Zilele Sfintei Cruci in Protopopiatul Buhusi

Duminică, 11 septembrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a avut loc debutul manifestărilor dedicate marii sărbători a Înălțării Sfintei Cruci.

Acest debut a fost marcat de preoți și credincioși din Protopopiatul Buhuși care au mers în pelerinaj la Catedrala Arhiepiscopală din Roman pentru a lua binecuvântare de la Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și a aduce racla cu sfintele moaște, între care și o părticică din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la Catedrala „Sf. Nicolae” din Buhuși.
Părintele consilier eparhial Serafim Huzdup a rânduit ca racla cu sfintele moaște să fie ridicată de credincioșii prezenți în semn de smerită recunoștință ca mădulare vii și lucrătoare ale Bisericii lui Hristos.

La Catedrala „Sf. Nicolae” racla cu sfintele moaște, purtată de preoți și credincioși, a fost întâmpinată de PC Pr. Protopop Vasile Cozma, în sunet de clopote și cântări duhovnicești, după care s-a săvârșit Imnul-Acatist alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva.

În cuvântul de învățătură, Părintele Protopop a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea dată acestor manifestări, a mulțumit preoților și credincioșilor pelerini și a subliniat faptul că zilele acestor manifestări sunt zile de sărbătoare prilejuite de prezența sfintelor moaște în mijlocul Protopopiatului Buhuși, știut fiind faptul că „oamenii nasc fii, monahii nasc sfinți și sfinții nasc sărbători”.

La sfârșit a fost anunțat programul acestor manifestări care vor culmina cu ziua de miercuri, 14 septembrie, când în mijlocul preoților și credincioșilor din Protopopiatul Buhuși se va afla Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Sursa:epr.ro

Pe aceeaşi temă

12 Septembrie 2016

Vizualizari: 525

Voteaza:

Zilele Sfintei Cruci in Protopopiatul Buhusi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE