Precizari cu privire la 'cazul Iasmina Popescu'

Având în vedere unele informații difuzate în presă, care au ca punct de plecare un blog personal, suntem în măsură să vă comunicăm că din obștea Mănăstirii Agapia nu a făcut parte nici o persoană cu numele Iasmina Popescu, care ar fi decedat ca urmare a unor complicații generate de un avort. De altfel, așa cum rezultă din cercetările noastre, nu a existat nici o persoană cu acest nume în vreo mănăstire din Arhiepiscopia Iașilor și nici vreuna care să fi fost născută pe raza comunei Agapia (cum se afirmă în articolul respectiv). Totodată, precizăm că, deși i se atribuie un comentariu despre cazul așa-zisei „măicuțe”, nu a existat nici un fel de dialog al Maicii Starețe de la Mănăstirea Agapia cu persoana care deține blogul sau cu vreo altă persoană pe marginea subiectului mai sus menționat.

Mai mult, din informațiile primite de la instituțiile medicale citate în articol, reiese că nu a existat nici o pacientă cu numele Iasmina Popescu înregistrată la Spitalul din Târgu Neamț sau la Institutul Regional de Oncologie din Iași.

Regretăm ușurința cu care se lansează în public astfel de povești fabricate, preluate fără minime verificări de unele instituții de presă, deși am fost la dispoziția tuturor celor interesați de un punct de vedere în acest sens.

Pe de altă parte, mulțumim acelor instituții de presă care, după verificări profesioniste, au informat corect publicul despre acest caz.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor

.
Pe aceeaşi temă

16 Mai 2016

Vizualizari: 319

Voteaza:

Precizari cu privire la 'cazul Iasmina Popescu' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact