Primul centru de zi pentru persoane cu deficiente de auz si vorbire din regiunea Moldovei

Luni, 12 mai 2014, Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a sfintit Centrul de Zi pentru persoane cu deficiente de auz si vorbire „Sfantul Proroc Zaharia“. La eveniment au participat oficialitati locale, parlamentari de Iasi si persoane cu deficiente de auz si vorbire, beneficiare ale serviciilor oferite de noul asezamant.



La final, pr. Mihai Prodan, slujitor la Biserica „Sf. Sava“ si inspector eparhial in cadrul Sectorului de asistenta sociala si medicala al Arhiepiscopiei Iasilor, le-a vorbit celor prezenti despre ceea ce se doreste a se realiza la centrul pe care il pastoreste: „La acest centru, persoanele cu deficiente de vorbire si auz din Iasi vor putea sa gaseasca zilnic personal specializat, atat din cadrul parohiei, cat si din cadrul Primariei. Ele vor putea sa se adreseze pentru problemele pe care le au, vor putea sa foloseasca o biblioteca cu peste 1.000 de volume, vor beneficia de indrumare si sprijin, vor putea sa organizeze activitati de socializare, activitati recreative. Toate aceste eforturi care au fost facute de Parohia «Sf. Sava cel Sfintit», de Ministerul Muncii si de Primaria Municipiului Iasi au avut la baza constiinta noastra ca persoanele cu deficiente de auz si vorbire sunt fiii Bisericii si membri ai comunitatii iesene“.

De asemenea, IPS Mitropolit Teofan si-a exprimat bucuria pentru inaugurarea unui asemenea centru destinat unei categorii speciale de credinciosi: „Este un semn de normalitate, acesta al implinirii de catre parohie a dublului ei rol: spatiu sacru pentru rugaciune si slujirea cuvantului, iar pe de alta parte, prezenta in cetate ca slujire culturala, economica, sportiva, iar in acest caz o slujire cu dimensiune filantropica, sociala, diaconala. Bucuria mea este cu atat mai mare cu cat acest asezamant este destinat unor persoane cu caracter special, care au o sensibilitate cu totul aparte, care simt lucrurile din lume dincolo de zgomotul lor si care comunica intr-un mod aparte cu cei din jurul lor. Intr-o vreme in care puntile de comunicare dintre oameni sunt tot mai fragile, ajutorarea semenilor reprezinta o misiune sociala mai mult decat necesara. Nici un efort nu e prea mare pentru a-i ingriji pe cei vitregiti de bucuria descoperirii cuvantului cald si a muzicii inaltatoare, de a-i integra in societate si a le oferi un drum catre implinirea sufleteasca“.

Proiectul de constructie a centrului de zi pentru persoanele surdo-mute a fost demarat in anul 2007, dupa ce Parohia „Sfantul Sava cel Sfintit“ a donat 700 de metri patrati de teren Directiei de Asistenta Comunitara. Beneficiarii vor fi ajutati sa se descurce in societate si chiar sa isi gaseasca un loc de munca. De asemenea, ei vor participa si la activitati recreative, avand la dispozitie si o biblioteca dotata cu o mie de carti, precum si o sala de sport. Pe langa consilieri, vor fi trei interpreti care au misiunea de a ajuta persoanele cu deficiente de auz si vorbire sa interactioneze mai usor cu functionarii din institutiile publice.


Tudorel Rusu
Sursa: doxologia.ro

.
Pe aceeaşi temă

13 Mai 2014

Vizualizari: 901

Voteaza:

Primul centru de zi pentru persoane cu deficiente de auz si vorbire din regiunea Moldovei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact