Tineri bistriteni, formati pentru a fi voluntari in taberele de copii

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița a organizat în perioada 10-13 noiembrie 2016, la Sîngeorz-Băi, o tabără de pregătire a tinerilor voluntari intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”.

Pe perioada celor 4 zile de tabără, participanții și-au întărit decizia de a se implica în comunitate prin voluntariat, au cunoscut implicațiile și avantajele organizării unei tabere, au fost deprinși cu abilități specifice (animație socio-educativă, coordonarea unui atelier, coordonarea unui grup, moderarea de discuții, coordonare de jocuri, relaționarea cu participanții și cu ceilalți voluntari), au învățat să elaboreze pe echipe un plan pentru o tabără comunitară, au participat la programul catehetic și duhovnicesc desfășurat și și-au expus în mod direct dorința de a schimba ceva în jurul lor și de a arăta că se poate trăi frumos.

Prin organizarea acestei tabere, asociația și-a dorit să promoveze ideea de voluntariat și de implicare civică în rândul tinerilor, prin tabere, având mai multe obiective finale:

– dobândirea de cunoștințe teoretice despre organizarea unei tabere și despre specificul voluntariatului în tabere;
– dobândirea de abilități practice în organizarea unui program de tabără și activități specifice de tabără;
– însușirea unor metode de lucru cu copiii, adolescenții, tinerii și voluntarii in diverse context;
-dezvoltarea conceptului de tabără comunitară.

Tabăra s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani din municipiul Bistrița iar proiectul a fost cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2016.

Astfel, un numar de 50 de participanți au primit diplomă de „voluntar de tabere” recunoscută în toate asociațiile de tineret din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului , ceea ce le dă posibilitatea de a fi viitorii voluntari în taberele organizate de asociațiile noastre. Totodată, tinerii au avut parte de prezența reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița, care i-au informat cu privire la aspecte importante care țin de securitatea și intimitatea lor în mediul online. De asemenea, s-au bucurat și de vizita Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care le-a adresat câteva gânduri duhovnicești și le-a dăruit câte o carte de rugăciuni.

Pr. Tudor Mudure-Iacob
Inspector de tineret

Sursa; radiorenasterea.ro

Pe aceeaşi temă

15 Noiembrie 2016

Vizualizari: 580

Voteaza:

Tineri bistriteni, formati pentru a fi voluntari in taberele de copii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact