Teoctist
Din milostivirea lui Dumnezeu arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Munteniei si Dobrogei, loctiitor al Cezareei Capadociei si patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Dumnezeu-Tatal, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare

"Doamne, Dumnezeul
puterilor, intoarce-ne si arata-Ti fata si ne vom mantui".
(Ps. 79, 7)

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmaritori crestini,
In aceasta staruitoare rugaciune a Psalmistului se aduna intreg suspinul si dorul unei lumi pierdute in pustia instrainarii si necunoasterii lui Dumnezeu, al unei omeniri care, in instrainarea sufleteasca si mahnirea unei vietuiri ce nu se mai impartasea de Viata si binecuvantarea dumnezeiasca, striga prin alesii ei: "Dumnezeule milostiveste-Te spre noi si ne binecuvinteaza, lumineaza-Ti fata peste noi si ne miluieste" (Ps. 66, 1).

Un asemenea strigat inaltat spre Tronul slavei si milostivirii divine izbucnea, desigur, dintr-o deznadajduitoare experienta: anume ca, o data indepartat de la fata lui Dumnezeu, pentru a se afunda in intunericul pacatului, omul nu-si mai poate gasi singur calea de intoarcere catre Creatorul vietii.

Iar viata omeneasca, atunci cand omul nu-L mai poate vedea cu ochii sufletului pe Cel al carui chip il poarta si a carui asemanare trebuie sa devina prin ascultare si stradanie ajutata de har, o asemenea viata se afla departe de mireasma vesniciei.

Acea strigare a Psalmistului catre Dumnezeu: "intoarce-ne si arata-Ti fata" (Ps. 79, 7), ne incredinteaza, asadar, ca nu de la sine, nu prin hotararea si vointa sa mai putea reveni omul lipsit, prin calcarea poruncii, de libertatea harului, in comuniunea cu Sfanta Treime, ziditoarea si binefacatoarea lui.

Iata, iubitii mei, ca doar trezirea constiintei totalei neputinte omenesti in a afla izbavirea si apoi cunoasterea iubirii dumnezeiesti pot duce o astfel de rugaciune catre ceruri: "arata-Ti fata Ta si ne vom mantui" (Ps. 79, 7). Iata cat de arzatoare era setea de mantuire a lumii care inca pastra cuvantul lui Moise, care spusese: "Nu va putea omul sa-Mi vada fata si sa traiasca" (Iesirea 33, 20). Dar, Acela care spusese aceste cuvinte, in adancul cel necuprins al bunatatii Sale, a raspuns prin negraita iconomie rugaciunii care implora aratarea Sa catre oameni.

Cum s-a putut implini un asemenea fapt, ne raspunde una din cantarile bisericesti ale Nasterii Domnului: "Cu sfat de negrait Se naste cu trup Cel fara de trup; Se margineste acum in trup Cel nemarginit si pazeste neamestecat amandoua firile; Cel din fire fara de inceput ia inceput si Cel singur vesnic si preaslavit Prunc se arata; Cel ce poarta toate, in brate este purtat.

Pentru ca pe cei cinstiti cu inrudirea Sa ii cinsteste, ca un Dumnezeu cu a Sa nastere". Asadar, iubitii mei fii duhovnicesti, pentru a ni Se descoperi fata catre fata S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, dar totodata si pentru a ne arata cat iubeste si cinsteste Dumnezeu pe cel facut dupa chipul Sau. Caci prin Nasterea Sa cea mai presus de fire si de cuget, din Preacurata Fecioara Maria si prin Pogorarea Duhului Sfant, Fiul cel vesnic al Tatalui Ceresc Se inrudeste, de acum, cu fiecare dintre oameni, inrudindu-ne astfel pe noi toti cu Dumnezeu cel in Treime inchinat.
(.)

Iubiti fii duhovnicesti,

In Sfanta Scriptura, asemanarea mantuirii noastre se face mai ales cu chipul biruintei luminii ceresti a vietii asupra intunericului spiritual al pacatului si mortii, stapanitor in lume si in om.
Astfel, Cel care ne-a cercetat pogorandu-se El insusi la noi este "Rasaritul cel-de-Sus" (Luca 1, 78), este "Soarele dreptatii" (Maleahi 4, 2), este Cel care spune despre Sine: "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intru intuneric" (Ioan 12, 46).

In afara partasiei, prin credinta cea dreapta, cu Fiul lui Dumnezeu inomenit, nu este decat intuneric, si inca intunericul cel de nepatruns. Este acea noapte continua a tristetii fara leac, a racelii spirituale lesne omoratoare si a fricii lumii vinovate de calcarea poruncilor dumnezeiesti, bezna adanca pe care au strapuns-o in noaptea Nasterii Domnului sclipirea stelei ce i-a calauzit pe inteleptii Rasaritului la Betleem si stralucirea "slavei Domnului" (Luca 2, 9) prin ingerul cel binevestitor pastorilor si multimea de oaste cereasca ce lauda necuprinsa milostivire a lui Dumnezeu.

Portile cerurilor s-au ridicat in acea noapte, spre pamant revarsandu-se lumina bucuriei impreunata cu uimirea lumii ingeresti ca izbavirea omului este savarsita de Cel prin Care "toate s-au facut" (Ioan 1, 3), de Cel Caruia nimic nu-I putea sta impotriva in plinirea planului de a-l rascumpara pe om, prin patimirea Crucii, din pedeapsa si patimirea mortii vesnice.
(.)

Dar ce anume descopera omul contempland chipul Pruncului Iisus asezat cu sfiala in ieslea necuvantatoarelor dintr-o pestera a Betleemului? Ceea ce nimeni nu i-a putut si nu-i va mai putea arata vreodata: maretia si puterea dumnezeiasca luand infatisarea unei nesfarsite blandeti, smerenii, puritati, sensibilitati si jertfelnicii. Iar toate aceste nepamantesti insusiri - descoperite noua in Dumnezeiescul Prunc al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu - se regasesc la toti cei care, iubindu-L, s-au nevoit sa-I semene Domnului; si mai ales la sfintii Bisericii, fiindca "prin fetele tuturor sfintilor transpare Fata lui Hristos, Fata de model a tuturor fiintelor umane". Si daca fata noastra, a fiecarui om, are ca model Fata lui Hristos, se cuvine sa o cinstim apropiind-o, pe cat ne sta in putere, cu ajutorul harului, de modelul ei cel desavarsit.

Dar acest lucru nu poate izbandi daca nu vom cinsti la fel si chipul fiecarui semen al nostru, prin urmarea virtutilor sfintilor, ca pilde vii. Dupa aceleasi pilde vom intelege ca aceste virtuti sunt, in fapt, puterea spirituala care ne aseamana Domnului nostru Iisus Hristos. Cine ar putea sustine ca omul si lumea in care traim nu sunt tot mai lipsite de acest fel de virtuti? De aceea, orice prilej de intarire a evlaviei si a ravnei spre desavarsire duhovniceasca ale dreptmaritorilor nostri crestini este un preapretios dar facut de Dumnezeu Bisericii acestui neam. Un asemenea dar l-a reprezentat, in cursul anului acestuia, si trecerea in randul Sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane - dupa staruitoare cercetari si rugaciuni si prin pazirea cu scumpatate a tuturor randuielilor canonice - a inca patru dintre cunoscutii purtatori-de-Dumnezeu Parinti ai nostri:
1. Mitropolitul Dosoftei († 13 dec. 1693), primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul Ortodox si primul nostru poet national;
2. Mitropolitul Grigorie al IV-lea, Dascalul († 28 iulie 1834), mare teolog si isihast, stralucind prin viata sa de rugaciune si adanca nevointa;
3. Staretul Gheorghe († 3 dec. 1806), inteleptul ucenic al Sf. Cuvios Paisie de la Neamt, vestit incepator de obste, indrumator al monahismului din Tara Romaneasca, reorganizatorul vietii calugaresti din Sf. Manastiri Cernica si Caldarusani si autor de scrieri filocalice.
4. Cuviosul Onufrie de la Sihastria Voronei († 29 martie 1789).

Iubiti credinciosi, frati si surori in Domnul

Anul pe care il incheiem, iubitii mei fii duhovnicesti, a fost si pentru noi, romanii, si pentru lumea intreaga un an de mari incercari. Un an in care am putut vedea atat de limpede cat de strans ne este legata existenta de milostivirea lui Dumnezeu. Si din bucurii, dar si din necazuri si suferinte se cuvine, asadar, sa invatam a deslusi si implini voia lui Dumnezeu in viata noastra.

Caci incercarile ce vin asupra omului nu au alt scop decat de a-l rechema pe acesta, prin cainta, la bucuria partasiei de iubire cu Dumnezeu. Totodata, indatorirea ajutorarii neintarziate a semenilor loviti de stihiile dezlantuite - precum fratii nostri care s-au aflat in calea inundatiilor - renaste virtutea impreuna-patimirii, ne reincalzeste simtirea crestina, ne reaminteste principiul dumnezeiesc al vietii noastre, descoperit noua de Insusi Domnul Iisus Hristos: "Sa va iubiti unul pe altul" (Ioan 15, 7). Prin slujitorii si fiii ei de pe vatra stramoseasca, dar si de peste granite, Biserica noastra s-a aflat langa toti cei intristati si incercati, incredintand pe toti ca Fiul lui Dumnezeu, intrupat din iubire fata de noi si fata de intreaga omenire, este El insusi impreuna-patimitor cu noi in necazurile noastre, facand insa ca din suferinta sa odrasleasca toata fapta buna si iubirea, care "niciodata nu se trece" (1 Cor.13, 8).
(.)
Iata, iubiti parinti si frati crestini, cum a prisosit si prisoseste neincetat in istorie rugaciunea celor din Vechiul Testament: "Dumnezeule, intoarce-ne, arata-Ti fata si ne vom mantui" (Ps. 79, 3). Prin Intrupare ni s-a dat mantuitorul har al vederii Fetei lui Dumnezeu - Care este Domnul Iisus Hristos - dar acest har izbavitor ne indatoreaza pe fiecare spre o vietuire vrednica de darul de viata vesnica ce ni s-a facut din iubirea Preasfintei Treimi pentru noi.
Aceste sfinte ganduri si indemnuri punandu-vi-le la inima, cu parinteasca dragoste va intampin spunandu-va: "Hristos Se naste, slaviti-L!" si dorindu-va sa praznuiti plini de har Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului. "Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca prin puterea Duhului sa prisositi intru nadejde". (Rom. 15, 13)
Al vostru parinte duhovnicesc, pururea catre Preasfanta Treime rugator,

Teoctist arhiepiscop al Bucurestilor, mitropolit al Munteniei si Dobrogei, loctiitor al Cezareei Capadociei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

 

.