Publicatii religioase la Targul international Gaudeamus - Carte de invatatura


Publicatii religioase la Targul international "Gaudeamus - Carte de invatatura"


In perioada 21-25 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo a avut loc cea de-a XIV-a editie a Targului International "Gaudeamus - Carte de invatatura", actiune initiata si organizata de catre Societatea Romana de Radiodifuziune. Suprafata targului a ajuns in acest an la 10.000 mp, cu aproape 1.000 mp mai mult fata de editia precedenta, iar numarul expozantilor din acest an a fost de circa 450. De asemenea, expozitia de carte din acest an a gazduit o serie de 430 de manifestari cultural-artistice, dintre care amintim: expozitia aniversara "Gabriel Garcia Marquez", Salonul Tinerilor Artisti, editia I, organizat cu sprijinul Atelier 35, in cadrul Salonului de Carte pentru Copii "Ion Creanga", si participarea, in calitate de expozant, a Biroului pentru Publicatii Oficiale al Uniunii Europene.

Pe langa aceste premiere, Cosul Targului din cadrul acestei editii va reuni donatiile de carte venite atat din partea expozantilor, cat si a vizitatorilor, iar cartile vor avea ca destinatie asezamantul pentru copii orfani si abandonati, patronat de Asociatia Provita Brancoveanu, din localitatea Valea Plopului, judetul Prahova.

Titluri de marca

Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, din cadrul Patriarhiei Romane, a prezentat publicului interesat de literatura religioasa o oferta variata, ce a cuprins o serie de lucrari, dintre care amintim: "Biblia sau Dumnezeiasca Scriptura", o lucrare de exceptie, cu o coperta lucrata cu migala si rabdare, "Noul Testament cu Psalmi", "Biblia cu ilustratii" si "Invatatura de credinta crestina ortodoxa". Si pentru ca se implinesc 1600 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sfantului Ioan Gura de Aur, Patriarhia Romana a tiparit o serie de lucrari de valoare spirituala ale sfantului, precum: "Omiliile despre pocainta", "Despre marginita putere a diavolului", "Predici la sarbatori imparatesti" sau "Omilii la Evanghelia dupa Matei". Alaturi de acestea, Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune a mai prezentat la targ si lucrari de mare insemnatate spirituala, precum "Pe treptele slujirii crestine", apartinand vrednicului de pomenire patriarh Teoctist si "Patriarhul Justinian. Marturii, fapte si adevar", lucrare scrisa de pr. Constantin Parvu, vicar administrativ patriarhal.

"Ortodoxia - nadejdea popoarelor Europei"

Dintre editurile cu specific religios, la editia din acest an s-au mai remarcat: Editura Evanghelismos (Buna-Vestire), Editura Cristiana, Editura Prodromos si Editura Bizantina. Printre publicatiile si lucrarile teologice prezente la targ, remarcam "Stiinta si razboiul sfarsitului lumii sau fata nevazuta a televizorului" si "Efectele micului ecran asupra mintii copilului", carti aparute la Editura Prodromos; "Cuviosul Paisie Aghioritul, marturii ale inchinatorilor", "Ortodoxia - nadejdea popoarelor Europei" si "Raspuns la fictiunea Codul lui Da Vinci", carti aparute la Editura Evanghelismos, iar Editura Bizantina aduce in fata cititorilor o lucrare unicat in spatiul ortodoxiei romanesti, si anume "Iisus Hristos Mantuitorul", al Nicoletei Manoilescu-Dinu, lucrare ce prezinta viata Mantuitorului din perspectiva biografica. Pe langa aceasta lucrare, tot la editura Bizantina au mai aparut: "Mancaruri si dulciuri de post" si "In ce conditii ne putem impartasi." (Bogdan Daradan)

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1161

Voteaza:

Publicatii religioase la Targul international Gaudeamus - Carte de invatatura 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact