Ramasitele pamantesti ale regelui Petru al II-lea al Iugoslaviei, decedat la Los Angeles in 1970 si inhumat la Manastirea sarba Libertyville, in apropiere de Chicago, au fost mutate la Belgrad, marti, 22 ianuarie 2013. Sicriul a fost transportat de pe aeroport in capela palatului regal, unde a fost oficiata slujba de pomenire a celor adormiti de catre Preafericitul Parinte Irineu, Patriarhul Serbiei, insotit de Preasfintitii Ioanichie de Budimlje-Niksic, Atanasie de Hvostano si Andrei de Remezija, in prezenta membrilor familiei regale, a primului ministru sarb Ivica Dacic, a reprezentantilor Bisericilor eterodoxe si ai celorlalte comunitati religioase din Serbia. Dupa Slujba Parastasului, Preafericitul Irineu a subliniat in cuvantul sau de invatatura ca "aceasta zi prezinta o importanta istorica pentru poporul sarb”. Ramasitele pamantesti ale regelui Petru al II-lea au fost apoi mutate in mausoleul regal din Oplenac, unde se afla mormintele membrilor dinastiei Karageorgévitch.
Sursa: spc.rs
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.