Socot ca fiecarui oras din lume, dupa cum si orisicarei asezari omenesti, fie ea cat de umila chiar, mare i-ar fi bucuria ca in mijlocul ei sa fie si locuinta imparatului, sau, in cazul nostru, a Regelui. Cine n-ar dori ca orasul sau satul lui, sa se impartaseasca de marea cinste de a gazdui pe Regele Tarii. Si de ar sti ca ar putea sa-l aiba, cate sacrificii n-ar face, pentru a-i cladi un palat cat mai maret! Dar cunosc o imparatie, unde, numai pentru ca asteapta sa treaca imparatul pe acolo, numai pentru aceea i-au cladit din loc in loc palate frumoase, numai pentru un popas foarte trecator.

Fratilor, dar ce onoare cu mult mai mare e pentru un sat, sa aiba in mijlocul ei un palat maret, ridicat pentru Dumnezeu! Ce cinste neinchipuit de mare, ca noi oamenii sa putem ridica o locuinta pentru Parintele omenirii, pentru Dumnezeu! Socot ca nici nu se poate sa existe o mai frumoasa chemare pentru creatura, decat ca in realizarile ei sa ridice o biserica, in care e de fata Insusi Ziditorul lumii.

Si cum ca asa sta lucrul, ca D-voastra v-ati invrednicit sa ridicati un locas sfant, in care oricand aici veti gasi pe Dumnezeu, iata ca aceasta ne-o spune in ultima carte din Sf. Scriptura, in Apocalipsa, Sf. Ioan Evanghelistul: „Si am auzit un glas puternic din cer, zicand: Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii si va locui El cu dansii; ei vor fi poporul Lui, iar El va fi cu ei si va fi Dumnezeul lor”. Apoc. XXI, 3.

Iata prin urmare, ca si in aceasta biserica, pe care D-voastra ati ridicat-o, e de fata, si in orice moment va fi de-acuma, Insusi Dumnezeu. Ce mare cinste pentru acest sat, ca de-acum are in aceasta frumoasa cladire pe Imparatul Cerului si Pamantului! Socot ca nu se poate o onoare mai mare, decat a avea in preajma locuintei tale, locuinta Ziditorului acestei lumi pe care a urzit-o cu atata putere si maiestrie. Satul acesta e satul lui Hristos pentru ca are o locuinta inchinata pentru Hristos, pe varful careia falfaie steagul crestinatatii.

Iata cum, fratilor, D-voastra, prin ridicarea acestei biserici, v-ati invrednicit de o indoita cinste: una in fata lui Dumnezeu, caci v-a primit dragostea si a primit sa fie si aici, iar a doua cinste pe care o aveti, e din partea oamenilor, care va pretuiesc in chip deosebit pentru ceea ce ati facut, stiindu-va ca prin aceasta sunteti oamenii lui Dumnezeu.

Frati crestini,

Sunteti fericiti si cinstiti de catre Dumnezeu, pentru ca ati ascultat sfatul si dorinta insasi a lui Dumnezeu de a avea un locas sfant, atat de frumos impodobit. Dumnezeu Insusi ii spune lui Solomon: „Iata mi-am ales locul acesta pentru jertfa”. (II Paral. VII, 12). A ales loc de jertfa pe atunci pe cand inca nu trimisese pe Fiul sau unul nascut, care sa Se jertfeasca pentru mantuirea lumii. Dar iata ca noi suntem fericitii din Noul Asezamant, in care a venit Mantuitorul si S-a jertfit El Insusi pentru mantuirea lumii. Si de cand a venit, vesnic avem pe Mantuitorul cu noi in Sf. Taina a Impartasaniei, fiind Insusi Domnul nostru Iisus Hristos de fata. Iar Sf. Masa e jertfelnicul pe care vesnic se aduce jertfa cea fara de sange a Mantuitorului. Iata, prin urmare, cum prin ridicarea acestui dumnezeiesc locas, fratiile voastre ati implinit o porunca si o dorinta a lui Dumnezeu, de a veni sa Se jertfeasca si pe acest Sfant Altar pentru mantuirea noastra.

Si pentru a face acest sfant locas al lui Dumnezeu, desigur ca ati jertfit nu numai din prisosul D-voastra, ci chiar si din putinul pe care il aveti, numai si numai ca sa prezentati acest jertfelnic dumnezeiesc intr-un chip cat mai maret. Aceasta jertfa vadeste in chip stralucit sufletele D-voastra, care sunt pline de credinta, de nadejde si de dragoste in Dumnezeu. Caci, dupa cum spune un vestit scriitor bisericesc, credinta pune temeliile bisericilor, nadejdea le inalta si dragostea le desavarseste. Iata ca fratiile voastre cu prisosinta ati dovedit aceste virtuti crestinesti, caci prezentati biserica lui Hristos atat de desavarsit si frumos impodobita.

Dar prin aceasta dovediti si altceva, si anume intelegere de intreaga invatatura crestineasca, pentru ca D-voastra vaditi intelegerea prin fapte. Intr-adevar ca si D-voastra spuneti cu Sf. Apostol Pavel, caci ceea ce am dat nu e din al nostru, caci nimic din ceea ce avem, nu e care sa nu-l fi primit. Caci, tot ceea ce avem am primit de la Dumnezeu, cu nimic din ceea ce avem n-am venit pe lume si cu nimic din ceea ce am agonisit nu vom pleca din aceasta viata.

Si ce intelepciune crestineasca mai mare poate avea cineva, decat ca din ceea ce are sa ofere lui Dumnezeu?! Iata ca fratiile voastre ati dat dovada de aceasta dragoste fata de Dumnezeu si de intelepciune sfanta.

Si daca pentru ajutorul pe care il dam aproapelui suntem rasplatiti de Dumnezeu, caci cine pe aproapele ajuta, pe Dumnezeu imprumuta, apoi cu cat mai mult veti dobandi rasplata pentru aceasta jertfa pe care ati facut-o pentru acest locas al lui Dumnezeu? Intr-adevar, si aici se poate adeveri celalalt adevar pe care il scoatem din experienta noastra de toate zilele si pe care l-a rostit si Sf. Apostol Pavel: „Ceea ce semanam, aceeasi si culegem”. Si daca samanand dragostea de aproapele ne impartasim si noi de dragostea frateasca a lui, apoi cu atat mai mult aceasta dragoste jertfelnica pe care ati aratat-o fata de Dumnezeu, va va impartasi dragostea Lui. Daca pentru a inalta si impodobi acest dumnezeiesc locas, ati dat cu indestulare si buna voie, apoi va puteti inchipui ce binecuvantari se vor revarsa asupra vietii D-voastra. Caramida pe care ati pus-o aici va va ocroti, caci Dumnezeu este Acela care va va sprijini in toate nevoile si obidirile D-voastra.

Aici vor veni copii sa li se sfinteasca fiinta si sa fie imbracati in crisma albelor nevinovatii; aici cei tineri vor veni si vor auzi si vedea care e scopul fericit al vietii; aici vor veni cei plini de putere, ca sa vada slabiciunea firei noastre omenesti si leacul intaririlor celor adevarate; aici vor veni batranii pentru a se mangaia cu zorile vietii celei neapuse care ii asteapta; aici va veni toata suflarea crestineasca din sat pentru a se induhovnici si a se sfinti si intari cu sfatul si taria Atotputernicului Dumnezeu Aici in aceasta biserica, vor afla si avea acea poarta a cerului prin care vor vedea lumina lui Dumnezeu, si de la care vor primi harul atotsfintitor si indrumator al Celui dintru inaltime. Aici intru necazul vostru veti striga suferinta si va va auzi Dumnezeu.

Frati crestini,

Ati ridicat o biserica de toata frumusetea, care va va vesnici in veacul veacului si in acel fara de sfarsit. Prin aceasta legatura stransa sufleteasca a D-voastra cu acest sfant asezamant, v-ati legat sufletele de viata cea vesnica, pentru ca Biserica crestina e cel mai de seama asezamant din cate sunt pe pamant. Caci multe au fost injghebarile care au strans pe oameni la un loc, si le dadeau tarie pentru moment, dar niciuna nu a fost si nu este asa de puternica, asa de vesnica, si asa de sfanta, precum este Biserica lui Hristos.

Toate vechile asezaminte, care au fost inainte de intemeierea Bisericii crestine sl toate cate au luat fiinta mai apoi, si unele chiar in zilele noastre, toate s-au risipit in praful uitarii. N-ar fi sa amintesc decat de imperii si tari puternice, pline de toata stralucirea, dar care apoi s-au risipit si oamenii nu le mai au in amintire, decat doar de le invata. Poate ati auzit D-voastra de Imperiul Roman, care ajunsese sa stapaneasca aproape toata lumea cunoscuta de pe atunci. Ce forta! Ce tarie infatisa acest imperiu! Sub bratul de fier al acestui Imperiu Roman toti se plecau si se frangeau. Armata romana era de neinfruntat. In acest Imperiu Roman, s-a dezlantuit o persecutie de moarte a crestinismului. Crestinii erau prigoniti, erau omorati, ei isi duceau viata in hrube sub pamant, pe cand deasupra stapanea armia romana, cu toate ale ei puternice institutii. Dar n-a trecut mult, si ca tot ceea ce este omenesc s-a sfarmat, s-a distrus si alte popoare l-au cotropit si au pus stapanire pe acest imperiu, pana ce l-au desfiintat. Si dupa cum am spus, a ramas si ramane doar in memoria acelor care invata despre el. Iar din puternica armata si din institutiile ei, n-a ramas nimic. Acum doar de se fac sapaturi si se gasesc urmele unor sosele.

Asa se intampla cu tot ceea ce e omenesc! E trecator, cu toate ca ti-ar parea ca sunt pentru moment cu mult mai puternice. Pe cand acest sfant asezamant, care e Biserica lui Hristos, a biruit toata vitregia veacurilor, toate persecutiile, toate clevetirile si, iata, ea sta in cinstea mai a tuturor popoarelor.

Poate ca ati auzit si D-voastra, ca in alte tari Biserica e prabusita, dar aflati totodata ca si acea tara e prabusita. S-au suit nelegiuitii sa smulga Sf. Cruce de pe turle, dar in acelasi moment s-au prabusit si ei cu ea tocmai in adancul tuturor intunecimilor, in iadul tuturor suferintelor si al omorurilor, care auzim ca se intampla in acest intunecat imperiu fara de Biserica. Si mangaierea si scaparea cea mare, caci inca n-a ajuns la adancul distrugerii, e ca in sufletul multimii celei mari n-a putut patrunde ca sa distruga Biserica cea vie.

Asa se intampla in Rusia, ei se coboara in intuneric, in suferinta si la moarte, pe cand D-voastra v-ati inaltat pe treptele vazduhului, inaltand aceasta sfanta cruce sus pe turla acestei sfinte biserici, iar prin lumina pe care o trimit ferestruicele de la cupola Pantrocratoruiui, ati deschis ferestre ca sa primiti lumina cereasca din vazduhurile cele luminoase ale Cerului.

Aici viata voastra capata toata taria si sfintenia in toate momentele vietii voastre pamantesti, din primele clipe ale vietii si pana la cele mai de pe urma. Aici fiul saruta pentru ultima data mana mamei, sau cand e durerea mai mare, parintele da ultima sarutare fiului sau celui mai drag.

Aceasta e casa sufletului nostru. Biserica e casa rugaciunii si a tuturor mangaierilor. Ea e corabia mantuirii, pe care D-voastra ca niste intelepti ati facut-o si v-ati imbarcat in ea pentru a va calauzi prin greutatile acestei vieti pana la limanurile vietii celei vesnice, cand va veni timpul pentru fiecare ca sa se debarce, la bordul mantuirii eterne in viata cea vesnica.

Frati crestini, iata ce ati facut, iata de ce v-ati legat sufletele voastre, iata ce s-a sfintit, iata ce sarbatorim. Sarbatorim aceasta sfanta ctitorie si va fericim si pe D-voastra care sunteti fericitii si pururea pomenitii ctitori ai sfantului lacasului acestuia, pentru care rugam pe Dumnezeu sa va trimita toate binecuvantarile si fericirile Lui cele vesnice, ca unor fii buni si vrednici de rasplata Sa. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache

(din volumul „Dumnezeu este Lumina” – Predici rostite intre anii 1935-1939)

.

• Cuvant la sfintirea unei biserici
  Publicat in : Religie
• Tarnoseala
  Publicat in : Viata liturgica