Noi hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, 21 iulie 2021

În ziua de miercuri, 21 iulie 2021, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Au fost luate următoarele hotărâri:

1. Înscrierea numelui Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 4 ianuarie și aprobarea textului Sinaxarului, Troparului, Condacului, Slujbei, Acatistului și Paraclisului acestuia.

2. Aprobarea hotărârii Permanenței Consiliului Național Bisericesc din ziua de joi, 4 martie 2021, referitoare la incompatibilitatea slujirii clericale cu funcțiile și/sau demnitățile publice, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod nr. 1676 din 6 martie 2008, care precizează că „arhiereului, preotului, diaconului, monahiei și monahului din Biserica Ortodoxă Română, le este interzis să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state”.

3. Sfântul Sinod a reamintit că, potrivit sfintelor canoane, hirotoniile în treaptele de diacon și de preot în Biserica Ortodoxă Română se pot săvârși de către chiriarh doar pentru parohii și mănăstiri din eparhia pe care o păstorește conform prevederilor statutare. Ierarhul care va hirotoni un candidat aparținând altei eparhii decât cea pe care o păstorește, fără încuviințarea ierarhului de la care provine candidatul, va fi trimis în judecata Consistoriului arhieresc prim, iar hirotonia va fi declarată nulă.

4. A fost aprobată înfiinţarea a două noi parohii pentru comunitățile ortodoxe române din Ljubljana (Slovenia) şi din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Ambele parohii vor fi sub directa autoritate a Patriarhiei Române.

5. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu îngrijorare de recentele încercări de implementare a „educației sexuale”, cu caracter obligatoriu, în învățământul românesc, precum şi de rezoluția Parlamentului European, din ziua de 24 iunie 2021, intitulată: Situaţia sănătăţii sexuale şi reproductive şi a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătăţii femeilor (Raportul Matić).

Patriarhia Română își reafirmă poziția sa cu privire la păstrarea caracterului opțional al orelor care vizează „educaţia pentru viaţă” și avertizează asupra riscurilor unei „educaţii sexuale” cu un conținut ideologic potrivnic valorilor familiei creștine și inadecvat vârstei copiilor.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Pe aceeaşi temă

22 Iulie 2021

Vizualizari: 919

Voteaza:

Noi hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, 21 iulie 2021 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact