Biserica Marcuta

Biserica Marcuta

Biserica Marcuta este un monument reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Tara Romaneasca, inscriindu-se ca un exemplu de seama in evolutia tipului de plan, si a plasticii decorative a fatadelor.

 

Biserica Marcuta este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din Bucuresti care au ajuns pana in timpul nostru intr-o forma apropiata de cea initiala, intrecuta in vechime numai de lacasul Curtii Vechi.

Valoarea sa este sporita de faptul ca se pastreaza in cadrul unui ansamblu in mare parte unitar, incinta cu turnul clopotnita si portile de intrare, in forma pe care au capatat-o in ultimul sfert al veacului al XVIII-lea.

Vechea manastire Marcuta este situata in partea de est a Capitalei, peste drum de Spitalul Sfantul Pantelimon. In spatele blocurilor de locuinte, terenurile manastirii ajung pana pe malul sudic al Colentinei.

Biserica a fost zidita de Dan mare logofat, in anul 1587, in timpul Domnului Mihnea al II-lea Turcitul, langa un izvor tamaduitor, aflat pe malul Colentinei in afara zidurilor actualei manastiri. Poarta hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Numele de Marcuta i s-a dat mai tarziu, de la stranepoata de fiica a lui Dan logofat, Visana (zisa Marcuta) fiica lui Marco Armasul, care vazand ca manastirea este „ la lipsa si la saracie si nu o poate chivernisi" o inchina Mitropoliei, la data de 15 decembrie 1679. Cu ajutorul mitropolitului Teodosie, Visa repara manastirea si cladeste chilii pentru calugari in prima incinta, din jurul bisericii.

In timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1733-1735), Mitropolitul Stefan a adaugat pridvorul si clopotnita, a facut chenare din piatra la ferestre si cadrul din piatra al usii de intrare, o zugraveste pe dinauntru si pe dinafara, asa cum spune pisania din 20 septembrie 1733.

Manastirea este inconjurata cu un zid cu doua porti, una spre rasarit, pe unde, intra poporul si una spre apus, deasupra careia s-a ridicat o clopotnita, pe unde intrau boierii. Tot atunci, Grigore al XI-lea Ghica pune sa se repare "vistieria apelor" ce era un izvor tamaduitor si sa se amenajeze deasupra un chiosc. Ruinele acestuia mai puteau fi vazute in 1930.

In timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) se adauga in jurul bisericii un han cu pravalii, manastirea este fortificata cu un zid gros, inalt de 7 metri. Se rezideste clopotnita de zid din incinta interioara. O placa de marmura cu initialele domnitorului si stema familiei este pusa pe clopotnita la anul 1779.

Asa cum arata pictura votiva din pronaos, biserica tinuta in maini de domnitorul Alexandra Ipsilanti, avea atunci o turla pe naos si un turn clopotnita pe pronaos, cu acces printr-o scara in spirala adapostita intr-un turn pe fatada nordica.

In timpul domniilor fanariote (1716-1821) manastirea este data de familia Ipsilanti ca metoh Manastirii Halchis din Elada. In timpul unor lupte purtate cu eteristii blocati in manastire la anul 1821, au fost naruite constructiile anexe ce cuprindeau tiparnita. Turnul de pe pronaos a cazut, ramanand pana azi doar fundatia scarii de acces.

In timpul ocupatiei austriece (1789-1791) se infiinteaza spitale in Manastirea Pantelimon ca si in Manastirea Marcuta, unde s-au folosit chiliile si cladirile anexa pentru adapostirea bolnavilor din timpul „ciumei lui Caragea"(l 813-1814). La Marcuta a lucrat primul medic al orasului Bucuresti, Dimitrie Caracas, care a organizat serviciul sanitar al tarii.

Cutremurul din 1802 deterioreaza partial manastirea, dar aceasta mai figura la 1813 printre manastirile domnesti ale tarii, in cladirile manastirii, pe la 1820-1840, este infiintat primul ospiciu pentru alienati (folosit astfel pana la 1925).

O icoana facatoare de minuni este adusa la 1848, de la schitul Malamuc, Buzau. Casele anexe ale manastirii au adapostit dupa anul 1925, o scoala de reeducare, apoi o scoala profesionala pentru copii infirmi.

La mijlocul secolului al XIX-lea biserica a fost restaurata de arhitectii Johann Schlatter si arhitectul Benis. Peretele ce despartea naosul de pronaos este demolat, pentru largirea spatiului. Turla cazuta la cutremur a fost refacuta din lemn.

In 1909 biserica era din nou in ruina. Intre anii 1917-1918 Marcuta a fost pradata sub ocupatia germana, luandu-i-se clopotul daruit de Alexandru Ipsilanti la anul 1779.

Intre anii 1933-1941 manastirea a fost restaurata partial, prin grija preotului paroh al bisericii. Intre 1945-1957, au fost refacute acoperisul, pictura interioara si a fost montat un nou iconostas sculptat, intre 1966-1969-1984 se continua lucrarile de catre Directia Monumentelor Istorice, din fondurile Statului si cu fonduri proprii.

In vremea preotului paroh Nicolae Pretorian (1970-1996) este reconstituita turla Pantocrator, pe temeiul urmelor pastrate, este reparat acoperisul si este invelita cu tabla de arama. O noua tampla a fost lucrata in lemn de nuc, in atelierele manastirii Plumbuita de catre sculptorul Aurel Obreja. S-a restaurat pridvorul, este refacuta pictura.

Dupa terminarea lucrarilor, P.S. Roman Ialomiteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor tarnoseste din nou Sfantul lacas.

Biserica reprezinta unul din cele mai valoroase monumente pastrate din cea de a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Face parte din lacasurile inspirate de planul bisericii Manastirii Cozia, de tip sarbesc, triconc (21.60 si 6.50 pe 11.50 metri), cu o turla pe naos, cu pereti grosi de circa 80 de centimetri, avand pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator si altar.

Pridvorul deschis, adaugat la 1733, este mai scund decat pronaosul, dar de latimea acestuia. Este compus din trei arcade in plin centru in fatada vestica si cate doua in fatadele laterale, cu arhivolte retrase, din caramizi subtiri, dispuse radial, sprijinite pe coloane robuste, pictate, iar la colturi pe semicoloane alaturate unor plinuri de zidarie, asezate pe un parapet plin, inalt.

Din pridvor, se urca trei trepte pana in pronaos. Initial, acesta era boltit semicilindric, ulterior, a ramas acoperit cu o calota sferica pe pandantivi, rezemata pe patru arce in consola. Ele sunt intarite acum cu tiranti. A fost refacut peretele intre pronaos si naos, cu trei arcade inguste, inegale, rezemate pe doi stalpi cilindrici, din zidarie, pictati.

Elementul cel mai interesant si valoros este decoratia exterioara a bisericii, care o situeaza printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. La restaurare, paramentul a fost scos de sub tencuiala ce fusese aplicata in secolul al XVIII-lea.

Fatadele sunt decorate in caramida aparenta, cate trei randuri orizontale, alternate cu fasii tencuite, intrerupte de cate doua caramizi asezate vertical. Ele sunt impartite de un brau simplu de caramizi rotunjite, in doua registre inegale, compuse din arcaturi executate cu aceleasi caramizi speciale executate cu latura exterioara rotunjita.

Intrarea in curtea bisericii se face prin doua turnuri de poarta succesive. Cel din incinta exterioara are o arcada mare in plin cintru, este din caramida aparenta si acoperit, peste parter, cu o invelitoare din tabla. in timp, turnul si-a pierdut arcada interioara si catul superior.

Al doilea turn de poarta are doua niveluri, cu o arcada la parter suprainaltata de o alta, iar la etajul clopotelor, cate doua ferestre inalte pe fiecare latura, cuprinse intre decoratia cu arcaturi profilate.

O placa purtand initialele domnitorului Alexandru Ipsilanti este pusa pe aceasta clopotnita, mentionand anul 1779.

In afara zidurilor inalte ce inconjoara biserica, se desfasoara cimitirul parohial, amenajat incepand din 1920, ce ajunge acum pana pe malul Colentinei. In anul 1983 s-a ridicat, pe fundatiile fostei case parohiale, o capela cu hramul Sfantul Nicolae, iar intre anii 1999-2003, o noua biserica, cu hramul inaltarea Domnului.

Ai intrebari, opinii despre acest articol? Adreseaza-te forumului!