In prezenta a numerosi profesori, studenti si invitati din diferite centre universitare din tara, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a participat astazi, 8 mai 2007, la deschiderea simpozionului cu tema "Teologul contemporan -Stiinta sau credinta?" organizat de Asociatia Studentilor Teologi Ortodocsi, Arhiepiscopia Bucurestilor si Facultatea de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" a Universitatii din Bucuresti, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Timp de trei zile, participantii la simpozion - desfasurat in amfiteatrele "Dumitru Staniloae" si "I.G.Coman" ale Facultatii de Teologie din Bucuresti -vor dezbate diferite aspecte ale dialogului dintre teologie si stiinta, precum si rolul teologului in promovarea acestuia in societatea contemporana.
In cuvantul de binecuvantare adresat participantilor, Parintele Patriarh Teoctist a precizat faptul ca, potrivit invataturii crestine, teologia si stiinta nu se afla in conflict, ci intr-un permanent dialog si relatie de complementaritate.
Biroul de Presa al Patriarhiei Romane
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.