Moastele Sfantului Ioan cel Milostiv la Parohia Rosiuta, Gorj

Vineri, 3 aprilie 2015, moaştele Sfântului Ioan cel Milostiv s-au aflat pentru aproape trei ore la Biserica Parohiei Roşiuţa, din municipiul Motru, judeţul Gorj, pentru a fi cinstite şi închinate de credincioşi. Sfintele moaşte au fost aduse de la Biserica “Postelnicu Fir” din Craiova, care adăposteşte mâna dreaptă a Sfântului, fiind însoţite de părintele Grigore Vulcănescu, protoiereul Protoieriei Craiova Sud şi slujitor al acestul sfânt locaş.

“Am primit, astăzi, Mâna cea dăruitoare a Sfântului Ioan cel Milostiv”

Părintele paroh Ioan Fotescu a apreciat faptul că: “Am primit, astăzi, Mâna cea dăruitoare a Sfântului Ioan cel Milostiv, cu emoţie, cu foarte mare emoţie, pentru că aşa cum ştim, trăim nişte vremuri tulburi, de grea încercare, iar această procesiune reprezintă pentru mine un semn de preţuire pentru toţi credincioşii Parohiei Roşiuţa, pentru turma dreptcredincioşilor pe care o păstoresc. De aceea, ne-am luptat ca să aducem o binecuvântare a lui Dumnezeu, acest sfânt care să ocrotească pe cei din parohia noatră, pe toţi credincioşii noştri, iar acum am trăit emoţia omului de rând, ca să iasă totul bine, aşa cum scrie la carte, după principiul pe care l-am învăţat în seminar, de a forma un nucleu în jurul căruia să înflorească parohia aceasta. Surpriza a fost că, din suita care a însoţit sfintele moaşte, să facă parte şi părintele profesor Dincă Mihail, profesorul meu de teologie dogmatică, un îndrumător pentru mine, un om care mi-a spus că nu putem reuşi cu jumătăţi de măsură”, a spus părintele Ioan Fotescu.



Sfântul Ioan cel Milostiv a fost vestit pentru blândeţea şi milostivirea lui, de aceea a şi fost ales de popor, ca să fie Patriarh al Alexandriei (610 - 619), sub domnia Împăratului Heraclius. El a păstorit Biserica din Alexandria, timp de zece ani, ca păstorul cel bun, care îşi pune sufletul pentru oile sale, păzindu-le de păgâni şi de eretici. A fost pentru toţi un exemplu de blândeţe, milostenie, şi dragoste de oameni. De multe ori spunea: “Dacă voiţi să fiţi neam nobil, nu căutaţi aceasta în nobleţea sângelui sau a averii, ci în nobleţea virtuţii, căci numai aceasta este adevărată”. Ştim că mulţi dintre sfinţii Lui Dumnezeu au fost bogaţi în virtutea milostivirii, dar Sfântul Ioan cel Milostiv a strălucit covârşitor prin ea, dedicându-şi cu totul viaţa acestei dumnezeieşti virtuţi.


Sursa: basilica.ro

.

07 Aprilie 2015

Vizualizari: 583

Voteaza:

Moastele Sfantului Ioan cel Milostiv la Parohia Rosiuta, Gorj 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact