Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cu ocazia sfintirii bisericii noi a Manastirii Sfantul M. Mc. Gheorghe, Tiganesti, judetul Teleorman, duminica 6 mai 2012:

„Fii credincios pana la moarte
si-ti voi da cununa vietii”
(Apocalipsa 2, 10)

Construirea si sfintirea unei noi biserici intr-o manastire reprezinta o dovada a credintei vii si jertfelnice marturisita de o comunitate harnica si darnica.

Construita cu multa jertfa si ravna duhovniceasca, noua biserica a Manastirii Tiganesti – Teleorman are ca ocrotitor pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe purtatorul de biruinta si adaposteste moaste ale Sfintilor 40 de mucenici din Sevastia. Aceasta ne arata deodata harnicia, evlavia si darnicia monahilor acestei manastiri, a ctitorilor si binefacatorilor ei, care cinstesc jertfa si pilda vietii sfintilor mucenici, icoane luminoase ale credintei, sfinteniei si iubirii jertfelnice pentru Hristos.

1. Sfintirea unei biserici este si un act de cinstire a iubirii jertfelnice a martirilor

Cand se sfinteste o biserica noua, in traditia ortodoxa se inconjoara biserica purtand particele din relicve sau moaste de martiri, care apoi, la sfintirea Altarului, se fixeaza in interiorul Sfintei Mese, pe care se savarseste Sfanta Jertfa euharistica a lui Hristos, adica Sfanta Liturghie.

Aceasta practica nu numai ca aminteste de faptul ca multe din primele biserici crestine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are si o semnificatie teologica. Semnificatia teologica si spirituala a prezentei relicvelor de martiri in piciorul (interiorul) Sfintei Mese din Sfantul Altar provine din legatura care exista intre moartea martirilor si taina iubirii lui Hristos mai tare decat moartea, iubire aratata in jertfa lui Hristos pe Cruce, Care S-a rugat lui Dumnezeu pentru cei care L-au rastignit zicand: „Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23, 34).

Iubirea lui Hristos mai tare decat ura vrajmasilor credintei si decat teama de moarte este iubirea smerita, milostiva si atotputernica a lui Dumnezeu. Aceasta iubire este impartasita prin Sfantul Duh martirilor, pentru a se arata in ei puterea Crucii si a Invierii lui Hristos. Legatura spirituala dintre jertfa lui Hristos pe Cruce, jertfa Sa euharistica din Sfantul Altar si jertfa sau daruirea de sine a sfintilor marturisitori si martiri, exprimata simbolic in ritualul sfintirii bisericii ortodoxe, este scoasa in evidenta de Sfantul Ioan Evanghelistul si Teologul in cartea Apocalipsei: „Am vazut sub altar (jertfelnic) sufletele celor injunghiati pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia pe care au dat-o (...) Acestia sunt cei ce vin din stramtorarea cea mare si au spalat vesmintele lor si le-au facut albe in sangele Mielului. Pentru aceea sunt inaintea tronului lui Dumnezeu, si Ii slujesc ziua si noaptea in templul Lui, si Cel ce sade pe tron ii va adaposti in cortul Sau” (Apocalipsa 6, 9 si 7, 14-15).

Marturisitorii si martirii credintei sunt oamenii cei mai vii spiritual si mai rugatori in fata tronului lui Hristos (cf. Apocalipsa 8, 3-4), pentru ca in ei s-a aratat in modul cel mai deplin puterea iubirii mai tari decat moartea, in ei credinta vie a biruit teama de moarte. De aceea, Biserica ii numeste „buni, biruitori mucenici”, iar slujba sfintirii bisericii este o cinstire deosebita a martirilor. Calendarul Bisericii noastre este plin de nume ale sfintilor martiri, marturisitori ai credintei. Desigur, in calendar sunt trecuti doar o parte din multimea martirilor in care s-a aratat iubirea lui Hristos mai tare decat moartea.

Martirii sau mucenicii sunt numiti „biruitori” (invingatori) ori „purtatori de biruinta” cu toate ca trupul lor a fost ucis. De ce? Pentru ca in sufletul lor ei au invins duhul lumesc al pacatului, al violentei si al rautatii din lume.

In martiri existenta biologica se transforma in existenta teologica, existenta posesiva a vietii se transforma in daruire de sine, instinctul conservarii se transforma in elan al comuniunii, teama de moarte se transforma in arvuna (pregustare) a Invierii. In martiri lucreaza harul Sfantului Duh pe care Hristos-Domnul si Dumnezeu-Tatal il daruiesc celor care sunt marturisitori ai credintei, iubitori de dreptate si adevar, aparatori ai demnitatii umane umilite sau desfigurate de pacatul individual si colectiv. Pilda vietii si rugaciunile martirilor sunt izvor de inspiratie si innoire pentru viata Bisericilor noastre azi. Ei ne cheama azi sa nu despartim darul libertatii de darul marturisirii dreptei credinte, al sfinteniei vietii si al darniciei.

2. Sfintirea unei biserici este un eveniment mare, sfant si binecuvantat

Zidirea unei biserici si sfintirea ei au loc odata la 100-200 de ani si inseamna in istoria comunitatii respective un moment sfant si solemn, prin care se aduce multumire lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat si in acelasi timp se cere harul Lui sfintitor ca aceasta lucrare - ofranda a noastra - sa fie sfintita asa cum sfintim in biserica ofrandele (darurile) pe care le aducem la Sfantul Altar.

Biserica noua pe care noi o oferim Mantuitorului Iisus Hristos ca ofranda a credintei, a harniciei, a intelepciunii, a priceperii si a darniciei noastre devine astazi o „poarta a cerului” (Facere 28, 17), asa cum auzim si vedem in slujba de sfintire a noii biserici, cand arhiereul bate in poarta inchisa a noii biserici ca fiind o noua poarta a cerului, iar biserica o icoana a cerului coborat pe pamant.

Frumusetea artistica a arhitecturii si picturii noii biserici a Manastirii Sfantul Gheorghe – Tiganesti, inspirate din arhitectura si pictura neobizantina romaneasca, ca o corabie a mantuiri noastre, cu turla inalta in forma de catarg, ne indreapta spiritual spre frumusetea eterna a Imparatiei cerurilor.

Numita „laborator al Invierii” (Sfantul Maxim Marturisitorul) sau „anticamera a Imparatiei cerurilor” (Sfantul Nicolae Cabasila), fiecare biserica ortodoxa preinchipuie „cerul pe pamant”, cum spunea Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pentru ca pe om sa-l inalte la ceruri. Ca spatiu sacru de intalnire a omului cu Dumnezeu, o biserica sfintita este „Casa Domnului si poarta cerului” (Facere 28, 17).

Spatiu sacru de rugaciune, biserica noua devine un simbol profetic al adunarii oamenilor in Imparatia Preasfintei Treimi. Prin sfintire, aceasta biserica noua si intreaga manastire care strajuieste de pe inaltime intreaga localitate, ca o lumina scoasa de sub obroc si pusa in sfesnic sa lumineze tuturor (cf. Matei 5, 15), devine o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru oameni si sfanta ofranda de recunostinta (euharistie) a oamenilor adusa lui Dumnezeu.

Felicitam pe Preasfintitul Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, pentru toata lucrarea care s-a implinit aici cu multa daruire si iubire jertfelnica de catre obstea monahala si cei care au ajutat aceasta Sfanta Manastire.

Binecuvantam intreaga obste monahala din Manastirea Sfantul Mare Mucenic Gheorghe Tiganesti, pe toti donatorii si ajutatorii acestui sfant locas.

Felicitam pe toti ierarhii, preotii, diaconii si credinciosii prezenti la acest eveniment sfant si solemn de spiritualitate crestina si demnitate romaneasca.

Ne rugam Mantuitorului Iisus Hristos Cel Inviat sa ocroteasca aceasta noua biserica si sa daruiasca pace si bucurie, sanatate si mantuire tuturor inchinatorilor si binefacatorilor ei.

Cu multa pretuire si parinteasca binecuvantare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
 

• Predica la sfintirea unei biserici
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Cuvant la sfintirea unei biserici
  Publicat in : Religie
• Tarnoseala
  Publicat in : Viata liturgica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: