Frescele bisericilor din Cappadocia

Fresca

In provinciile Imperiului, exceptand bisericile cu mozaicuri care au fost toate sau aproape toate ctitorii imperiale, pentru decorarea boltilor si a peretilor s-a folosit fresca, a carei executie era mai lesnicioasa si mai putin costisitoare. Capatand din ce in ce mai multa importanta, pe masura ce se inmulteau constructiile de noi biserici, aproape toate prevazute in chip obligatoriu cu un decor pictat care le imbogatea semnificatia simbolica, fresca a luat locul mozaicului ca expresia cea mai reprezentativa a artei bizantine. Prin supletea desenului pe care o ingaduia, ea favorizeaza dezvoltarea pateticului. Fresca se preta cu atat mai mult la aceasta, cu cat era vorba de o arta de inspiratie populara, care nu avea aceleasi exigente ca si arta de la curte.

Frescele bisericilor din Cappadocia

Frescele bisericilor rupestre din Cappadocia ne ofera solide marturii despre acea arta monastica, populara si provinciala, pe care am intalnit-o la copti in epoca paleocrestina si care este atestata pana in Italia meridionala, trecand prin filiera Greciei.

Am vazut mai inainte ca anumite biserici din Cappadocia fusesera decorate poate chiar in epoca iconoclasta, daca nu si mai inainte. Dar majoritatea acestor picturi dateaza din epoca de noua prosperitate pe care a cunoscut-o regiunea intre disparitia amenintarii arabe sub Constantin al Vll-lela Porfirogenetul (913-959) si venirea turcilor seldgiucizi sub Constantin al X-lea Ducas (1059-l067). Deosebim printre ele doua grupuri. Unul, "arhaic", datand din secolul al X-lea, poate chiar inca de la sfarsitul celui de-al IX-lea, mentine deopotriva in pictura ca si in arhitectura vechi formule paleocrestine, care dau acestei arte un caracter local destul de marcat. Celalalt, mai recent, imita modelele constanti-nopolitane.

In grupul arhaic, unde domina vechiul plan bazilical, Hristos, neputand figura in cupola (inexistenta), ramane in conca absidei. El apare pe un tron cu spatarul in forma de lira, in mijlocul vinei aureole cu stele purtata de patru " roti" ("Tronurile" sau rotile inaripate din ierarhia ingereasca).

Tronul este inconjurat de simbolurile celor patru evanghelisti si de serafimi cu sase aripi presarate cu ochi. Pe margine, arhanghelii Mihail si Gavriil, in costum imperial, fac de garda, cu un stindard in mana. Sus de tot, intre busturile Soarelui si Lunei, mana lui Dumnezeu iese dintr-un segment de cer pentru a-l indica pe Hristos. Este deci o supravietuire a traditiei paleocrestine a teofaniei, tocmai pe locul din biserica unde se constituise. in naos, registrele suprapuse desfasoara, in sensul scrierii, de la stanga la dreapta, pornind din latura dreapta de langa altar, ciclul, indeajuns de dezvoltat, al scenelor Copilariei, Minunilor si Patimilor lui Hristos. Aceste scene ocupa, in bisericile cu tavan, partea de sus a peretilor. in bisericile boltite ele figureaza pe bolta in leagan si coboara, in capelele mai inalte, pe partea superioara a zidurilor. Mai jos se inalta sfinti aliniati in picioare. Caracterul popular al acestei arte se manifesta in desenul stangaci, dar expresiv si de o mare spontaneitate, si in gustul pentru naratiune care imprumuta multe dintre elementele ilustrarii din evangheliile apocrife, ele insele zamislite din aceasta inclinare a poporului spre povestile frumoase, istorisite cu belsug de amanunte. Apare net contrastul cu arta aristocratica si teologica din capitala, care se supunea unei discipline stricte in alegerea si repartizarea subiectelor.

Vechea biserica Tokale Kilisse (= biserica cununilor, numita astfel din pricina ornamentelor circulare in relief de pe bolta) apartine grupului arhaic. Ea se pare ca dateaza de la inceputul secolului al X-lea. Ciclul evanghelic se desfasoara pe bolta in sase registre, impartite in doua grupuri separate, in cheia leaganului, de o zona de medalioane cuprinzand busturile proorocilor.

Treizeci de scene, de la Bunavestire la Pogorarea in iad, se insiruie in registre fara nici o despartire intre ele. Dedesubt, pe pereti, se suprapun doua siruri de sfinti ale caror atitudini tepene si vesminte intunecate sau de un rosu-brun contrasteaza cu insufletirea si coloritul deschis al draparilor din scenele evanghelice. in aceasta arta populara, fara o mare stiinta tehnica, se manifesta un real simt al armoniei culorilor.

Compozitia este foarte densa: personajele se inghesuie unele in altele si ocupa toata inaltimea fiecarei zone. Accesoriile, indicatiile de peisaj sunt pe cat posibil suprimate. Naratiunea este vie, sprintena, bine ritmata, bogata in notatii realiste. Vom retine indeosebi minunea inmultirii piinilor si pestilor. Petru aduce doi pesti pe o panza brodata care ii acopera bratele si umerii. El ii intinde spre sase personaje asezate in jurul unei mese, a carei tablie este redata aproape vertical, asa cum ar fi facut-o si Braque. Varstele convivilor au fost diferentiate: exista doi batrani, doi barbati maturi cu barba neagra si doi tineri fara barba.

Desenul este lipsit desigur de eleganta si chiar de corectitudine. Dar la aceste personaje, aproape nemiscate, gesturile mainilor si bratelor sunt de o uimitoare expresivitate. Fizionomiile energice, cu trasaturi viguroase, cu ochii larg deschisi care privesc cu intensitate, dau o puternica impresie de viata. Faptura picturala, care asaza intinse tonuri plate cu prea putine degradeuri si mari pete de lumina, contribuie de asemenea la crearea sentimentului de robustete plebee.

La sfarsitul secolului al X-lea sau la inceputul secolului al XI-lea, Keledjlar Kilisse ("biserica sabiilor" dupa numele de Keledjlar dat acestui loc, fara indoiala din cauza profilului deosebit de taios al stancilor din imprejurimi), care are un plan in cruce greaca inscrisa, mai pastreaza inca repartitia arhaica a decorului, dar aici se manifesta, tot cu o simplitate naiva, o grija, noua in Cappadocia, pentru eleganta sobra, precizia desenului si exactitatea miscarilor. Poate ca aceste calitati se datoresc miniaturilor manuscrisului sau desenelor din caietul de modele de origine constantinopolitana din care se va fi inspirat pictorul. Sporind numarul boltilorsi al timpanelor, planul in cruce greaca permitea, ca si in capitala, repartizarea scenelor pe diferitele bolti in leagan si pe lunete, in loc sa le alinieze in benzi continue.

Compozitiile devin putin mai aerate, iar motivele de arhitecturi si accesoriile, mai numeroase. Adoptarea planului in cruce greaca inscrisa avea sa aduca insa dupa sine, catre mijlocul secolului al XI-lea, cu putin inainte de venirea seldgiucizilor, si adoptarea repartitiei decorului care, la Constantinopol, era legata de acest tip arhitectural.

Ciclul narativ este inlocuit cu decorul de inspiratie teologica si liturgica, in care sunt retinute mai cu seama episoadele comemorate de' marile sarbatori. Asa cum am mai vazut si la Keledjlar Kilisse, noua distribuire a subiectelor ofera compozitii mai putin imbacsite, in care fundalurile de arhitecturi si de peisaje capata mai multa insemnatate. Scenele se izoleaza si devin de sine statatoare.

Influenta capitalei strabate si in stil, chiar dincolo de experienta mai mult sau mai putin mare a pictorilor locali. Desenul devine mai suplu, proportiile se alungesc. Personajele se insufletesc si iau uneori atitudini contorsionate. Miscarile sunt adesea vii si accentuate prin jocul draparilor. Ovalul chipurilor se ascute si privirile tradeaza mai degraba melancolie decat convingere nestramutata. Degradeurile si nuantele nedecise devin mai frecvente.

Literele inscriptiilor sunt trasate cu mai multa grija, dar fara exces de inflorituri. in iconografie exista totusi unele trasaturi particulare. Astfel, in conca absidei, nu se mai afla Fecioara, ci Deisis care inlocuieste teofania din bisericile apartinind grupului arhaic. Uneori chiar, ca la Karanlek Kilisse ("biserica intunecata "), acestei scene i se adauga doi ctitori prosternati. Cele mai bune realizari ale stilului nou se intalnesc la Elmal Kilisse (" biserica marului " din cauza merilor care cresc langa intrarea ei) si la Ciarekle Kilisse ("biserica sandalei", datorita urmelor de pasi sapate in solul bratului sud, sub scena inaltarii, imitand acelea ce se vedeau in rotonda de la Ierusalim).

Din nefericire, aceste picturi s-au deteriorat si daca fotografiile ne dau o idee justa despre interesul pe care il prezentau ansamblurile, ele nu scot in evidenta valoarea artistica a diferitelor panouri. Ne vom opri mai degraba la Karanlek Kilisse, al carei decor se datoreaza unui pictor mai putin experimentat in adaptarea modelelor iconografice venite din capitala. Tradarea lui Iuda este o scena revelatoare in privinta procedeelor stilului nou, aplicate la Karanlek cu un soi de stangacie care le face si mai vizibile.

Personajele sunt zvelte. Miscarea piciorului dus inainte la Petru si la Ioan este accentuata de draparea vesmintelor. Hristos indoaie piciorul drept, pe cand stangul este rigid, dupa cel mai bun ritm al artei statuare antice. Parul lui Petru este buclat cu o eleganta care aminteste de sfintii de la Daphni.

Razboaiele care au urmat dupa aparitia seldgiucizilor in Asia Mica au restrans activitatea artistica in manastirile din Gappadocia, dar nu au intrerupt-o cu desavarsire. O misiune arheologica turca a descoperit in biserica Sakle Kilisse (" biserica ascunsa "), al carei plan ramane acela cu o nava transversala pe care se deschid trei abside, fresce care par sa dateze de la sfarsitul secolului al Xll-lea.

Pictorului caruia i le datoram era inzestrat cu o personalitate destul de puternica. El da dovada de multa libertate in adaptarea modelelor de care s-a slujit. Arta sa imbina influentele Constantinopolului cu traditiile populare locale, dar cu unele calitati originale. El uneste zveltetea proportiilor si eleganta in tratarea parului sau a draparilor cu fermitatea desenului, franchetea coloritului, vioiciunea anumitor miscari, amploarea monumentala a compozitiei.

Pentru a da sentimentul spatiului, el suprapune planurile, nuanteaza degradeurile, estompeaza chiar uneori contururile spre a le da rotunjime. El stilizeaza, cu multa vigoare decorativa, elementele peisajului asa incat sa formeze cadrul in care sa se inscrie fie o scena, fie un personaj.

Cercetarile facute de dl. si d-na Thierry in valea Peristrema (la sud de Aksaray) au scos la iveala picturi rupestre care, urmand aceeasi evolutie generala ca si cele din regiunea Goreme, prezinta insemnate particularitati de iconografie si de stil, dovezi ale diversitatii de aspecte pe care o putea capata arta bizantina, mai ales in tinuturile izolate.

C. Delvoye

.

04 Iunie 2008

Vizualizari: 2569

Voteaza:

Frescele bisericilor din Cappadocia 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE