Icoanele in Bizant


Icoanele in Bizant

Bizantinii denumeau icoana orice imagine religioasa, portativa sau fixa, indiferent de tehnica in care fusese executata. Dupa obiceiul modern acest nume este rezervat unor panouri mobile, aproape totdeauna pictate pe lemn (in tehnica encausticii sau a temperei), mult mai rar cioplite in piatra sau cizelate in metal.

Practica aceasta isi are obarsia in portretele pictate, adesea si ele pe lemn, din antichitatea greco-romana. In tehnica picturii pe lemn fusesera realizate numeroase opere mari ale lui Polignot din Thasos si unele tablouri pastrate in Pinacoteca Propileelor de pe Acropola din Atena. Suntem indemnati sa credem ca dupa acest procedeu a fost executat portretul lui Temistocle, dedicat de catre fiul sau Partenonului.

In gimnaziile grecesti erau expuse portrete pictate ale magistratilor. Acest gen se dezvoltase si mai mult la romani, fie ca era vorba de portretele oficiale ale imparatilor si ale inaltilor dregatori civili si militari, fie de portretele funerare. Acestea din urma s-au pastrat foarte bine mai ales in regiunea Fayum, din Egiptul de Mijloc, datand din secolul al II-lea pana in secolul al IV-lea e.n.

In acest domeniu, ca si in altele, crestinii au adoptat obiceiurile societatii in care traiau. Din Faptele apocrife ale Sfantului Ioan, care sunt datate intre anii 150 si 300, pare sa reiasa ca ei onorau inca din aceasta epoca portretele defunctilor si ale apostolilor, cum era insusi Ioan. Importanta pe care ei o acordau, la fel ca si contemporanii lor pagani, practicilor legate de cultul funerar ne ingaduie sa presupunem ca de foarte timpuriu ei au venerat imaginile martirilor. In secolul al IV-lea, Constantin a agatat, pe o coloana de porfir din Forumul noii sale capitale, portretele pictate pe lemn ale primilor trei episcopi ai cetatii. Mai tarziu au fost zugravite efigiile marilor dascali si ierarhi ai bisericii grecesti: Ioan Gura de Aur, Vasile, Grigore din Nyssa si Grigore din Nazianz. Numeroase texte, datorate mai ales lui Eusebiu din Cesareea (267-340) si lui Epifan din Cipru (367-440), ne arata ca, in veacul al IV-lea si in prima jumatate a celui de-al V-lea, au existat icoane reprezentandu-i pe Hristos, pe Fecioara, pe Petru, Pavel si alti sfinti, pe martiri si, fara indoiala, pe arhanghelul Mihail.

Foarte curand aceste imagini au devenit obiectul unei adevarate adoratiuni. Li se atribuiau virtuti binefacatoare. Teodoret (393?-457/8?) ne-a pastrat amintirea acelor sirieni statorniciti la Roma, care, pentru a-si ocroti pravaliile si casele le impodobeau cu imaginile sfantului lor national, Simeon Stalpnicul. Cultul icoanelor s-a dezvoltat inca si mai mult in a doua jumatate a secolului al VI-lea si in al VII-lea, atunci cand a slabit evlavia fata de moaste. Imaginea religioasa a fost privita ca un mijlocitor eficace pe langa Dumnezeu. I s-a acordat o valoare profilactica in apararea oraselor. Dupa unele istorisiri, care au aparut la sfarsitul secolului al VI-lea, Sfanta Fata, trimisa de Iisus lui Abgar, rege in Osroene, ar fi salvat Edessa de asediul persilor din 544, fiind gasita in chip miraculos in acea imprejurare si apoi asezata deasupra uneia dintre portile cetatii. De asemenea, atunci cand, in 622, Heraclius a pornit in cruciada impotriva lui Chosroe, el a asezat chipul Fecioarei deasupra portilor Constantinopolului, spre a-i asigura protectia in timpul absentei sale. Bineinteles se cerea ajutorul icoanelor si in anumite imprejurari ale vietii particulare si uneori ele erau chiar nase ale copiilor. Imaginile sfinte si-au sporit numarul in casele oamenilor, care le luau cu ei si in calatorii.

Valoarea din ce in ce mai sacra ce li se acorda a facut sa li se atribuie unora dintre ele o origine supranaturala. In a doua jumatate a secolului al VI-lea s-a nascut legenda icoanelor acheiropoiete, adica "nefacute de mana omului". Pe de alta parte, nevoia de a capata certitudinea ca in icoane se vedeau cu adevarat trasaturile modelului a dus la presupunerea ca primele portrete ale Fecioarei ar fi fost zugravite de Sfantul Luca.

Credintele legate de icoane le determinara si stilul: fidelitate fata de arhetipuri datorita grijei fata de asemanarea cu modelul, vointa de a traduce prin infatisarea exterioara viata launtrica; de aici acel amestec de individualizare si de stilizare, care decurge din traditia portretelor romane atat de vii, dar care tinde prin simplificare sa produca un efect de ordin spiritual.

Nu ni s-a pastrat aproape nici una dintre icoanele primelor veacuri bizantine. Materialul din care erau realizate le facea vulnerabile, asemenea atator alte obiecte portative. Distrugerile operate de iconoclasti in secolele al VIII-iea si al IX-lea au dus la disparitia unui mare numar de icoane. Unele s-au mai pastrat mai ales la manastirea Sinai, aflata la adapost de furia dusmanilor icoanelor. Episcopul rus Porfirie Uspenski a adus, in secolul al XIX-lea, cateva exemplare la Academia din Kiev. Altele, mai numeroase, au ramas in manastire, unde doi arheologi greci, d-l si d-na Sotiriou, au putut sa le studieze si sa le fotografieze in 1938 si in 1954. De asemenea, in cursul ultimilor ani s-a ajuns la o mai buna cunoastere a icoanelor bizantine pastrate in bisericile de la Roma, unde au scapat de miscarea iconoclasta, condamnata de papi. Multe dintre ele au fost restaurate recent, cu cea mai mare grija.

In lipsa unor opere datate prin inscriptii si a unui numar suficient de documente, care sa permita o reconstituire a evolutiei stilistice, sau care sa ne ofere termeni de comparatie, este anevoios sa se stabileasca o cronologie a vechilor icoane, iar ezitarile se intind adesea pe un interval de unul sau chiar doua secole. Dupa cat se pare, cele mai vechi icoane care au ajuns pana la noi nu pot fi datate inainte de secolul al VI-lea. Determinarea locului unde au fost executate da nastere la tot atatea controverse. Se poate admite ca anumite icoane din Sinai au fost lucrate de pictori siro-palestinieni, fara indoiala adeseori chiar de catre calugarii din manastire; dar cercetatorii s-au gandit si la Alexandria, intrucat, prin asezarea sa, Si naiul putea primi atat importuri din Egipt, cat si din Palestina. in afara de aceasta, este evident ca orasul Constantinopol a avut propriile sale ateliere de pictori de icoane si ca aceeasi situatie exista si in paturile grecesti si orientale de la Roma.

Una dintre cele mai frumoase icoane din Sinai arata o Fecioara tronand si tinandu-si Pruncul pe genunchi, intre doi sfinti militari: Teodor Stratilat, cu barba, la stanga privitorului, si de cealalta parte un tanar imberb, Sfantul Dumitru sau sfantul Gheorghe. In spate, doi ingeri, intr-o miscare de o frumoasa vioiciune, isi inalta capetele spre cer, de unde iese mana lui Dumnezeu si un fascicul de lumina alba care pogoara pe crestetul Fecioarei. Chipurile celor doi ingeri sunt modelate cu o forta a tusei si cu un simt al efectelor coloristice care ne amintesc de cele mai bune opere ale picturii antice. Fundalul este ocupat de un zid avand deasupra o friza aurita, care se rotunjeste ca o absida intre doi pilastri, sub o fasie subtiratica de cer albastru: este o reminiscenta a fundalurilor arhitecturale din biserica Sfantului Gheorghe de la Salonic si din baptisteriul catedralei de la Ravenna. Latimea compozitiei ingaduie presupunerea ca s-a transpus pe un panou de lemn o opera de pictura monumentala ce impodobea absida vreunei biserici. Solemnitatea hieratica se impleteste cu un simt inca destul de viu al volumului si confera acestei icoane o frumusete ampla si severa, demna de epoca lui Iustinian.

Vesmintele nu suntni brazdate de faldurile lineare ce caracterizeaza mozaicurile din biserica Sfantul Dumitru de la Salonic, din secolul al VII-lea. Dar ceea ce frescele de la Castelseprio si acelea din biserica Santa Maria Antiqua ne lasa sa intrezarim din pictura cu penelul a lumii bizantine din cursul primei jumatati a veacului al VII-lea nu ne impiedica sa coboram icoana din Sinai pana la aceasta data. Atribuirea sa unui atelier anume depinde de ideile apriorice pe care cercetatorii si le fac despre tendintele scolilor regionale. Avand in vedere hieratismul ei, domnul Sotiriou a vazut in aceasta icoana o opera siro-palestiniana, executata poate chiar la manastirea Sinai. Eu sunt de parerea acelora care inclina - ca si dl. Weitzmann - catre unul dintre atelierele constantinopolitane, carora imparatii le comandau desigur icoanele pe care le daruiau manastirii Sinai.

Un stil comparabil acestuia il regasim in icoana Sfantului Petru. Chipul cu obrazul in tonuri trandafirii, parul si barba taiate scurt, vesmintele sunt inca tratate cu o vigoare antica. Fundalul este de asemenea alcatuit de un zid care se rotunjeste intr-o absida. In partea de sus, dupa maniera anumitor dipticuri consulare se insiruie trei medalioane cuprinzand, in mijloc pe Hristos, la dreapta noastra pe Fecioara si la stanga un tanar imberb, in care dl. Sotiriou propune sa-l recunoastem pe Moise, sau pe Ioan Evanghelistul. Cunoscatori excelenti au datat aceasta icoana, unii in secolul al VI-lea sau chiar in al V-lea, altii in jurul anului 700, data care mi se pare tarzie.

O cu totul alta factura intalnim in icoana Fecioarei tinand Pruncul pe bratul drept, pe care o curatire atenta a scos-o la iveala, in doua fragmente, de sub alte straturi de pictura din secolele al XIII-lea, al XIV-lea-si al XIX-lea, in biserica Santa Maria Novella de la Roma (in chip obisnuit numita si Santa Francesca Romana). Dupa o traditie consemnata de unele documente din veacul al XVI-lea, ea ar fi fost pictata la Troia de catre Sfantul Luca.

Vigoarea modelajului face loc preciziei geometrice a unui desen larg si epurat si gingasiei coloritului. Figura nu mai este conceputa ca un volum cu rotunjimi, ci ca o asamblare de cateva mari suprafete net desenate: a se vedea de pilda linia continua a arcadei stangi si a nasului, intre liniile de contur sunt asternute culori delicate: un trandafiriu uneori aprins, dar cel mai adesea laptos, umbre verzi arbitrar dispuse in asa fel incit sa scoata in evidenta relieful nasului si al barbiei, sau sa sublinieze ochii, fara ca pictorul sa se fi sinchisit de unde venea lumina care le genera.

Aceasta opera isi datoreaza o buna parte din spiritualitatea ei materiei picturale vaporoase. Fruntea este ingusta, crestetul capului tesit, nasul lung si subtire, gura mica dar carnoasa, iar ochii se alungesc foarte mult. Aceste deformari confera chipului aspectul unei opere moderne, care se inrudeste cu maniera lui Modigliani sau a lui Matisse. Caracterul unic al acestei icoane face din ea o opera tulburatoare. A fost datata intre secolele al V-lea si al VIII-lea, ba chiar si in al Xl-lea, cu o predominanta a parerilor pentru al VII-lea. Unii au atribuit-o Palestinei sau Egiptului ; altii unui atelier roman unde s-ar fi lucrat dupa modele grecesti sau orientale.

Printre celelalte icoane de stil bizantin pastrate la Roma citam: Madona Panteonului, in picioare, tinand Pruncul pe bratul stang, desigur o replica a Hodighitriei ( = indrumatoarea) de la Constantinopol si care ar fi fost executata atunci cand Panteonul a fost prefacut in biserica, in anul 609; Madona din Santa Maria di Rosario, imitata dupa Aghiosoritissa de la Constantinopol (Fecioara cu sfantul brau) care se afla la Santa Maria " de la Tempulo " langa termele lui Caracalla; Madona " Indurarii " la Santa Maria in Trastevere, imbracata ca imparateasa bizantina si tronand cu Pruncul intre doi ingeri, pe cand la stanga sa ingenuncheaza ctitorul: foarte probabil papa Ioan al VII-lea, intrucat opera pare sa provina dintr-un atelier roman grecizant de la inceputul veacului al VIII-lea.


Icoanele populare ale coptilor se recunosc lesne dupa conturul patrat al fetelor de sfinti cu barba, asemanatori cu aceia din frescele de la Bauit si de la Sakkara. Stilizarea transforma un portret individual intr-o icoana valabila pentru vesnicie.

Obiceiul practicat in vremurile paganismului de a picta portrete de imparati in bust si de a face din ele obiectele unui cult s-a mentinut in cursul primelor veacuri bizantine. S-au executat adevarate icoane imperiale, carora oamenii le aduceau omagii de tip religios. Se intampla ca ele sa fie purtate in procesiuni, cu prilejul marilor sarbatori ale bisericii.

C. Delvoye

.

27 Mai 2008

Vizualizari: 4289

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE