi la nivel mai larg: America latină, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, ţări în care s-a dezvoltat mișcarea aboliționistă (de abolire a sclaviei), dar care la rândul lor nu au reușit eradicarea sclavieidecât aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi în Ţările Române sau chiar după Ţările Române. Mai trebuie spus că fenomenul robiei ţiganilor din Ţările Române prezintă diferenţe de înţelegere faţă de sclaviapracticată în ţările atlantice sau în coloniile unor imperii occidentale, unde sclavii nu aveau atât de multe drepturi precum robii de etnie romă din Ţările Române.

Principala caracteristică a instituţiei robiei în Ţările Române se referă la lipsa de personalitate juridică a individului aflat în această categorie socială. Totuşi, în toată perioada robiei în Ţările Româneromii nomazi erau liberi să colinde țara şi să-şi practice obiceiurile. În schimb, romii care aveau o slujbă fixă,adică o activitate statornică,erau obligați să stea în aceeaşi localitate. Deși etnia romă avea cel mai mare număr de robi, în epocă existau robi şi din alte etnii şi chiar robi români.
Vânzarea sau răscumpărarea robilor, ori pedepsele fizice aplicate robilorromi constituiau norma juridică a vremii, deoarece robii români suportau aceleași pedepse ca şi romii, nefiind nicio discriminare în privința aceasta.

Dincolo de prevederile formale ale legilor vremii, Biserica Ortodoxă Română a încercat să sprijine minoritatea romă în diferite moduri.Argumentele mitropolitului Gavriil Calimachi şi aleepiscopilor din Moldova din anul 1766, când a fost interzisă despărțirea familiilor de romi, se rezumă astfel: „și ei sunt făcuți tot de Dumnezeu ca și ceilalți oameni și este mare păcat de a fi împărțiți (separați n.n.) ca niște dobitoace” . Istoricul Viorel Achim, în lucrarea „Ţiganii în istoria României”, apărută la Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, spune că ţiganii mănăstireşti o duceau mai bine decât restul ţiganilor.

Unul din cei mai aprigi luptători pentru dezrobirea ţiganilor din Ţările Române a fost arhimandritul Ioasafat Snagoveanul, slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, care, luând parte la Revoluția din 1848, a fost ales membru în Comisia pentru dezrobirea țiganilor, împreună cu Cezar Bolliac și Petrache Poenaru (bursierul și ucenicul Sfântului Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Românești), motiv pentru care, după revoluție, Ioasafat Snagoveanul a fost exilat, ajungând la Paris, unde a înființat prima capelă românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de țară și de romii pe care îi prețuia şi îi apăra.

Dezrobirea socială a romilor a fost un proces complex care, pe lângă acordarea libertății individuale, a inclus şi stoparea nomadismului, implicarea romilor în agricultură şi integrarea lor în comunitățile rurale şi urbane.

Dezrobirea i-a găsit însă pe robii de etnie romă nepregătiți.Deși eliberați în mod juridic de robie, cei mai mulți romi au rămas pe lângă mănăstirile unde fuseseră odinioară robi, formând sate întregi de romi, care există până astăzi în apropierea imediată a mănăstirilor, sau a fostelor case boierești. Aceștia ajutau pe proprietarii de pământ la muncile agricole, în schimbul unor anumite sume de bani sau alimente, iar cu timpul unii au devenit stăpâni pe terenul pe care locuiau.Cei care practicau diferite meserii s-au stabilit pe lângă târguri și sate, desfășurându-și în continuare meşteşugurile şi tradiţiile. Despre toate acestea mărturisesc, cu recunoștință, chiar romii înșiși care, de pildă, țin să sărbătorească marile evenimente din istoria lor în preajma Mănăstirii Bistrița din Mitropolia Olteniei (judeţul Vâlcea).

Cât privește grija spiritualăa Bisericii faţă de romi, amintim existența mai multor lucrări de pastorală sau cărți liturgice, precum Studiul Pastoralei în Biserica Română de arhimandritul Iuliu Scriban (Sibiu, 1924),care închină mai multe pagini activităţii pastorale printre romi, sau publicarea în anul 2006 aprimei Cărți de rugăciuni în limba romani, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist. În anul 2007 a fost imprimat un CD cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în limba romani, iar în prezent se află în lucru traducerea în aceeaşi limbă a slujbelor: Botezului, Cununiei şi Înmormântării, prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. De asemenea, sunt cunoscute mai multe personalități ortodoxe, preocupate de emanciparea minorității rome, ca de pildă profesorul de teologie dr. Barbu Constantinescu (1839-1891), preotul Gala Galaction (†1961), precum şi arhimandritul Calinic I. Popp Şerboianu (†1941), de la Mănăstirea Cernica. Acesta din urmă, de etnie romă, sprijinit fiind de Biserică, a făcut studii de teologie, susținând în anul 1908 licența în teologie la Facultatea din București. Înzestrat cu talent literar şi lingvistic el a scris mai multe cărți despre minoritatea romă din România. Arhimandritul Calinic Şerboianu a înființat,în martie 1933, AsociațiaGenerală a Ţiganilor din România, pe care a condus-oinițialîmpreună cu Gheorghe A. Lăzărescu- Lăzurică , lucrând pentru emanciparea romilor prin înființarea unei Universități populare speciale. Totodată, s-a ostenit să înființeze Cooperative meșteșugărești, specifice măiestriei romilor, cunoscuți fiindca buni meșteșugari în lemn sau metal, dar şi pentru talentul lor muzical. Arhimandritul Calinic Şerboianu ne-a lăsat şi o lucrare despre Istoria şi obiceiurile ţiganilor din România, în limba franceză.

Mulţi preoți ortodocși români au avut o atitudine umanitară faţă de romi, atât în perioada neagră a deportărilor în Transnistria, între anii 1941-1943, cât şi mai târziu, până în zilele noastre.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română contribuie la eforturile de integrare şi ajutorare a romilor prin următoarele programe:

- oferirea de locuri speciale pentru elevii şi studenții romi în școlile teologice;

- încurajarea hirotoniilor de teologi romi pentru comunitățile de romi (există preoţi romi pentru comunităţi rome în: Bucureşti, Râmnicul Vâlcea, Slobozia şi Bacău, dar există şi o mulţime de preoţi romi care păstoresc parohii ortodoxe româneşti, precum şi clerici romi slujitori în mănăstiri româneşti);

- construirea de biserici pentru comunitățile de romi din mediul urban şi rural;

- organizarea de programe social-filantropice şi misionare pentru comunitățile de romi sau alte programe în care au fost incluși, fără discriminare, beneficiari romi (ex. programul derulat de Biserica Ortodoxă Română înparteneriat cu Organizarea de Integrare a Minorităţilor (OIM) pentru romii victime ale deportărilor şi urmașii defavorizați ai acestora, programele Centrelor eparhiale: Iași, Craiova, Alba şi Severin);

- oferirea de sprijin pentru familiile de romi afectate de inundații în anii anteriori;

- includerea în programul Alege Şcoala a tinerilor romi cu situaţie materială precară şi rezultate bune la învăţătură;

- Înfiinţarea unui Birou de catehizare a romilor la Râmnicul Vâlcea, tipărirea de cărţi de rugăciuni şi catehism în limba romani, editarea de materiale audio şi video în limba romani;

- includerea romilor în programele de reintegrare socială derulate de eparhii, de calificare sau reconversie profesională;

- angajarea tinerilor romi în structurile de economie sociale înfiinţate de unele eparhii;

- oferirea de asistențăşi servicii religioase gratuite pentru botezul pruncilor familiilor rome sărace (București, Cluj, Galați);

- organizarea de comunități parohiale în cartierele orașelor sau în localități cu populație majoritar romă;

- asistență medicală gratuită în campania Sănătate pentru Sate, a Patriarhiei Române. Concludent este faptul că peste 30% dintre asistații sociali ai Arhiepiscopiei Bucureștilor sunt romi.

Aceste activități social-pastorale coordonate de Biserică întâmpină însă unele dificultăți din cauza situației economice precare a multor comunități din mediul urban sau rural. Există în rândul preoțilornoștri multă voință de a ajuta pe cei săraci, dar puține mijloace de a realiza cele ce sunt urgent necesare.Totuşi, acolo unde există cooperare strânsă între toți factorii de răspundere se creează speranță mai multă şi comuniune spirituală mai intensă.

Astăzi, conform datelor statistice, în România există cel mai mare număr de romi din Europa, dovedind şi prin aceasta că poporul român a fost şi este ospitalier şi tolerant faţă de romi, dar şi faţă de toate minoritățile etnice din România.

De aceea, suntem chemați împreună, instituții ale Statului, Biserică şi societate să contribuim fiecare la cunoașterea obiectivă a adevărului istoric, să privim critic ceea ce a fost negativ în trecut şi să contribuim în prezent la susținerea minorității rome în eforturile sale de integrare socială, promovând totodată respectul pentru identitatea şi tradițiile acesteia.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române, eveniment organizat de Departamentul pentru Incluziune Socială şi Drepturile Omului din cadrul Guvernului României, la Muzeul Național de Artă al României,vineri, 19 februarie 2016.

1. Neagu Djuvara, „O scurtă Istorie a românilor povestită celor tineri”, Editura Humanitas, București, ediția a IV-a, 2002, pp. 68-69.

2. Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. II, Editura All, București, 2007, p. 511.

3. În septembrie 1933, asociaţia a primit numele de „Uniunea Generală a Romilor din România”, sub conducerea lui Gheorghe Lăzărescu-Lăzurică, rom de etnie şi om de afaceri bucureștean. Semnificativ este faptul că Uniunea a fost susţinută încă de la înfiinţare de către Biserica Ortodoxă Română prin reprezentantul ei, Patriarhul Miron Cristea, cf. „Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. Ţiganii din România (1919-1944)”, volum editat de Lucian Nastasă şi Andrea Varga, apărut la Centrul de Resurse Pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2001, p. 16.
 

• Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
  Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei
• Libertatea in Biserica
  Publicat in : Editoriale
• Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Libertatea omului
  Publicat in : Morala

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: