Rugaciuni comune pentru Europa


Sosirea a peste 2.500 de invitati si participanti la a cea de-a treia Mare Adunare Ecumenica Europeana, care are loc in acest an la Sibiu Europeana, a pus pe jar autoritatile.

 

Chiar daca nu e organizator principal al evenimentului, mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, este preocupat de eveniment mai mult decat restul prelatilor romani, asta pentru ca este ca si gazda pentru o reuniune de acest gen, care are loc in premiera intr-o tara ortodoxa si din Estul Europei.

"Este foarte important, pentru ca toate bisericile din Europa au trimis reprezentanti de marca la Sibiu. Va fi pentru prima data cand se vor face rugaciuni comune, ceea ce este foarte important", spune IPS Streza.

Inaltul prelat a mai spus ca rugaciunile se fac simultan in engleza, franceza, germana, romana, dar si in alte limbi.

Mitropolitul Ardealului a mai confirmat si prezenta pe parcursul celor sase zile de Adunare Ecumenica Europeana, a presedintelui Traian Basescu si a premierului Calin Popescu-Tariceanu, spunand ca "nu se putea ca doua dintre cele mai importante personalitati ale Romaniei la ora actuala sa lipseasca de la un astfel de eveniment".

Pentru cazarea participantilor s-au chletuit peste 400.000 de euro, bani ce provin de la Guvernul Romaniei, iar restul cheltuielilor sunt suportate de catre organizatori. Lucrarile adunarii vor fi deschise oficial astazi, de la ora 19.00, in Piata Mare din centrul Sibiului.

Paziti bine

Adunarea Ecumenica a pus pe jar si politia sibiana, care a mobilizat aproximativ 1.000 de persoane pentru asigurarea securitatii si bunei desfasurari a evenimentelor. A fost alcatuit chiar si un comandament special pentru Adunarea Ecumenica.

"In aceasta perioada, aproximativ 500 de efective din structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative, 100 cadre ale Politiei Comunitare, precum si voluntari ai serviciilor publice vor fi angrenati pentru buna desfasurare a celei de a 3-a Adunari Ecumenice Europene", spune Luciana Baltes, purtatoare de cuvint a IPJ Sibiu.

 

Dragos Popescu

 

 

.

04 Septembrie 2007

Vizualizari: 1501

Voteaza:

Rugaciuni comune pentru Europa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact