Sfintii Serghie si Vah sarbatoriti la Catedrala mitropolitana din Craiova

În fiecare an, la 7 octombrie, Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova îmbracă haine de sărbătoare pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe doi dintre ocrotitorii săi spirituali: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah, ale căror moaşte se află depuse spre cinstire şi închinare în acest sfânt locaş. Sub purtarea de grijă a celor doi sfinţi mucenici vor avea loc în această zi şi festivităţile dedicate începutului noului an universitar teologic. După cum ne-a precizat părintele protosinghel Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, joi 6 octombrie, în ajunul praznicului, după săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu litia care va începe la ora 18.00, racla în care se află moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah va fi purtată în procesiune în jurul Catedralei mitropolitane.

Momentele liturgice vor continua cu slujba Utreniei, iar la miezul nopţii va fi săvârşită Sfânta Liturghie.

Vineri, 7 octombrie, în ziua de prăznuire, va fi săvârşit Acatistul Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, urmat de slujba Sfintei Liturghii oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. După Sfânta Liturghie, în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova, str. Brestei, nr. 24, va avea loc festivitatea deschiderii anului universitar teologic 2016-2017. Cu acest prilej va avea loc şi ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului britanic Sebastian Brock, de către Facultatea de Teologie din Craiova.
Moaştele Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab şi depuse la Mânăstirea Curtea de Argeş. În anul 1949, la 25 octombrie, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dumitrie” din Craiova, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Firmilian al Olteniei.

Preot Gheorghe Cioiu
Sursa: mitropoliaolteniei.ro
 

.

06 Octombrie 2016

Vizualizari: 682

Voteaza:

Sfintii Serghie si Vah sarbatoriti la Catedrala mitropolitana din Craiova 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact