Drepturile omului - responsabilitate pentru demnitate
Cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, sustinut in cadrul Simpozionului "Demnitate si justitie pentru toti", sambata 13 decembrie 2008, Palatul Patriarhiei:
DREPTURILE OMULUI
RESPONSABILITATE PENTRU DEMNITATE
- Cateva consideratii teologice-
Aniversam anul acesta 60 de ani de la adoptarea la 10 decembrie 1948, la Paris, de catre cele 58 de State membre de atunci ale Adunarii generale a ONU, a Declaratiei universale a drepturilor omului. Subiect predilect al dezbaterilor filosofice si politice contemporane, tema drepturilor omului e din ce in ce mai prezenta ca limbaj comun si cadru de baza in relatiile, dialogurile si institutiile internationale. Pentru Biserica Ortodoxa, aceasta Declaratie este importanta deoarece marcheaza in istorie un moment crucial in promovarea demnitatii si valorii persoanei umane prin recunoasterea drepturilor sale fundamentale.
De altfel, dreptul la viata, libertatea de constiinta, de expresie, de religie, dreptul la educatie sunt tot atatea imperative care structureaza esential discursul social al Bisericii. Un discurs social care articuleaza o fundamentare etica a drepturilor omului pe o adevarata antropologie teologica.
Gasim asadar in Declaratia drepturilor omului afirmatii care pot fi compatibile cu dimensiunea personalista a antropologiei teologice ortodoxe, potrivit careia persoana umana este unica, de neinlocuit, destinata catre o viata transcendenta, si nu doar o unitate in cadrul unei entitati sociale, iar aceasta dimensiune transcendenta sau de ireductibilitate la natura ii confera omului o valoare inestimabila si eterna, de participare la comuniunea eterna a Persoanelor divine ale Sfintei Treimi.
Astfel, din punct de vedere teologic, destinul uman, vocatia persoanei umane se implineste in comuniune, in comunitate, in societate, si aceasta la toate nivelurile ei: familie, grup, etnie, natiune etc. Iar in acest caz, trebuie subliniat ca Declaratia de la 1948 recunoaste omului nu numai drepturi individuale, ci si drepturi sociale in cadrul diferitelor colectivitati umane. Definirea persoanei umane ca fiinta in comuniune, ca existenta solidara, intoarsa spre semeni, ne face sa nu disociem drepturile omului de indatoririle sau responsabilitatile sale. Primul articol al Declaratiei universale a drepturilor omului afirma ca toate fiintele umane care se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi trebuie sa se comporte unele fata de altele "in spiritul fraternitatii". Iar Articolul 29 al aceleiasi Declaratii vorbeste despre faptul ca "orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale". De altfel, cuvintele "drept" (din lat. "directus") si "just" (lat. "justus") sunt inrudite semantic. Drept este ceea ce este just. Iar "justitia" desemneaza idealul unei distribuiri echitabile a avantajelor pe care le avem din viata sociala si a indatoririlor pe care aceasta le impune, adica a da fiecaruia ceea ce i se cuvine. Astfel, reciprocitatea dintre drepturi si indatoriri apare ca esentiala pentru societate, constituind chiar una din cele mai importante prioritati ale societatii contemporane.
Tensiunea reala dintre drepturile individuale ale omului si indatoririle sale social-comunitare poate fi depasita daca aceste drepturi fundamentale sunt puse in acord cu valorile moral-spirituale. Adica, drepturile formale trebuie completate cu dimensiunea moral-spirituala a demnitatii umane.
Desigur, teologia ofera lumii viziunea despre omul ca subiect liber, capabil sa ia decizii libere, viziune strans legata de demnitatea atribuita fiecarei persoane. Insa demnitatea libertatii umane este conditionata de fundamentul sau etic, adica de responsabilitate. Din acest punct de vedere, drepturile persoanei se coroboreaza cu cele ale aproapelui. Respectul pentru aproapele trebuie sa fie cel putin echivalent cu cel pe care-l doresc pentru propria persoana (cf. Matei 22, 39: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"). Caci nu este suficient "sa fii impreuna" pentru a fi o adevarata persoana in sens teologic. Pentru a actualiza chipul Treimic in om, acesta trebuie trait ca daruire de sine sau daruire reciproca, solidaritate si cooperare.
Mai ales acum, cand criza financiara a devenit un fenomen ingrijorator, este necesar ca demnitatea umana sa fie si mai mult aparata de umilirea care deriva din saracie, somaj, exploatare, nedreptate sociala, foamete si suferinta. Pentru ca, din perspectiva teologica, viata omului nu reprezinta doar un "drept", ci, mult mai mult decat atat, ea este un "dar" al lui Dumnezeu. Un dar de pret care trebuie aparat, pastrat si cultivat in relatie, in comuniune, in Biserica si in societate. In acest sens, Bisericile au ca baza a gandirii lor sociale Evanghelia iubirii lui Hristos fata de toti oamenii, iubire care devine si criteriul evaluarii vietii umane in istorie (cf. Matei 25, 31-46).
Asadar, Biserica apara drepturile omului, dar si valorile moral-spirituale ale comuniunii umane, intrucat in societate spiritualitatea autentica este tocmai legatura profunda dintre libertate, iubire si responsabilitate in relatie cu Dumnezeu si cu oamenii.
Felicitam pe toti organizatorii acestui simpozion, in special, Institutul Roman pentru Drepturile Omului, si dorim tuturor participantilor bucuria de-a lucra impreuna pentru apararea si cultivarea demnitatii umane si a comuniunii fraterne.
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.