Bizantul si Europa occidentala

Bizantul si Europa occidentala

Succesul doctrinei lui Grigore Palamas s-a datorat in parte faptului ca permitea simtamantului popular sa-si manifeste opozitia fata de latini, a caror dominatie, politica si religioasa, fusese cu greu indurata. Interpreta a vointei credinciosilor sai, biserica ortodoxa a zdrobit, adesea prin tulburari si razmerite, tentativele de unire cu papalitatea, pe care s-au straduit sa le infaptuiasca aproape toti imparatii de la Constantinopol, mai intai pentru a zadarnici proiectele de cucerire ale lui Carol de Anjou (1266-1285) sau ale altor principi latini, mai apoi pentru a obtine ajutorul militar al occidentalilor impotriva turcilor.

Cuvintelor lui Petrarca: " Turcii sunt dusmani, dar grecii schismatici sunt mai rai decat dusmanii ", sau, alta data cand scria in 1352 dogelui din Genova: " Doresc sa vad acest Imperiu infam, acest consistoriu de erori distrus de propriile voastre maini", le raspunde exclamatia marelui duce Notaras: " Mai bine sa vedem in inima capitalei turbanul turcesc decat mitra latina".

Incepand din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, imparatii de la Constantinopol au venit de mai multe ori in Europa catolica sa ceara sprijin impotriva turcilor.

Primul, Ioan al V-lea Paleolog (1341-1391) s-a dus la sfarsitul anului 1365 la Buda, pentru a solicita, zadarnic, concursul lui Ludovic I de Anjou, regele Ungariei.

In decembrie 1399, Manuel al II-lea (1391 - 1425), insotit de maresalul de Boucicault, pe care Carol al Vl-lea al Frantei i-l trimisese in fruntea unei osti formate din o mie doua sute de oameni, intreprinse o lunga calatorie care il purta pana la Londra si il facu sa poposeasca doi ani la Paris. Dupa primul asediu al Constantinopolului, efectuat de turci in 1422, Ioan al VIII-lea Paleolog (1425-1448), in calitatea sa de urmas asociat la tron cu tatal sau Manuel al II-lea, s-a dus la Milano, la Venetia si in Ungaria. Dar el se infatisa insotit mai ales de fratele sau Dumitru, de patriarhul Iosif, de numerosi episcopi si egumeni, si de eminenti reprezentanti ai intelectualitatii bizantine, dinaintea conciliului care s-a deschis la Ferrara in ziua de 9 aprilie 1438 pentru a realiza unirea celor doua biserici si care apoi s-a mutat la Florenta in 10 ianuarie 1439.

Intrarea sa pe cal in capitala Toscanei, in fruntea unui cortegiu de prelati si de inalti dregatori, produse o impresie deosebit de puternica asupra populatiei: douazeci de ani mai tirziu, Benozzo Gozzoli a transpus evenimentul in scena cortegiului ecvestru al regilor magi, zugravita pe peretii capelei Medici. Pisanello a batut o medalie cu efigia imparatului, ale carui trasaturi ni s-au pastrat de asemenea intr-un bust de bronz de la Vatican.

Piero della Francesca se zice ca i-ar fi reprezentat, in frescele sale de la Arezzo, pe Constantin si pe Heraclius dupa chipul lui Ioan al VlII-lea. Si se pare ca, pentru a raspunde sperantelor nascute din pregatirile conciliului, Ghiberti ar fi celebrat in chip simbolic, pe la 1436-1437, unirea bisericilor in intilnirea dintre Solomon si regina din Saba, care incheie seria panourilor ilustrand Vechiul Testament pe poarta baptis-teriului de la Florenta. Unirea a fost proclamata la 6 iulie 1439, dar fara a fi realizata vreodata.

In domeniul intelectual, relatiile dintre Orient si Occident au fost mai cordiale si mai rodnice. Printre primii, filologul Maxim Planudios (1260-1310), ambasadorul lui Andronic al II-lea la Venetia, a socotit ca numeroase opere ale literaturii latine, profane si crestine, de la Cato pana la sfantul Toma, meritau sa fie talmacite de el in limba greaca.

Demetrius Cydones, care invatase latina la Milano, ii urma pilda si traduse Summa Theologiae de Toma d'Aquino si alte texte ale Parintilor bisericii latine, incepand cu sfantul Augustin. Multe romane cavaleresti si balade italiene, provensale sau franceze, au fost adaptate in poezia populara greaca.

In secolul al XIV-lea si mai mult inca la inceputul celui de-al XV-lea, dupa reorganizarea Universitatii de la Constantinopol sub Manuel al II-lea, italienii venira in numar destul de mare sa-si faca studiile la Constantinopol. Printre acestia se numarau mai multi umanisti care aveau sa se intoarca in tara lor spre a raspandi stiinta dobandita. Unul dintre cei mai eminenti profesori ai Universitatii de la Constantinopol, Manuel Chrisolaras (pe la 1350-1415), a fost invitat sa predea cursuri de limba greaca la Florenta, la Pavia si apoi la Roma. Alti umanisti bizantini, ca Gheorghe din Trapezunt, Ioan Arghiropoulos, Dimitrios Chalcocondylas, ii urmara la Florenta si in alte orase din Italia. Temperament profund conciliator, Visarion, nascut la Trapezunt pe la 1395 in credinta ortodoxa, murea la Ravenna in 1472 cardinal al bisericii romane, lasand mostenire Venetiei bogata sa biblioteca ce avea sa constituie unul dintre principalele fonduri ale Bibliotecii San Marco.

Exista totusi o profunda deosebire de spirit intre renasterea din vremea Paleologilor si Renasterea din Europa apuseana. " Noi suntem niste mostenitori", spunea cu melancolie Teodor Metohites, spirit dintre cele mai constiente de lipsurile si desuetudinea culturii bizantine.

Imperiul bizantin purta povara unui lung trecut si in el nu se afla acel curent profund de eliberare a structurilor economice, politice si sociale ale Evului Mediu care, in Europa occidentala, a dus la Renastere. Daca, printr-un miracol imposibil, Constantinopolul n-ar fi cazut la 29 mai 1453, in Italia ar fi trebuit sa caute elementele unei reinnoiri pe care nu mai era in stare sa o savarseasca singur.

C. Delvoye

.