Resfintirea bisericii 'Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil' din Parohia Craiesti

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Crăiești, Protopopiatul Sascut, a fost resfințită astăzi, 21 august, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Sat ale cărui origini se pierd în negura timpurilor ștefaniene, Crăiești, a trăit astăzi, 21 august, bucuria reîntâlnirii credincioșilor cu ierarhul locului, cu fiii satului și credincioșii zonei, în contextul sărbătorii prilejuite de resfințirea bisericii cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”. Aici, între anii 2009-2016, s-au efectuat ample lucrări de renovare şi consolidare, atât la interior, cât şi la exterior, din iniţiativa preotului paroh Cârlan Costel, având alături pe Ioan Păvăluţă – epitrop şi consiliul parohial.

Un sprijin important a venit din și partea Consiliului local al Comunei Stănişeşti. ”Lucrările au constat în consolidarea zidurilor cu piloni de susţinere, întărirea fundaţiei, înlocuirea ușilor și a ferestrelor, refacerea acoperișului și adăugarea a două construcţii noi, pentru un spaţiu pridvor şi un spaţiu diaconicon”, a declarat preotul Costel Cârlan. Biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica „al seco”, urmând canoanele erminiei bizantine, atât la interior, cât şi la exterior (ocniţe), de către pictorul Vasiloaia Monica. Biserica a mai fost înzestrată cu o catapeteasmă nouă din stejar, străni şi alte obiecte de mobilier bisericesc. De altfel, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit preotului paroh de la Crăiești distincția de iconom stavrofor pentru eforturile depuse de-a lungul anilor în vederea finalizării acestor ample lucrări, iar celor care l-au susținut le-au fost dăruite distincții și diplome de vrednicie. Cei prezenți la această sărbătoare a resfințirii ”scării către cer” din comuna Crăiești au putut, ulterior, să se închine în sfântul locaș, așa cum este tradiția la asemenea momente.

(Pr. Constantin Gherasim)

Sursa: epr.ro

.

22 August 2016

Vizualizari: 858

Voteaza:

Resfintirea bisericii 'Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil' din Parohia Craiesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact