Bazilicile cu sarpanta


Bazilicile cu sarpanta

Esenta acestor probleme era construirea unor edificii pentru adapostirea adunarilor de credinciosi care luau parte la liturghiile euharistice. Or, romanii folosisera bazilicile ca locuri de intrunire, mai ales pentru confreriile religioase si pentru audientele imperiale. Am vazut mai inainte ca si crestinii recursesera la ele in cea de-a doua jumatate a secolului al III-lea. Tipul bazilica! a fost astfel adoptat in chip firesc de catre biserica, in vremea lui Constantin. El s-a raspandit cel mai mult in secolele al IV-lea si al V-Iea, din Spania pana in Mesopotamia si din Armenia pana in Egipt.

in secolul al VI-lea a intrat in competitie si, treptat, a fost inlocuit in Orientul mediteranean de edificiile cu cupola, dar fara ca el sa dispara cu desavarsire. in schimb s-a mentinut in chip aproape exclusiv in Occident, contribuind astfel la deosebirea acestuia de provinciile rasaritene.

Bazilicile erau sali dreptunghiulare, cel mai adesea impartite in lungime in trei nave, prin doua siruri paralele de suporti, de obicei coloane, uneori stalpi. Unele, mai impunatoare, aveau cinci, sau chiar sapte si noua nave. Altele, mai modeste, se reduceau la o singura nava. Acoperisul, in doua ape deasupra navei centrale si cu o singura panta deasupra navelor colaterale, se sprijinea pe o sarpanta, ca la majoritatea edificiilor de traditie greaca. Iata de ce aceste bazilici sint numite "elenistice", pentru a le deosebi de bazilicile boltite, mai rare, din Orientul apropiat. De obicei bazilicile erau prevazute, pe una din laturile scurte, cu o absida semicirculara, sau poligonala, al carei nivel de calcare era mai ridicat. Ea era situata spre apus in cele mai multe dintre bisericile ctitorite de Constantin, precum si in bazilicile din Tripolitania si in multe din Africa proconsulara: fara indoiala in aceasta se poate vedea o persistenta a obiceiului dupa care, in templele pagane, intrarea era asezata spre rasarit.

Dar, incepand cu secolul al IV-lea, absida a fost amenajata la rasarit, uneori cu devieri spre nord sau spre sud. Orientarea aceasta s-a impus pana la urma. Motivul nu consta - asa cum s-a spus adeseori - in intentia de a se orienta absidele in directia locurilor sfinte. Explicatia ar putea fi valabila fara indoiala in tarile din apus si in Grecia, dar nu in Siria si nici in Palestina. La drept vorbind, aceasta practica avea drept scop de a ingadui credinciosilor sa se roage cu fata spre acel punct al cerului de unde rasarea soarele, dupa un vechi obicei din vremurile paganismului.

Multe texte intaresc aceasta afirmatie si Didascalia Apostolilor adauga ca Fiul Omului va aparea dinspre rasarit la Judecata de Apoi. Liniile arcuite ale absidei, atat in planul semicircular, cat si la bolta in semicalota ce se ridica deasupra ei, atrageau privirile inca de la intrare si scoteau in evidenta locul predominant pe care ea il ocupa in economia edificiului. Cand episcopii si-au instalat aici jilturile (catedra), ei au urmat exemplul oferit de judecatori si de imparati care, in bazilicile civile pagane, sedeau in acelasi loc, in tribunal (De la tribuna. in greceste echivalentul este bema termen folosit pentru altar). Multe cladiri de cult ale paganismului roman, cum ar fi bazilica neo-pitagoreica de la Porta Maggiore (Roma) sau Basilica Crepereia (sanctuarul Lupercalilor), avusesera si ele o absida. Bolta in semicalota a aparut ca simbol al boltii ceresti. in bazilicile decorate cu picturi aici se afla subiectul principal, cu caracter teofanic.

Altarul era asezat, dupa regiuni, in absida sau in fata ei, in nava centrala. Deasupra lui se ridica un baldachin de piatra, de lemn, sau de metal, numit ciborium, si alcatuit din patru sau mai multe coloane purtand un acoperis cu cupola, - cu calota sferica, boltit, in semicilindru, sau piramidal. Originea ciboriului se afla in obiceiurile practicate in regatele asiatice din Orientul-Apro-piat, unde slujise mai intai la apararea suveranului de arsita soarelui sau de intemperii. De la aceasta functie, el capata valoarea unui simbol cosmic, acoperisul sau arcuit evocand cerul. Intr-un chip mai general, el apare ca un semn menit sa sublinieze caracterul sacru sau onorific al personajului, sau al obiectului pe care il adaposteste. in epoca romana a fost asezat deasupra tronului imparatilor, deasupra statuilor unor zei sau eroi, deasupra unor altare, morminte, sarcofage, sau chiar a unor izvoare. Crestinii au continuat sa-i dea aceleasi intrebuintari.

In fata bazilicii se intindea o curte inconjurata de porticuri, numita atrium, unde credinciosii se adunau sa asiste la diferite ceremonii cu caracter funerar si unde marii penitenti, carora le era interzis accesul in biserica, stateau spre a implora indurarea celor care patrundeau in edificiu, inainte de a intra in biserica, credinciosii se spalau aici pe maini si adesea pe picioare, intr-un bazin, sau phiala, simbolizand astfel, prin curatenia trupului, cea a sufletului, dupa un rit de ablutiune care fusese practicat mai inainte la pagani si la iudei si care s-a perpetuat in Islam. Aceste atria nu sunt decat aplicarea la arhitectura crestina a formulei curtilor cu porticuri, folosita inca mai demult in arta pagina, mai ales in fata marilor temple romane.

Unele biserici din Italia, din Grecia si din Asia Mica erau inzestrate cu un transept, adica un dreptunghi transversal, inscris ori depasind mai mult sau mai putin cadrul peretilor laterali, care se interpunea intre nave si absida bisericii. Functia exacta a acestui element de arhitectura ne scapa. Existenta lui in bisericile unde se celebra un cult deasupra unui mormant sau a unor relicve -ca Sfintul Petru (San Pietro) sau Sfantul Pavel din afara zidurilor (San Paolo fuori le mura) de la Roma, bazilica " martirium " numita Manastirine, de langa Salona, in Dalmatia, Sfantul Mina in Egipt, Sfantul Dumitru de la Salonic si bazilica de la poarta Kenchreos, din Corint - i-a indemnat pe unii cercetatori sa creada ca la inceput el era menit sa inlesneasca miscarea clerului si a credinciosilor in jurul locului consacrat de o prezenta sfanta. Dar el mai este intalnit si in alte bazilici, ceea ce a dus la presupunerea ca datorita lui se gasise o formula comoda pentru alte scopuri, asa cum ar fi celebrarea ritualurilor care insoteau aducerea ofrandelor in natura de catre credinciosi si din care diaconii alegeau piinea si vinul pentru jertfa euharistica oficiata pe altarul invecinat.

Tipul general pe care l-am definit mai inainte comporta unele variante, dupa epoci si mai ales dupa locurile unde a fost construit. Diversitatea provinciilor care alcatuiau Imperiul bizantin s-a reflectat in arhitectura, ca si in celelalte ramuri ale artelor, si poate mai mult inca, deoarece arhitectura era tributara resurselor locale de materiale, care impun o continuitate in procedee. Arheologii deosebesc mai multe " scoli " regionale. Nu voi pomeni aici decat scolile cele mai net caracterizate. In aceasta stradanie de clasificare geografica este important sa nu se piarda din vedere ca arhitectii, mai ales cei vestiti, au putut fi chemati sa realizeze unele constructii, datorate marinimiei unor imparati, in afara regiunii unde lucrau de obicei. In plus, anumite caracteristici proprii unei scoli sau alteia se modifica de-a lungul timpului, sub inraurirea feluritelor imprejurari.

C. Delvoye

.

25 Mai 2008

Vizualizari: 1074

Voteaza:

Bazilicile cu sarpanta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE