In fiecare an, la 6 aprilie, Biserica savarseste pomenirea Sfantului Mucenic Irineu, cel care a fost episcop de Sirmium in timpul domniei imparatului roman Diocletian (284-305). Informatii pretioase despre viata bisericeasca a primelor comunitati crestine ne-au ramas din asa-numitele "Acte martirice", documente intocmite dupa procesele de judecata ale celor ce au patimit pentru credinta lor.

Astfel, aceste izvoare pastrate in limba latina sunt, astazi, adevarate tezaure impregnate de informatie, cu detalii despre prinderea crestinilor, interogarea lor, dialoguri intre mucenici si prigonitori, rugaciuni rostite de cei ce patimeau, dar si nume de persoane, toponime sau hidronime ce pot localiza istoric si geografic evenimente ale Bisericii primare. Dintr-un astfel de Act martiric aflam ca Sfantul Irineu era episcop in scaunul de la Sirmium si a fost judecat si condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei.

Cetatea Sirmium se afla in provincia romana Pannonia Inferioara, langa Singidunum (Belgradul de astazi) si era resedinta imparatului Galeriu, ginerele lui Diocletian. Acea zona geografica era locuita, in principal, de stramosii nostri daco-romani si de traci romanizati. Provinciile dunarene ale Illyricului, in care crestinii erau numerosi, au fost ocupate de soldati randuiti sa puna in aplicare decretele imperiale de persecutare a crestinilor, sub conducerea guvernatorului Probus. Printre crestinii arestati si adusi la judecata s-a numarat si Irineu, tanarul episcop al cetatii Sirmium. Acesta era casatorit si avea copii mici, intrucat atunci episcopii erau fie monahi, fie casatoriti. Regula privitoare la celibatul episcopilor avea sa fie prevazuta mai tarziu, in cadrul Sinoadelor Ecumenice.

Pentru credinta sa in Hristos, episcopul Irineu a fost adus in fata guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecarui crestin in acea perioada: fie isi pastreaza viata, ca pagan, fie va muri, ca alti crestini. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul staruitor al tanarului episcop. Pentru aceasta, a fost supus la chinuri, dar pe toate le rabda cu puterea rugaciunii. Si au venit cei apropiati lui, parintii, sotia si copiii sai, care, vazand ce suferinte indura, il sfatuiau sa se supuna poruncii imparatului. Tuturor le-a raspuns prin cuvintele Domnului Hristos: "De cel ce se va lepada de Mine in fata oamenilor si Eu Ma voi lepada de el in fata Tatalui Meu, Care este in ceruri".

Dupa care a fost din nou aruncat in inchisoare si chinuit. Guvernatorul Probus, iscusit in a apela la grijile lumesti pentru a-i face pe crestinii slabi sa renunte la credinta ca sa-si salveze viata, l-a mai ispitit o data, folosindu-se de copiii sai. I-a spus sa jertfeasca idolilor pentru ei, ca sa nu ramana orfani. Nici aceasta ultima incercare nu a reusit, astfel ca Probus a dat sentinta de condamnare: sa fie aruncat in raul Sava, un afluent al Dunarii. Singura dorinta a episcopului Irineu a fost sa fie ucis cu sabia, ca toti sa cunoasca "in ce fel s-au deprins crestinii sa dispretuiasca moartea pentru credinta lor in Dumnezeu".

Conform Actului martiric, a fost adus la locul de osanda - podul lui Basent -, de unde a inaltat o frumoasa rugaciune: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binevoit sa patimesti pentru mantuirea lumii, fa sa se deschida cerurile Tale, ca ingerii sa primeasca sufletul robului Tau Irineu, cel ce moare pentru numele Tau si pentru poporul Tau, care sporeste in Biserica Ta universala din Sirmium. Iti cer si ma rog milostivirii Tale sa ma primesti si pe mine si sa binevoiesti a-i intari si pe acestia in credinta Ta". Astfel, fiind taiat de ostasi cu sabia, a fost aruncat in raul Sava, in ziua de 6 aprilie, anul 304.

Conform unor Martirologii, la doar trei zile dupa martirizarea episcopului Irineu, a fost ucis cu sulita tanarul Dimitrie, diaconul acestuia. Nu a trecut mult timp si a venit anul 313, cand Sfantul Imparat Constantin cel Mare a acordat libertate religioasa crestinilor. Astfel, moastele sfintilor puteau fi cinstite in biserici fara teama chinurilor.

Moastele mucenicului Dimitrie au primit darul unor vindecari minunate de boli si neputinte. Dupa mai bine de un secol, prefectul Leontiu al Illyricului a ridicat in cinstea lui doua biserici: una in Tesalonic, in care i-a asezat sfintele moaste in ziua de 26 octombrie 413 si una in Sirmium, oras pe care slavii aveau sa-l numeasca, pana astazi, Mitrovita, dupa numele sau. Unii istorici socotesc ca Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, praznuit de Biserica la 26 octombrie, nu este altul decat diaconul Dimitrie din Sirmium. Pomenirea lui la acea data s-ar datora faptului ca in acea zi i-au fost asezate sfintele moaste in biserica din Tesalonic.

Sursa: ziarullumina.ro