Proclamarea locala a canonizarii Sfantului Liviu Galaction

La Praznicul Bunei Vestiri, marți, 25 martie 2025, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului și-a sărbătorit hramul, aniversând, cu acest prilej, 19 ani de la reînființare. Tot în această zi a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj. Acesta a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română anul trecut, împreună cu alți 15 sfinți români, părinți duhovnici și mărturisitori din secolul al XX-lea. Proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți români a avut loc anul acesta, în data de 4 februarie, în Catedrala Patriarhală din București, cu prilejul celebrării a 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române (1925).

Momentul solemn al proclamării locale a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, fiind precedat de Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia, oficiată de un sobor de 11 ierarhi. Slujba a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte IOSIF, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale si Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale; Preasfinţitul Părinte IGNATIE, Episcopul Hușilor; Preasfinţitul Părinte IUSTIN, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului; Preasfinţitul Părinte NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte NESTOR, Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfinţitul Părinte TIMOTEI, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei; Preasfinţitul Părinte MACARIE, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord; Preasfințitul Părinte BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; Preasfinţitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și Preasfinţitul Părinte TEOFIL DE IBERIA, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Ierarhii au fost înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi, printre care s-au aflat clerici de la Centrul Eparhial, protopopi din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului, slujitori ai Catedralei Mitropolitane, părinți profesori de la cele două instituții de învăţământ teologic din municipiu (Facultatea de Teologie Ortodoxă și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”), stareți și duhovnici de la mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația și importanța sărbătorii Bunei Vestiri pentru istoria mântuirii noastre, referindu-se la împlinirea cuvântului lui Dumnezeu şi descoperirea Sa faţă de întreaga lume, prin Fecioara Maria.

La sfârșitul rugăciunii Amvonului, a avut loc momentul solemn al proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a prezentat pe scurt viaţa şi mucenicia Sfântului Liviu-Galaction.

În continuare, a fost citit Tomosul sinodal, documentul oficial de proclamare, care cuprinde detalii și informații esențiale despre noul sfânt, precum și hotărârea solemnă a Sfântului Sinod de cinstire a acestuia. Documentul a fost citit de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului.

După citirea actului, Părintele Mitropolit Andrei a prezentat icoana Sfântului Liviu-Galaction de la Cluj, în timp ce Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de părintele prof. univ. dr. Vasile Stanciu, a interpretat troparul sfântului.

Sursa: mitropolia-clujului.ro

27 Martie 2025

Vizualizari: 951

Voteaza:

Proclamarea locala a canonizarii Sfantului Liviu Galaction 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact