Peste 30 de copii au participat la prima intalnire a tinerilor de la Biserica 'Sfanta Treime' din Cisnadie

Cu ajutorul implicării deosebite a liderului de tineret al bisericii locale, Teodora Grădinaru, au fost invitaţi copii de gimnaziu de la următoarele unităţi de învăţământ din Cisnădie: Şcoala 2, Şcoala 3 şi Liceul Ghiundiş. Au răspuns invitaţiei într-o zi ploioasă ca cea de duminică, 5 iunie, aproximativ 30 copii. A fost cea mai lungă întâlnire de debut de până acum: trei ore jumătate: 15.00-18.30.

Grupul de copii de gimnaziu acum înfiinţat, care se va întâlni regulat la 2 săptămâni, va constitui al doilea grup de copii al bisericii, pe lângă cel de copii din clasele generale. La biserica amintită parohi sunt pr. Cătălin Crişan şi pr. Fănel Scarlat.

Domnişoara Mirona Tatu ne-a încântat încă o dată cu lumea captivantă şi atât de plină de învăţături a poveştilor bine alese şi bine spuse, iar alături de ea nu a lipsit povestitorul în formare, Teodor Volanin, în vârstă de 10 ani.

După sesiunea clasică de jocuri de cunoaştere şi interrelaţionare ne-am organizat pentru susţinerea unei dezbateri, pornind de la evanghelia zilei: vedeţi ca pe un lucru bun faptul că defectele părinţilor sunt moştenite de copiii lor? Dacă da, de ce? Dacă nu de ce? Nu mică a fost surprinderea unor maturi prezenţi la dezbatere la auzul argumentelor sclipitoare ale copiilor. Dezbaterea s-a încheiat cu elucidarea modului în care se manifestă în lume dreptatea dar şi iubirea lui Dumnezeu. Următoarea întâlnire va avea loc duminică, 19 iunie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Avem toată încrederea că aceşti copii vor găsi la această biserică un mediu ce le va satisface nevoile specifice vârstei lor.

Autor: diac. Marius Tofan, Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului
Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

07 Iunie 2016

Vizualizari: 662

Voteaza:

Peste 30 de copii au participat la prima intalnire a tinerilor de la Biserica 'Sfanta Treime' din Cisnadie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact