Tineri de la Consiliul Mondial al Bisericilor, in vizita la Sibiu

Comisia de Tineret „ECHOS” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor de la Geneva, Elveția, s-a întrunit în aceste zile la Sibiu. Membrii comisiei au fost primiți sâmbătă, 19 august, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Comisia „ECHOS” a fost însoțită în vizita de lucru de la Sibiu de secretarul general adjunct al Consiliului Mondial al Bisericilor și directorul Institutului Ecumenic de la Bossey, părintele profesor Ioan Sauca. În cadrul programului de lucru a întâlnirii oaspeții au vizitat Catedrala mitropolitană și obiectivele turistice din Sibiu. Tinerii au fost primiți la Catedrala mitropolitană de IPS Mitropolit Laurențiu care le-a prezentat un scurt istoric al locașului de cult din inima cetății transilvane, iar apoi i-a invitat în reședința mitropolitană unde au avut discuții referitoare la rolul Consiliului Mondial al Bisericilor în dialogul interconfesional și implicarea tinerilor în viața creștină.

IPS Mitropolit Laurențiu le-a urat bun-venit oaspeților și le-a prezentat cele mai importante activități cu tinerii din Mitropolia Ardealului, dar și din întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu referire la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Întreaga lume, eveniment ce va fi găzduit anul viitor de Sibiu.

„Educația din școlile noastre de teologie este una deschisă spre dialog. Avem anumite discipline care ne deschid orizontul, iar studenții noștri studiază la diferite universități din întreaga lume. Noi așteptăm din partea dumneavoastră să veniți în întâmpinarea tinerilor noștri cu schimburi de experiențe, dialog, relații de prietenie, pentru că numai în cadrul unei comunități tinerii pot lucra împreună spre folosul creștinătății”, a spus ierarhul.

Tinerii și Biserica
În cadrul discuțiilor au fost prezentate și câteva aspecte din istoria Mitropoliei Ardealului, a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” și a învățământului teologic de la Sibiu. La discuții a fost prezent și prodecanul facultății sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel.

Membrii Comisiei „ECHOS” de la Geneva au discutat apoi cu IPS Mitropolit Laurențiu implicarea Bisericii Ortodoxe în dialogul ecumenic și provocările societății actuale pe care tinerii le confruntă în țările din care provin, în cadrul Bisericilor unde activează. La finalul întâlnirii tinerii i-au mulțumit ierarhului pentru primirea frumoasă și pentru discuțiile folositoare.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro
 

Pe aceeaşi temă

21 August 2017

Vizualizari: 581

Voteaza:

Tineri de la Consiliul Mondial al Bisericilor, in vizita la Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact