Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite
Liturghia nu este un mijloc, ci un mod de viata care se intemeiaza pe sine insusi: aceasta pune in evidenta caracterul sau teocentric.
Sfanta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mantuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca si unealta de mare pret intr-ajutorarea mantuirii noastre.De cand a luat ultima cina alaturi de Apostolii sai, pana astazi si pana la sfarsitul veacurilor cuvintele si gesturile Mantuitorului raman la fel de actuale atunci cand binecuvantand painea a dat-o Apostolilor sai zicand: Luati mancati, acesta este trupul meu...; apoi binecuvantand paharul de vin l-a dat acelora zicand: Beti dintru acesta toti... adaugand:aceasta sa o faceti intru pomenirea mea.(Matei 36, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).Astfel prin aceasta Mantuitorul imputerniceste pe Apostoli, care la randul lor pe episcopi si preoti, sa savarseasca jertfa cea fara de sange intru pomenirea Lui.
Aceasta taina este un mod de mijlocire intre Dumnezeu si om, caci atunci cand harul Sf. Duh se pogoara asupra darurilor acestea se prefac in Insusi Hristos, ritualul intregii slujbe simbolizand intreaga viata lui Hristos. Cuvantul Liturghie provine de la grecescul leyon ergon si inseamna lucrare publica. Inceputul acestui cuvant il gasim in V.T. si denumea toate actele de cult ale preotilor leviti. Mai apoi toate slujbele crestine se numeau liturghii si in cele din urma acest cuvant a capatat o conotatie mult mai restransa pe care o stim noi astazi.
Dupa cum bine observam in Liturghierul ortodox, in afara de cele doua bine cunoscute Liturghii (a Sfantului Ioan si a Sfantului Vasile) acesta mai cuprinde si o a treia Liturghie cu un continut si cu o randuiala mai deosebita, numita Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite. Aceasta se savarseste numai in perioada Postului Mare, prin solemnitate primind o conotatie si un spirit deosebit in randul credinciosilor care se impartasesc cu Darurile care au fost mai inainte sfintite pentru dansii spre a-L putea primi pe Hristos cu dragoste si cu vrednicie in viata, in trupul, in sufletul si in cugetul lor unde Hristos se va salaslui si nealungat de patimi va trai in ei si ei intru El.
Autorul Sfintei Liturghii a Darurilor mai inainte sfintite
In ceea ce priveste autorul acestei Sfinte Liturghii, traditia si lucrurile sunt mai putin precise. Dintre cei carora le-a fost atribuita aceasta slujba enumeram pe: Sfantul Iacob, fratele Domnului, Sfantul Petru, Sfantul Marcu, Sfantul Vasile cel mare si multi altii. Mai mult decat atat, unele manuscrise vechi atesta ca si infaptuitori ai Sfintei Liturghii pe Sfantul Epifanie, episcopul Salaminei, iar altele pe Sfantul Gherman I, patriarhul Constantinopolului (sec.VIII); traditia siriana o pune pe seama patriarhului Sever al Antiohiei (511-518), iar unii liturgisti o atribuie Sfantului Ioan Damaschin.
Majoritatea manuscriselor din sec.XII pastrate pana astazi in liturghierele noastre, pune insa aceasta Sfanta Liturghie pe seama Sfantului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul, sau papa Romei (+604). Aceasta traditie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu siguranta ca Grigore cel Mare a infiintat intreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, insa putem afirma ca acest mare Sfant al crestinatatii a contribuit la imbogatirea si la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cat a stat la Constantinopol.
In mai multe manuscrise vechi, Codicele Barberini din Biblioteca Vaticanului (sec.VIII-IX) si in unele editii a Liturghierului grecesc numele autorului acestei Sfinte Liturghii nu apare nici in titlul, nici in otpustul ei, ea aparand ca o Liturghie anonima, asa cum e mentionata si in canonul 52 al Sinodului Trulan (692). De asemenea si in Liturghierul romanesc ea aparea ca o slujba anonima. Suntem mai aproape de adevarul istoric daca socotim ca si aceasta Liturghie este rezultatul contributiei mai multor generatii de clerici, monahi, credinciosi ai mai multor generatii care au dezvoltat si au alcatuit aceasta punandu-o pe seama unuia dintre cei mai ilustri ierarhi ai crestinatatii din epoca veche.
Sfantul Grigore cel Mare, papa Romei sau Dialogul
Ceea ce este surprinzator este faptul ca opera Sfantului Grigore cel Mare a fost in general ignorata in spatiul cultural romanesc si mai mult decat atat pentru omul de rand numele autorului crea o confuzie intre sfintii parinti din Biserica rasariteana, Grigore de Nazians si Grigore de Nyssa.
Dupa Leon cel Mare, Sfantul Grigore a fost singurul papa care a mai primit acest supranume. Astfel predecesorii ii recunosc meritele si implinirile pe care acest mare Sfant le-a adus Bisericii lui Hristos intr-o perioada atat de nefasta, marcata de invaziile pagane si calamitati naturale, pentru spiritul sau de organizator al Bisericii. Mai mult decat atat lasa crestinismului un tezaur cultural inmiresmat de scrierile sale de mare pret care fac o punte extraordinara de legatura intre el si ilustrul sau predecesor, Augustin de Hippona. Profesorul F. Cayre spunea atat de frumos si expresiv ca a fost, in vremea sa, un ecou indepartat al vocilor Sfantului Augustin si Sfantului Leon . Cu siguranta ca pe langa aceasta filiatie titlul de doctor i-a fost acordat si datorita operei sale si importanta acesteia cat si datorita ortodoxiei doctrinaire, el astfel intregind galeria celor patru mari doctori ai Bisericii latine, alaturi de Sfantul Ambrozie al Milanului, de Sfantul Ieronim si de Sfantul Augustin.
Papa Grigore cel Mare poate fi considerat persoana de la cumpana celor doua importante perioade istorice (antichitatea latina tarzie si evul mediu) in care s-a intalnit traditia vietii crestine si cea mult mai indepartata, dar inca vie, a spiritului roman. J. Tixeront afirma despre el ca este un roman, un spirit moderat, care se fereste de excese si nu incearca imposibilul .
Grigore cel Mare s-a nascut in anul 540 d. Hr., la Roma intr-o familie de patricieni cu o veche traditie crestina: un stramos al sau, Felix al II lea, fusese papa, iar mama sa Sylvia si cele doua surori ale tatalui, Tarsilla si Aemiliana, fusesera cinstite ca sfinte.
A beneficiat de o pregatire intelectuala completa, care i-a permis o ascensiune rapida in administratia romana. In 1572 atinsese deja gradul de praefectus Urbis, dar numai pentru doi ani. La moartea tatalui sau a transformat casa parinteasca de pe colina Caelius in manastire, dupa care a fondat inca alte sase manastiri pe domeniile sale din Sicilia. In aceasta perioada Grigore cel Mare s-a infruptat din invataturile Sfintei Scripturi si a scrierilor patristice tanjind spre dasavarsirea propriei culturi religioase.
In anul 579 dupa ce este hirotonit diacon, pleaca la Constantinopol ca nuntiu al papei Pelagius al-II-lea, astfel timp de sase ani a avut o legatura neintrerupta cu crestinismul rasaritean. Faptul ca, in tot acest timp, nu s-a gandit sa invete limba greaca a fost inteles ca un indiciu al rupturii dintre cele doua culturi, dintre cele doua parti ale crestinatatii. Se poate considera de altfel o dovada a unitatii imperiului, unitate asigurata de limba latina.
Dupa intoarcerea sa la Roma, Grigore isi doreste sa intre in manastire, dar in anul 590 papa Pelagius moare, rapus de ciuma si Grigore, in aclamatiile poporului este obligat sa se supuna alegerii de intai statator al Bisericii apusene desi aceasta nu era voia sa si astfel il va simtii mai aproape pe maestrul sau spiritual, Sfantul Augustin, care fusese ales episcop de Hippona in aceleasi conditii.
Activitatea sa pastorala a fost foarte intensa, el fiind nevoit sa-si pastoreasca credinciosii in timpul unor mari incercari: ciuma, inundatii, foamete, sa ii pazeasca de rataciri: donatisti si maniheisti, sa ii fereasca din calea barbarilor: invaziile longobarzilor. Desi a purtat povara diferitelor responsabilitati si-a refuzat toate titlurile, cu exceptia titlului de servus servorum Dei.
In anul Domnului 604 in slavita zi de 12 martie, trupul sau, chinuit fiind de boala si durere, dar cu o exceptionala putere de lucru, a incetat a mai fi insufletit, iar sufletul Marelui Grigore se indrepta spre aurorele ceresti ale nemuririi dumnezeiesti.
A sporit puterea Bisericii si a aparat universalitatea credintei crestine in situatii cat se poate de concrete. Echilibrul si mintea ordonata nu l-au inselat nici cand s-a judecat pe sine, nici cand a trebuit sa hotarasca in situatii mai delicate...
Ceea ce este foarte important este faptul ca acest mare sfant al crestinatatii a lasat o comoara de mare pret care nu poate fi asemuita cu nimic din lumea aceasta, si cu nici o lucrare de a sa si nu numai; ne-a lasat izvorul cel viu si indestulator al harului divin, si anume Liturghia Darurilor mai inainte sfintite care este ridicata la rangul de Liturghie euharistica de catre Ioan Hrisostom si Vasile cel Mare, atribuita fiind cel mai probabil Sfantului Grigorie cel Mare, papa Romei, numit si Dialogul datorita faptului ca traducerea in limba greaca, de catre papa Yaharia, a Dialogurilor sale, i-a asigurat un mare prestigiu in lumea monahala bizantina.
Arhid. Casian Ruset
Sursa: episcopiacaransebesului.ro
-
Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
Publicat in : Religie -
Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine in viata Bisericii
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine si simbolurile neoprotestante
Publicat in : Dogma -
Sfintele Taine din Biserica si din afara ei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.