Parastas in familia Sfantului Paisie Aghioritul

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, în biserica ”Sf. Nicolae” din Konița, Grecia, s-a cântat din nou ”Veșnica pomenire”. Clerici și popor s-au rugat pentru odihna sufletului lui Rafail Eznepidis, fratele cel mai mare al Sfântului Paisie Aghioritul.

Decedat în data de 26 decembrie 2014, la venerabila vârstă de aproape 97 de ani, Rafail avea să încheie șirul fiilor lui Prodromos și Evloghia Eznepidis, refugiați aici din Farasa Capadociei, Asia Mică, în urma Marelui Schimb de Populație din 1924. În momentul stabilirii în Konița avea aproximativ nouă ani, în timp ce Sfântul Paisie, doi.

Parastasul, oficiat de I.P.S. Mitropolit Andreas de Driinoupoli și Konița în fruntea unui sobor format din 11 preoți, a fost precedat de Sfânta Liturghie, normă general valabilă în Biserica Greciei.

Soția Natalia, cei cinci copii – doi fii și trei fiice – și ceilalți membri ai familiei au primit condoleanțe de la numeroșii consăteni și împreună-rugători veniți din diferite zone ale Greciei care, prin participarea lor la acest eveniment, încercau sentimentul prezenței fratelui mai mic, a Sfântului Paisie, de curând canonizat (13 ianuarie 2015). Ploaia puternică, transformată în regiunile dimprejur în ninsoare insistentă, nu a putut împiedica pe cei care au dorit să fie de față la un moment atât de important pentru comunitate.
În cuvântul rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Ioil, Vicarul Mitropoliei, a omagiat personalitatea celui decedat, accentuând elementele comune caracteristice familiei Eznepidis, moștenire morală și religioasă lăsată din strămoși și transmisă generației lui Rafail prin evlavioșii lui părinți.

În spațiul grecesc, sunt destule voci care fac legătură între plecarea la Domnul a lui Rafail și canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul. Potrivit acestora, trecerea ultimului în rândul sfinților trebuia să vină doar după stingerea tuturor fraților săi după trup.

Amintim că ultimul Parastas săvârșit la Konița pentru un membru al familiei Eznepidis a avut loc exact cu șase ani mai înainte, la 30 ianuarie 2009, atunci fiind pomenită sora Sfântului Paisie, Hristina (vezi fotografii la adresa http://www.comuniuneortodoxa.ro/cuviosul-paisie-aghioritul/la-konita/).

Pr. drd. Petru Sidoreac

Sursa: comuniuneortodoxa.ro

.

02 Februarie 2015

Vizualizari: 1084

Voteaza:

Parastas in familia Sfantului Paisie Aghioritul 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

parastas Rafail Eznepidis

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact