Cuvânt la sfinţirea bisericii Sfântului Alexie din satul Cerkizovo (1825)
[învăţătură despre Biserică. La temelia Bisericii stă Hristos, iar nu Petru. Rătăcirea creştinilor occidentali. Felul zidirii Bisericii.Ce trebuie să înţelegem prin porţile iadului. Critica învăţătorilor schismatici.Ca să te mântuieşti, trebuie să fii sub ascultarea Bisericii]
Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. (Mt. 16,18)
Atunci când sfinţim o biserică zidită şi rugăm pe Dumnezeu ca El să întărească biserica aceasta neclintită până în veac, Evanghelia ne vesteşte tăria neclintită a Bisericii nezidite, altfel spus, comunitatea credincioşilor în singurul Dumnezeu adevărat, în Treimea slăvită, în Iisus Hristos, pe Care L-a trimis Dumnezeu Tatăl (In 17, 3), Dumnezeu-omul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Mt. 16,16). Bună Vestire! Căci dacă Biserica nezidită ar putea fi zdruncinată şi nimicită, atunci ce nădejde ar mai fi să dăinuiască în veac biserica zidită? Dacă nu va fi Biserica cea vie, adică a credincioşilor, biserica de piatră sau va fi distrusă, fiind lăsată fără ocrotire, sau va rămâne pustie şi fără de folos. Dar când ştim că nici o putere vrăjmaşă nu poate birui Biserica cea vie, duhovnicească, atunci există şi nădejdea că şi biserica materială nu va fi lăsată să cadă şi nu va via în zadar. Căci, dacă ea se deteriorează din cauza timpului, Duhul lui Hristos Care vieţuieşte în Biserica cea vie, Care a îndemnat să se ctitorească biserica, va îndemna iarăşi pe careva să înnoiască ceea ce este vechi în ea, să îndrepte ceea ce este deteriorat, să refacă zugrăveala, să-i sporească avuţia, iar la aceste fapte să cheme sfinţirea nouă a harului. Cum s-au săvârşit acestea cu adevărat în acest sfânt lăcaş vedem fiecare dintre noi cu ochii noştri.
Aşadar, să primim cu inima deschisă cuvântul Domnului, cuvânt cu bucurie atât pentru Petru, cât şi pentru noi toţi: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
Este de folos să ne uităm cu luare aminte la zidirea tare a Bisericii lui Hristos. Aceasta poate să ne slujească la propria osândă sau întărire.
Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Ca să înţelegem corect în ce mod a fost zidită Biserica pe această piatră, care este Apostolul Pa vel, trebuie, mai înainte de toate, să spunem adevărul fundamental că temelia temeliilor, piatra unghiulară a clădirii Bisericii nu este altcineva decât Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Temelia, spune apostolul, nu poate fi alta decât cea pusă, care este lisus Hristos (I Cor. 3,11). Zidiţi fiind, spune el de asemenea creştinilor în alt loc, pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos, întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh (Ef. 2, 20-22). De aceea şi Petru este pus la temelia Bisericii nu înainte ca el să o pună pe temelia lui Hristos. Mai întâi, Petru a spus Domnului: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Abia după aceea Domnul a spus lui Petru: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Luaţi aminte şi la faptul că, deşi Domul făgăduieşte lui Petru să zidească Biserica pe el: Pe această piatră voi zidi, nu făgăduieşte ca Biserica să fie a acestuia, ci o numeşte a Lui: Voi zidi Biserica Mea. Occidentalii nu vor să bage de seamă acest lucru şi se căznesc să susţină cum că Biserica aparţine numai lui Petru, iar Petru numai Romei. Nu degeaba se numesc ei occidentali, vestici, nu numai după aşezarea teritoriului lor în această lume, ci şi după starea lor în domeniul duhului în timpurile vesperale ale Bisericii, întrucât adevărul credinţei, care s-a înălţat şi a strălucit la Răsărit în calea curată către împărăţia Cerească, asfinţeşte şi pâlpâie la ei, ca într-un nor sau ca în ceaţă, amestecându-se voit cu stăpânirea pământească.
In ce fel s-a întemeiat Biserica lui Hristos pe această piatră, care este Petru Apostolul? Să ne uităm, să cercetăm. Atunci când Iisus Hristos S-a arătat, în lume exista biserica iudaică, iar din cea creştină nu exista nici temelia („temelia" în înţelesul de care s-a vorbit aici). Taina acestei temelii nu trup şi sânge au descoperit-o lui Petru, adică nu un om a vestit-o, ci i-a arătat-o Tatăl, cel din ceruri (Mt. 16,17). Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, a spus Petru, şi s-a arătat temelia Bisericii creştine. înaintea tuturor, Petru a văzut această temelie, înaintea tuturor a pus pe această temelie această piatră şi înaintea celorlalţi apostoli a primit făgăduinţa că pe el însuşi se va ridica apoi zidirea: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Zidirea cu adevărat pe această piatră a purces după pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor. Priviţi cum şi acum, înaintea altora, Petru spune cu tărie că temelia este Iisus Hristos. Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel, spune Petru iudeilor, că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos (Fapte 2, 36). Priviţi mai departe cât de repede creşte zidirea: în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 41). Şi mai departe: Mulţi dintre cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii (Fapte 4, 4).
Curând s-au adăugat lui Petru la lucrarea zidirii şi alţi apostoli, iar după câţiva ani, Iacov şi preoţii lui socoteau numai pe creştinii din Ierusalim cu miile, arătându-i lui Petru: Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru lege (Fapte 21, 20)! Vedeţi şi voi, fraţilor, şi înţelegeţi în ce fel s-a zidit Biserica lui Hristos pe piatra care este Apostolul Petru. Aceasta s-a zidit cu propovăduirea lui Petru şi a celorlalţi apostoli, cu botezul de la ei, cu ungerea Sfântului Duh prin mijlocirea mirungerii lor, cu predarea de taină de la ei către credincioşi a Trupului Dătător de Viaţă şi a Sângelui lui Hristos. După ce aceste pietre de temelie şi de întărire au fost aşezate tăinuit în Biserica nevăzută, cerească, tot prin mijlocirea urmaşilor, păstorilor şi învăţătorilor lor, Ziditorul Suprem Hristos continuă zidirea neobosit. El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru începerea zidirii, pe alţii păstori şi învăţători pentru continuarea zidirii, pe unii şi pe alţii laolaltă spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos (Ef. 4,11-12). Că a fost al lui Pavel, că a fost al lui Apollo, oricine ar fi fost, toţi au continuat treaba slujirii, căci noi împreună- lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu (I Cor. 3, 9).
Să vedem felul zidirii Bisericii, să privim tăria acestei clădiri.
Şi porţile iadului nu o vor birui. Se putea oare aştepta altceva? Dacă Ziditorul Bisericii este Dumnezeu şi Hristosul Său, atunci cine poate fî nimicitorul acesteia? Ce vrăjmaş, care caută nimicirea ei, poate fi atât de puternic ca Dumnezeu, Care o întemeiază şi c întăreşte? Este bine zis: Şi porţile iadului nu o vor birui!
Un curios poate întreba de ce şi din ce raţiune Domnul nu numeşte pur şi simplu iadul, ci arată în mod deosebit porţile iadului. Ca să dezlegăm aceasta, să băgăm de seamă că, în rostirea Lui, Domnul aseamănă Biserica cu clădirea unei cetăţi, pe care altă cetate vrăjmaşă se străduieşte să-i oprească zidirea şi s-o nimicească, cum au păţit în mod deosebit iudeii cu Ierusalimul după robia Babilonului. După un obicei din vechime, la porţile cetăţii se adunau stăpânitorii cetăţii şi căpeteniile acesteia pentru felurite întruniri şi treburi. Porţile cetăţii duşmane sunt deosebit de înfricoşătoare şi pentru că pot fi arătate când iese prin ele oastea vrăjmaşă. De aceea, când Domnul nu numeşte simplu iadul, ci arată în mod special porţile iadului, prezintă minţii noastre tot ceea ce are iadul mai înfricoşător şi mai puternic, dacă putem numi putere viclenia şi turbarea lui.
Abia a apărut pe pământ zidirea Bisericii lui Hristos, că porţile iadului s-au şi dat la o parte şi s-au revărsat împotriva acesteia puteri vrăjmaşe nenumărate şi arme de toate felurile.
Porţile iadului s-au deschis împotriva creştinismului pe pământ prin iudaism şi păgânism. Puterea şi viclenia, defăimarea şi linguşirea, ameninţările şi ademenirile, ignoranţa poporului şi rafinamentul savanţilor, furia plebei şi arta dregătorilor, batjocorirea, izgonirea, tâlhărirea, pătimirile, nenumăratele feluri cunoscute şi nou născocite de moarte năprasnică - toate au fost puse în mişcare, ca să biruiască Biserica lui Hristos. Şi ce? Sinagoga, templul şi cetatea iudeilor, capiştea, idolii, tronurile, oştile, întreaga lume a păgânilor, totul s-a prăbuşit şi s-a spulberat, iar Biserica lui Hristos a rămas, a crescut, s-a întărit, s-a înălţat, a sporit şi a stăpânit. Iadul, făcut de ocară, dar neistovit în vicleniile şi răutatea lui, a voit să sape la temelia Bisericii şi să-şi deschidă noi porţi ascunse împotriva Bisericii prin erezii şi schisme; dar unde mai sunt Arie, Macedoniu, Nestorie, Dioscor şi mulţimea de învăţători ereziarhi şi schismatici vechi şi noi cu gloatele lor? Porţile iadului s-au deschis în acest caz împotriva Bisericii numai pentru ca monştrii acestuia să năvălească acolo, dar nu au biruit-o, şi, întrucât cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele lui Hristos nu vor trece (Mt. 24, 35), porţile iadului nu o vor birui niciodată, cu toate eforturile, cu toate vicleşugurile.
La aceste cugetări despre zidirea tare şi de nezdruncinat a Bisericii lui Hristos nu pot să nu amintesc de, nu ştiu cum să le zic mai bine, duşmani, cum gândesc ei , sau fraţi, cum am dori noi. Aceştia, abătându-se de la una sfântă, sobornicească şi apos- tolească Biserică, au socotit să-şi zidească alta, care are drept temelie şi reazem fugari din preoţime şi călăuzitori puşi de ei înşişi, care nu au fost sfinţiţi de nimeni şi niciodată. Gândiţi-vă, ce anume zidiţi? Hristos zideşte Biserica Sa, dar voi a cui biserică zidiţi? Oare nu recunoaşteţi voi înşivă că nu zidiţi Biserica lui Hristos, când voi înşivă vă numiţi în semn de onoare cu binecuvântarea lui Onufrie, cu binecuvântarea lui Teodosie şi cu alte asemenea denumiri? Când s-a numit Biserica lui Hristos cu nume de oameni?
Adevărata Biserică se zideşte pe temelia lui Hristos, pe El se întemeiază şi cei care urmează Lui, apostolii, apoi păstorii şi învăţătorii, iar cu ei şi ceilalţi credincioşi. Pe cine sau pe ce se întemeiază Teodosie sau Onufrie şi alţii asemenea lor? Cine i-a uns pe aceştia? Cine i-a binecuvântat să dea învăţătură? Şi la care dintre ei să cauţi tărie şi unitate nedespărţită cu Biserica, când ei se ridică unul împotriva altuia şi se nimicesc unul pe altul?
Porţile iadului nu vor birui adevărul Bisericii. Dar dacă, aşa cum spuneţi voi, nu sunt episcopate sau nu mai este deloc preoţime şi nu mai sunt Sfinte Taine, atunci spuneţi de asemenea că Biserica este lipsită de tărie; spuneţi că porţile iadului au biruit-o, spuneţi că cuvântul lui Hristos nu s-a înfăptuit. Dacă nu cutezaţi să spuneţi acestea, atunci recunoaşteţi chiar şi fără grai (mai devreme sau mai târziu, conştiinţa voastră va recunoaşte) că noi avem Biserica lui Hristos tare, întărită cu preoţime şi cu sfintele taine, iar de aceea este nebiruită de porţile iadului. Drept urmare, zidirile voastre samavolnice şi de capul lor, ridicate învrăjbit împotriva Bisericii, nu sunt altceva decât porţi ale iadului nou zidite şi deschise pentru ademenirea celor orbiţi, împodobite prefăcut ca să se asemene cât de puţin cu Biserica. Cine vede şi înţelege, să alerge şi să caute mântuirea sa în cetatea lipsită de primejdii a uneia sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici, iar cine din îndărătnicie sau din lăcomie şi pofte încă nu vrea să vadă şi să înţeleagă, aceluia să-i îmbuneze Domnul inima şi să-i deschidă ochii înainte de a fi înghiţit cu totul de porţile iadului.
Noi însă, fraţilor, care stăm la adăpostul tare şi nebiruit al Bisericii Ortodoxe, să mulţumim pentru aceasta şi pentru sine preaînţeleptului şi atotputernicului Ziditor şi Ocrotitor. Totodată, să ne gândim că, pe cât de nebiruită este aceasta în plinătatea şi integritatea ei, pe atât de mult trebuie să se teamă de atacare şi biruire cei care stau izolaţi de aceasta. Cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă (I Cor. 10,12). De aceea, să ne ţinem de credinţa lui Hristos cu toată puterea duhului şi inimii, să întemeiem orice părere şi faptă a noastră pe temelia învăţăturii apostolice, profetice şi a Sfinţilor Părinţi, să ne întărim şi să ne îngrădim cu puterea harului prin mijlocirea Sfintelor Taine dumnezeieşti, să umblăm ca fii ai ascultării înaintea Domnului şi a Bisericii Lui. Amin.
Sfantul Filaret, mitropolitul Moscovei
Predici si Predici si cuvantari alese; Editura Doxologia
Cumpara cartea "Predici si Predici si cuvantari alese"
-
Sfintirea Bisericii
Publicat in : Viata liturgica -
Sfintirea Bisericii - prezenta neincetata a Duhului Sfant
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.