Postul Nasterii Domnului

În Biserica Ortodoxă începe vineri, 14 noiembrie 2014, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericești aflăm că anul acesta lăsatul de sec se face în seara de 13 noiembrie.

Postul Crăciunului ține de, vineri, 14 noiembrie, și se încheie miercuri, 24 decembrie, cu mențiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).

"Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15:00), când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Sfântului Prooroc Daniel și al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne amintește de steaua ce a vestit magilor Nașterea Mântuitorului. Această ajunare amintește, de asemenea, de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creștin și apoi prima împărtășire la Liturghia săvârșită atunci în acest scop". ("Liturgica generală", pr. prof. dr. Ene Braniște, EIMBOR, 1985)

Postul Crăciunului
amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Primele mențiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară și trupească provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit "postul din luna a zecea". Postul Crăciunului este închinat în primul rând sărbătorii Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La început, nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile. De exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Însă, Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Din punctul de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin. Este dezlegare la pește și preparate din pește, precum și la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă și duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creștin ortodox fie prin mențiunea dezlegare la pește, fie prin simbolul unui pește.

Anul acesta, conform Calendarului creștin-ortodox pe anul 2014, zilele din Postul Crăciunului cu dezlegare la pește sunt:

vineri - 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului;

sâmbătă - 22 noiembrie;

duminică - 23 noiembrie;

marţi - 25 noiembrie când îi sărbătorim pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie;

sâmbătă – 29 noiembrie;

duminică - 30 noiembrie când îl sărbătorim pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;

joi - 4 decembrie când sărbătorim pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara şi Sfântul Cuvios Ioan Damaschin;

sâmbătă - 6 decembrie când îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei;

duminică - 7 decembrie când o sărbătorim pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș;

marţi – 9 decembrie de sărbătoarea Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana;

sâmbătă - 13 decembrie când sărbătorim pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei;

duminică - 14 decembrie;

joi – 18 decembrie când sărbătorim pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.

Potrivit părintelui Ene Braniște ("Liturgica generală"), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00-16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (cu excepția perioadei dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, la vin și untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot așa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le aducă vestea Nașterii Mântuitorului, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină.


Sursa: basilica.ro

.
Pe aceeaşi temă

14 Noiembrie 2014

Vizualizari: 893

Voteaza:

Postul Nasterii Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact