Tabara de vara Sfantul Sava Brancovici Manastirea Moisei

TABĂRA DE VARĂ SFÂNTUL SAVA BRANCOVICI MĂNĂSTIREA MOISEI -EDIȚIA A X-A, O EDIȚIE ANIVERSARĂ-

Tabăra de vară Sfântul Sava Brancovici, care s-a desfășurat la Mănăstirea Moisei în perioada 22-28 iulie, a ajuns în acest an la Ediția a X-a.

Tabăra de vară de la Mănăstirea Moisei se desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și la inițiativa Părintelui Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, fiind una dintre cele mai vechi tabere de vară organizată în Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Pe parcursul celor 10 ani, începând cu anul 2010, în această tabără au participat peste 200 de copii în special din Protopopiatul Vișeu, dar și din alte zone ale județului Maramureș și chiar și din alte județe ale țării, unii participând chiar la mai multe ediții.

Această ediție din aceast an am vrut să fie una mai deosebită, aniversară, cu ocazia împlinirii a 10 ani de când în „Grădina Maicii Domnului” de la Mănăstirea Moisei, în ultima săptămână a lunii iulie a fiecărui an, glasul clopotelor și al rugăciunii se amestecă cu glasurile zglobii și cristaline ale copiilor care participă la Tabăra de vară organizată și desfășurată la poalele Munților Rodnei, în străvechea mănăstire maramureșeană.

Astfel, pentru o săptămână, cu toții, obștea mănăstirii, profesorii, elevii și voluntarii participanți, dar și invitații speciali (elevii care au participat în edițiile anterioare) am trăit atât în prezent, cât și în trecut, căci, pe lângă activitățile din program, care au fost dintre cele mai diverse (pictarea unei icoane pe sticlă, convorbiri duhovnicești, participarea la slujbele desfășurate la mănăstire și activarea la strană, primirea Sfintelor Taine ale Spovedaniei, Euharistiei și Maslului, jocuri în aer liber, învățarea și intonarea de pricesne, drumeții, foc de tabără, hand-made, vizionarea de filme educative și religioase), ne-am reamintit cu drag de fiecare ediție a taberei, de începutul timid și plin de emoții, de prieteniile care s-au legat în această tabără, de ceea ce am învățat din această experiență și de impactul pe care l-a avut această activitate religioasă asupra caracterului și vieții fiecăruia dintre noi, copii, clerici sau profesori.

Putem spune că a fost o ediție reușită, la care a participat un număr mai mare de copii decât de obicei, alături de invitații dragi sufletului nostru, pe parcursul cărei s-au desfășurat activități diverse (activități cu specific religios, ateliere de creație, cateheze, activități recreative, concursuri), coordonate de o echipă extraordinară care s-a străduit să le arate copiilor participanți cum poate un creștin să trăiască frumos alături de semenii săi.

Menționăm că această tabără își propune să formeze caracterul religios al tinerilor, al celor care reprezintă viitorul Bisericii și al societății, prin intermediul unor situații concrete de viață care presupune conviețuirea alături de celălalt, întrajutorarea, respectarea și acceptarea semenului nostru, dar și prin dezvoltarea virtuților dragostei, a credinței, a răbdării și a bunătății.

Mulțumim Bunului și Milostivului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să desfășurăm această activitate și să ajungem la acest frumos număr de 10 ediții, rugându-L să ne ajute să continuăm acest minunat proiect spre folosul duhovnicesc al tinerilor care vor mai participa la edițiile viitoare și spre slava sfânt numelui Său. Mulțumim de asemenea și celor care au făcut posibilă desfășurarea în bune condiții a acestei tabere: Preacuviosului Părinte Arhimandrit Teofil Pop, starețul Mănăstirii Moisei, obștii mănăstirii, ieromonahului Filotei Cut, ieromonahului Nicodim Balea, diaconului profesor Moldovan Emilian-Ioan, doamnelor profesoare Moldovan Raluca-Maria și Grec Claudia-Maria, doamnei Dana Barani și părintelui Grec Nicoară, precum și elevelor voluntare de la Liceul Teoretic Bogdan-Vodă Vișeu de Sus.

Diacon profesor Moldovan Emilian-Ioan – Mănăstirea Moisei
Profesor Moldovan Raluca-Maria – Clubul Copiilor Vișeu de Sus

Și la final câteva impresii ale participanților…

„În această tabără m-am simțit uimitor, mi-am făcut mult mai mulți prieteni decât credeam. A fost o experiență de neuitat și cu siguranță nu o să o uităm.” – Nicoleta, clasa a V-a
„Ediția a X-a a taberei a fost cea mai uimitoare ediție dintre toate. Mi-am făcut mulți prieteni pe lângă cei pe care îi aveam. Abia aștept ediția următoare.” – Roberta, clasa a V-a

„În ediția a X-a a fost super. Am cunoscut multe persoane de treabă, am legat multe prietenii și sper să rămânem prieteni cu toții. Sper să mai revin și anul viitor.” – Ana-Maria, clasa a VII-a

„Fiind prima mea tabără, la început mi-a fost puțin frică. Pe parcurs am descoperit că nu am de ce să îmi fie frică căci mi-am făcut prieteni noi și am învățat lucruri noi, și am avut parte de activități de neuitat. Cu siguranță nu voi uita această tabără.” – Daniel, clasa a V-a

„A fost super! A fost o săptămână frumoasă și sper că această tabără va continua și pe viitor. La fel ca anul trecut, plec de aici cu tristețe, dar și cu multă bucurie în suflet. Voluntarii sunt super, găzduirea de care am avut parte a fost grozavă și sper că voi mai participa și anul viitor.” – Raluca, clasa a VII-a

„În această tabără mi-am făcut prieteni noi, dar m-am înțeles bine și cu domnii profesori. Totul a fost frumos, mai bine zis perfect. Aș vrea să mai repet această expereiență. Totul a fost extraordinar. Sper să mai vin.” – Maria, clasa a VIII-a

„A fost cea mai frumoasă tabără! În această tabără am învățat cum să îmi petrec timpul fără tehnologie, să mă înțeleg cu toate persoanele din jurul meu, dar cel mai important lucru este acela că am reușit să fiu mai aproape de Dumnezeu.” – Lavinia, clasa a VII-a

„A fost o tabără minunată și așa va fi mereu. Am cunoscut oameni extraordinari cu care sper să rămânem prieteni. Am învățat multe lucruri noi pe care nu o să le uit niciodată. A fost o experiență de neuitat și sper să mă întorc și în ediția următoare.” – Adriana, clasa a VII-a

„Această tabără de vară este unul dintre cele mai importante momente ale vieții mele. Aici îmi găsesc liniștea deplină și fericirea absolută timp de o săptămână. Locul acesta, oamenii cu care m-am întâlnit și atmosfera din tabără, fac ca totul să fie special și te fac să aștepți cu nerăbdare începutul viitoarei ediții” – Paula, clasa a X-a

„Această tabără este începutul unei noi prietenii între oameni, este o activitate cu adevărat specială, este o experiență minunată pe care nu o voi uita niciodată.” – Noelia, clasa a VI-a

„Această tabără nu o voi uita niciodată pentru că am rămas cu impresii și sentimente minunate, deoarece aici am învățat ce este bunătatea, credința, înțelegerea și iubirea.” – Oana-Daniela, clasa a VII-a

Pe aceeaşi temă

01 August 2019

Vizualizari: 1098

Voteaza:

Tabara de vara Sfantul Sava Brancovici Manastirea Moisei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact