Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a fost intronizat ieri la Iasi


Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a fost intronizat ieri la Iasi

Noul Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a fost intronizat ieri in Catedrala mitropolitana din Iasi. Ceremonia de intronizare a Inaltpreasfintitului Parinte Teofan a avut loc dupa Sfanta Liturghie si a fost oficiata de catre Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Patriarh a inmanat noului Mitropolit de la Iasi insemnele mitropolitane, iar delegatul sau, IPS Mitropolit Laurentiu, l-a asezat in tronul mitropolitan. La evenimentul religios din capitala Moldovei au participat 32 de arhierei, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si alte autoritati centrale, dar si locale, precum si mii de credinciosi care au privit ceremonia si slujba la doua ecrane amenajate in curtea Mitropoliei.

Cel mai important eveniment spre care si-au indreptat ieri atentia romanii s-a petrecut la Iasi, in Catedrala mitropolitana.

PF Patriarh Daniel l-a incredintat clericilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Iasilor pe noul lor Arhipastor, IPS Parinte Teofan Savu, oferindu-i acestuia imputernicirea canonica de a sluji in noua demnitate. Ceremonia a fost precedata de Sfanta Liturghie, oficiata de soborul de arhierei prezenti la Iasi, condus de IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, alaturi de peste 40 de preoti si diaconi. Au slujit, alaturi de IPS Mitropolit Laurentiu, urmatorii ierarhi: IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului; IPS Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei si Bucovinei; IPS Petru al Basarabiei; IPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Germaniei, Europei Centrale si de Nord; IPS Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale; IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor; IPS Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei; PS Gherasim, Episcopul Ramnicului; PS Calinic, Episcopul Argesului, PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos; PS Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei si Halmagiului; PS Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei; PS Damaschin, Episcopul Sloboziei si Calarasilor; PS Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria; PS Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului; PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei, PS Visarion, Episcopul Tulcei; PS Macarie, Episcopul Europei de Nord; PS Vincentiu Ploiesteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, PS Calinic Botosaneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor; PS Marc Nemteanul, Episcop-Vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale; PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei; PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei; PS Irineu Slatineanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ramnicului; PS Ioachim Bacauanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului; PS Corneliu Barladeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Husilor si PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului.

"Primiti aceasta carja mitropolitana"

La Sfanta Liturghie, in timpul ecteniei intreite, la cereri, s-a citit Rugaciunea de multumire si invocarea ajutorului lui Dumnezeu pentru PF Parinte Patriarh Daniel si pentru IPS Parinte Mitropolit Teofan. In jurul orei 12:00, dupa Sfanta Liturghie, a avut loc ceremonia propriu-zisa de intronizare. Momentul solemn a inceput cu citirea Gramatei patriarhale, de PS Vincentiu Ploiesteanul, dupa care IPS Mitropolit Teofan a primit insemnele mitropolitane. Astfel, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a oferit pe rand crucea pectorala, engolpionul cu chipul Maicii Domnului, camilafca neagra cu cruce, rostind de fiecare data "Vrednic este!" Apoi, oferindu-i noului mitropolit carja mitropolitana, Parintele Patriarh a rostit urmatoarele cuvinte: "Primiti aceasta carja mitropolitana, ca sa pastoriti turma cuvantatoare a lui Hristos din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, cea incredintata Inaltpreasfintiei Voastre. Celor ascultatori sa le fie toiag de sprijin si intarire, iar pentru cei neascultatori si nestatornici - toiag de desteptare si indreptare".

Dupa aceasta, IPS Mitropolit Laurentiu l-a condus pe IPS Parinte Teofan spre tronul mitropolitan. "Cu ajutorul Atotputernicului si Milostivului Dumnezeu, Care poarta de grija Sfintelor Sale Biserici, Va inaltam si Va asezam, de Hristos iubitorule si al nostru preaiubit frate in Domnul, Inaltpreasfintite Parinte Teofan, in tronul de Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh", a citit Patriarhul. Dupa ce toata biserica a cantat in cor "Vrednic este!", IPS Mitropolit Teofan a binecuvantat credinciosii cu dichero-tricherele aduse de diaconi.

Mesaje din partea oficialitatilor

Dupa aceste momente solemne, PF Patriarh Daniel a rostit un cuvant de multumire tuturor ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, colaboratorilor de la Centrul Eparhial Iasi, protopopilor, profesorilor de Teologie si Religie, preotilor de la parohii, staretilor si staretelor, precum si monahilor de la manastiri, ostenitorilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Iasilor si din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, care timp de 18 ani l-au sprijinit in activitatea de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Apoi, Parintele Patriarh l-a incredintat pe IPS Mitropolit Teofan clerului, cinului monahal si poporului din Arhiepiscopia Iasilor si ierarhilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, "spre a fi cinstit cu pretuire si ascultare duhovniceasca".

Prezent la Iasi, presedintele Romaniei, dl Traian Basescu, a transmis un mesaj de bun-venit noului Mitropolit, indemnandu-l sa continuie lucrarea misionara inceputa in Moldova de marii ierarhi care au pastorit aici. "De putine ori, atunci cand ne gandim la evolutia Bisericii Ortodoxe Romane din ultimii ani, putem sa evitam a spune ca Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prin grija actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a devenit nu numai un centru puternic al Ortodoxiei romanesti, ci si o Biserica ce isi indeplineste misiunea de asistenta sociala catre cei in nevoie. Am convingerea ca IPS Mitropolit Teofan va duce mai departe cele incepute spre binele romanilor, spre binele Bisericii Ortodoxe Romane", au fost cuvintele presedintelui Traian Basescu. A urmat mesajul prim-ministrului Romaniei, dl Calin Popescu-Tariceanu, citit de secretarul de stat din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor, dl Gigel Sorinel Stirbu, in care s-a aratat ca noul Mitropolit al Moldovei si Bucovinei va trudi in a valorifica reperele spirituale ale Bisericii Ortodoxe Romane si in a raspunde exigentelor societatii actuale. "Astfel, va fi valorificat potentialul extraordinar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in care exista o viata religioasa puternica, evidentiata de numeroase si semnificative marturii si valori ale patrimoniului cultural si spiritual romanesc. Va felicitam din tot sufletul si va asiguram de toata deschiderea si tot sprijinul nostru in slujirea la care ati fost chemat".

Primul cuvant, ca Mitropolit la Iasi

Cuvantul de bun-venit din partea Centrului Eparhial Iasi a fost rostit de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, arhim. Varlaam Merticariu, in cadrul caruia s-au adresat si multumiri PF Parinte Patriarh Daniel, prezentandu-se bogata activitate a Preafericirii Sale, din tronul de arhipastor in Moldova, in acelasi timp aratandu-se nadejdea tuturor clericilor si credinciosilor din Arhiepiscopia Iasilor ca noul Mitropolit ii va pastori cu aceeasi intelepciune si pricepere ca si inaintasii sai: "Studiile stralucite pe care le-ati facut la Craiova, Bucuresti si Paris, experienta duhovniceasca profunda acumulata din frageda tinerete, in manastiri din tara si din strainatate, indelungata ucenicie in preajma daruitului si mult incercatului Patriarh Teoctist, experienta de Episcop-Vicar Patriarhal si, mai ales, cea de Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, precum si laudabilele impliniri, mai ales in plan duhovnicesc, ne ofera garantii sigure ca veti continua cu succes munca uriasa si inspirata, desfasurata de PF Patriarh Daniel, in Moldova ierarhilor Varlaam si Dosoftei".

In final, IPS Parinte Mitropolit Teofan a rostit primul cuvant in calitatea sa de Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, in care a aratat dificultatea misiunii la care a fost chemat, in acelasi timp asigurand pe toti de daruire si intelegere.

Noul Mitropolit al Moldovei si Bucovinei a daruit, la sfarsit, Parintelui Patriarh, ca semn de multumire, o icoana a Sfantului Nicodim de la Tismana.

Dupa ceremonia de intronizare, Patriarhul si noul Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, alaturi de ierarhii si preotii care au slujit ieri au iesit pe esplanada din fata Catedralei mitropolitane, pentru a-i binecuvanta pe credinciosi.

N. Balaban si S. Marculet

.

09 Iunie 2008

Vizualizari: 1176

Voteaza:

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a fost intronizat ieri la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact