Pelerinaj cu moastele Sfantului Ierarh Nectarie de la Manastirea Radu Voda

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în perioada 04-06 septembrie 2015, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflată la Mănăstirea Radu Vodă, va fi purtată în procesiune la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din localitatea Roşiorii de Vede, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, după cum ne informează Pr. Alexandru Atanase Barna, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Racla cu sfintele moaşte va fi însoţită de o delegaţie a Mănăstirii Radu Vodă, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Delegaţia bucureşteană care va însoţi sfintele moaşte, va fi întâmpinată vineri, 04 septembrie 2015, la orele 18.00, în faţa Bisericii Sfântul Teodor Tiron din Roşiorii de Vede, jud. Teleorman de către Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Pr. Eugen-Cătălin Păunescu, Consilier administrativ-bisericesc, Pr. Timaru Valentin, Consilier patrimoniu, Arhid. Serafim Baciu, Consilier învățământ, Pr. Ionescu Mircea, Protoiereu al Protoieriei Roșiorii de Vede și preoți ai Protopopiatului Roșiori.
De aici se va pleca în procesiune până la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (strada Mihai Eminescu) unde sfintele moaşte vor fi aşezate spre închinare credincioşilor.

Sâmbătă, 05 septembrie 2015, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, în calitate de delegat al Patriarhului României, alături de Preasfinţitul Părinte Galaction.

Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina vor rămâne spre închinare la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Roşiorii de Vede până duminică, 06 septembrie 2015.

Sursa: basilica.ro

Pe aceeaşi temă

04 Septembrie 2015

Vizualizari: 876

Voteaza:

Pelerinaj cu moastele Sfantului Ierarh Nectarie de la Manastirea Radu Voda 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact