Pomenirea mitropolitului dr. Vasile Lazarescu al Banatului

Pe 21 februarie se implinesc 42 de ani de la trecerea la cele vesnice a primului mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului, vrednicul de pomenire dr. Vasile Lazarescu. Anul acesta se implinesc si 50 de ani de la indepartarea sa fortata din scaunul de arhiepiscop si mitropolit.

Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu s-a nascut la 1 ianuarie 1894 in localitatea Cornesti (fosta Jadani), jud. Timis. Dupa absolvirea scolii medii, a urmat cursurile Liceului de Stat din Timisoara, apoi pe cele ale Facultatii de Teologie din Cernauti, obtinand apoi doctoratul in Teologie (1919). In paralel a urmat studii de Pedagogie si Filosofie la Universitatile din Budapesta, Viena si Cernauti (absolvite in anul 1920).

A fost numit pe rand, prin concurs, profesor de Dogmatica, Apologetica si Morala la Institutul teologic din Sibiu (1920 - 1924), apoi profesor de Dogmatica si Apologetica la Academia teologica din Oradea (1924-1933), unde totodata a fost si duhovnic (1926-1933). Pentru o vreme a fost redactor al foii eparhiale „Legea Romaneasca” din Oradea (1925-1931).

A urcat pe rand treptele slujirii in Biserica, fiind mai intai hirotonit preot necasatorit, apoi fiind numit protopop (1926). S-a calugarit in anul 1928 la manastirea Hodos-Bodrog, apoi a primit rangul de protosinghel (1928) si pe cel de arhimandrit (1929). La 21 octombrie 1933 este ales episcop al Caransebesului, fiind hirotonit in catedrala de acolo la 31 decembrie 1933 si inscaunat la 15 aprilie 1934.

Infiintandu-se in anul 1939 Episcopia Timisoarei, la 12 iunie 1940 este ales episcop al Timisoarei, fiind inscaunat la 25 martie 1941, in actuala biserica a parohiei Timisoara Iosefin. Prin ridicarea eparhiei in rang, in anul 1947 devine arhiepiscop al Timisoarei, apoi mitropolit al Banatului fiind instalat la 26 octombrie 1947 in catedrala mitropolitana.

In timpul arhipastoririi sale a staruit pentru redeschiderea unor manastiri din Banat (Saraca, Partos, Sf. Ilie de la Izvor, Lipova, Cebza), a indrumat lucrarile de zidire a catedralei din Timisoara (sfintita la 6 octombrie 1946), activitatea Academiilor teologice din Caransebes si Oradea, refugiate la Timisoara dupa 1941, a buletinelor eparhiale: ,,Foaia Diecezana“ - Caransebes , „Biserica Banateana“ - Timisoara si a revistelor „Duh si Adevar”, „Mitropolia Banatului”, „Calendarul Eparhial” s.a.

A publicat volumele: Parga darului. Cuvantari (Caransebes, 1936), Praznic luminat. Ganduri de sarbatori (Caransebes, 1940), In ce ne deosebim... ? (Timisoara, 1958) si numeroase alte studii, articole, traduceri, recenzii, cuvantari, pastorale, in periodicele amintite sau in ,,Anuarele Academiei teologice Andreiane” si in „Revista Teologica“ - Sibiu.

La cererea autoritatilor comuniste, a fost pus in retragere de catre Sfantul Sinod la 18 decembrie 1961 si inchinoviat la manastirea Cernica de langa Bucuresti, ca monah.
A trecut la cele vesnice la data de 21 februarie 1969 la manastirea Cernica, fiind inhumat in acelasi an in cripta familiala de la Cornesti.

In aprilie 1993 conducerea Mitropoliei Banatului a organizat ceremoniile de deshumare a osemintelor si de transportare a lor in catedrala mitropolitana din Timisoara, unde in prezenta ierarhilor Mitropoliei si a numerosi clerici si credinciosi, acestea au fost reinhumate in necropola mitropolitilor de sub altar.

Vesnica sa fie pomenirea primului nostru mitropolit dr. Vasile Lazarescu!

Sursa: mitropolia-banatului.ro
 

22 Februarie 2011

Vizualizari: 847

Voteaza:

Pomenirea mitropolitului dr. Vasile Lazarescu al Banatului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact