Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, aflata in purtarea de grija a maicilor de la Manastirea Bistrita - judetul Valcea, ocupa un loc particular printre celelalte pesteri din tara noastra. Numele acesteia nu vine de la locul de nevointa al sfantului, ci de la faptul ca aici se adaposteau, in vreme de necaz, Sfintele sale Moaste.

Aspectelor naturale, ca pozitia intre stanci abrupte, drumul greu accesibil si intrarea caracteristica, se adauga si importantul rol avut in istoria poporului roman, impletindu-si existenta cu viata stramosilor nostri. Chiar in prima atestare documentara, ea apare ca loc de adapost si refugiu in fata urgiilor revarsate peste glia strabuna.

La inceput, vatra de sihastrie a pustnicilor de pe Valea Bistritei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul devine, in a doua jumatate a secolului al XV-lea, salvatoarea tezaurului si a locuitorilor sfintei manastiri fondate de boierii Craiovesti.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Galeriile intunecoase rasfirate inlauntru ei, amenajate cu multa iscusinta de calugarii bistriteni, devin cele mai sigure tainite pentru comorile de arta, documente ctitoricesti si voievodale, creatii culturale si de spiritualitate ortodoxa. Fara ea, "multe dintre comorile pastrate s-ar fi risipit ca cele din alte manastiri”, afirma Alexandru Odobescu.

De-a lungul istoriei, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ocroteste viata unor personalitati ilustre si ofera spatiu de pustnicie pentru numerosi calugari, retrasi in acea singuratate, unde practicau asceza monahala si creau valoroase opere culturale, iar in bisericutele din stanca, oficiau sfintele slujbe pentru folosul intregii omeniri.

Mai presus de orice, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul evoca un fragment din zbuciumata istorie a poporului roman, care a infruntat obstacolele si a biruit greutatile, strabatand cu intelepciune si darzenie drumul vietii, desi uneori a fost mai prapastios decat cel care urca peste stanci spre Pestera.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - de-a lungul istoriei

Potrivit unei traditii consemnate de arhimandritul Chiriac Ramniceanu, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a fost descoperita de "un cioban vanator, mai inainte de a fi fost zidita sfanta Manastire Bistrita”.

Cunoscuta din vechime, documentar este mentionata abia la inceputul secolului al XVII-lea. De atunci si pana astazi, numerosi oameni de stiinta si cultura au facut interesante comunicari despre acest spatiu subteran, bogat in evenimente istorice si trairi spirituale, apartinand stramosilor nostri.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Primul care vorbeste despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mitropolitul Matei al Mirelor, refugiat aici din egumena de la Manastirea Dealu, fiind constrans de evenimentele provocate de navalirea in Tara Romaneasca a principelui Transilvaniei Gabriel Bathory (1608-1613), la finele anului 1610.

In Cronica sa, citim: "Iar noi, orfani de domn, in spelunci si munti, cum zice Pavel, si in gaurile pamantului ascunzandu-ne, temandu-ne de infatisarea lui Bathory Gabor; lipsiti, apasati, maltratati, asteptand vreme de bace, daca va fi voia lui Dumnezeu; stapaniti deci de aceste lipsuri grozave si luptandu-ne cu ele, mergand din loc in loc si intorcandu-ne, am venit in Manastirea zisa Bistrita, unde afland o pestera foarte mare, in care nu puteau patrunde vrajmasii.”

La mijlocul secolului al XVII-lea, pestera este vizitata de arhidiaconul Paul de Alep. In opera sa, conceputa cu ocazia calatoriei sale, ca insotitor al patriarhului Macarie al Antiohiei prin Tara Romaneasca, scrie: "Cand ne-am urcat sa vedem acea pestera, ne-am suit pe o singura poteca, unul cate unul, pe un urcus greu, avand in dreapta noastra o prapastie inspaimantatoare pana jos la albia raului. Din aceasta cauza, pe cea mai mare parte a drumului, ei pun alustrade prinse din copac in copac. Am ajuns la acel loc cu mare greutate si cu multa osteneala.

De la povarnisul dealului pana la pestera, cam cat o aruncatura de piatra, sunt niste scanduri lungi si inguste ca de podet, slujind drept balustrade; cand se tem de vreo primejdie, le ridica. Si aici stau in siguranta, ca nici chiar dracii nu-si pot face drum la ei.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

La poarta sunt doua ferestruici de fier, prin care am patruns ca animalele, in patru labe; si am continuat sa inaintam de-a lungul tunelului, unul cate unul, la lumina tortelor, pana ce eram aproape morti de oboseala. In sfarsit, am iesit intr-un loc intins si neted, unde am cercetat cu evlavie biserica cladita intr-o mare infundatura ce comunica cu exteriorul, si alaturi de ea este o chilie curata, locuita intotdeauna de un calugar.

Langa biserica, la rasarit, este o alta infundatura mare, care comunica cu exteriorul si cu valea, unde, dupa cum se spune, numai in zori patrunde o raza de soare. In pestera este un izvor cu apa limpede, care curge mereu din plin. Acest loc nu are nimic de jur imprejur, ci numai un munte inalt si rapos, care se ridica dincolo de rau.”

Calatorul antiohian mai precizeaza ca, in vremuri de primejdie, domnitorul tarii trimite aici sotia si avutiile sale, iar aprovizionarea se face prin deschizatura dinspre Cheile Bistritei, cu ajutorul unui scripet.

Ajuns mitropolit al Tarii Romanesti, Neofit I Cretanul (1738-1753), intreprinde doua calatorii pastorale prin tara, in anii 1746 si 1747, vizitand si Eparhia Ramnicului. Ierarh cu multiple preocupari culturale, redacteaza, in drumul sau un interesant "Jurnal”, care cuprinde valoroase insemnari despre monumente si localitati, precum si numeroase inscriptii si pisanii bisericesti.

In prima sa calatorie, mitropolitul ajunge si la Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, despre care noteaza: "Mai sus putin de manastire, ca la un sfert de ora, si tot pe malul drept al raului Bistrita, ce curge de la miazanoapte la miazazi, se afla o pestera foarte sigura, in care am intrat si noi, si ne-am minunat; fiindca intrarea ei este intr-un loc rapos, si inlauntru nu poate intra cineva decat plecandu-se; apoi la vreo doi stangeni de asemenea intrare, se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stangeni alta poarta de fier. Mergand insa cineva si mai inlauntru, afla lumina si atata spatiu ca ar putea sa incape peste doua mii de oameni. Aici se afla inlauntru si doua biserici si izvor de apa, sezand si un ieromonah pentru serviciul divin. Si ca sa zic pe scurt, aceasta pestera este o fortificatie pentru locuitorii de acolo.”

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

In anul 1769, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mentionata intr-un hrisov emis de Grigorie III Ghica (1763-1769), voievodul Tarii Romanesti. Izbucnind razboiul ruso-turc (1768-1774), egumenul de la Manastirea Bistrita, ieromonahul Grigorie (1768-1774), ascunde in pestera moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, pentru a nu fi profanate sau rapite.

Tara Romaneasca intrase sub stapanirea beligerantilor, iar manastirile erau jefuite. Din aceasta cauza, la 12 septembrie, domnitorul imputerniceste conducerea manastirii sa caute "in tara” patru oameni de incredere spre "a-i randui paza la pestera, unde se afla Sfintele Moaste ale Sfantului Cuvios Parinte Grigorie Decapolitul”.

Tot in secolul al XVIII-lea, pestera este mentionata in "Genealogia Cantacuzinilor”. Redactorul ei, banul Mihai Cantacuzino, tratand despre fondarea Manastirii Bistrita, relateaza ca este zidita la "poalele unui munte inalt, in care munte este o pestera foarte ciudata. Are intr-insa trei garliciuri, si toate razbat intr-o larga spartura in coasta muntelui, la care loc se lumineaza pestera. Dar a intra sau a iesi pe la acea spartura nu se poate, pentru ca in toate partile, si in sus si in jos, este rapa, ca si cum ar fi muntele intr-adins taiat, si impotriva sparturii este alt munte rapos, printre care munti curge apa Bistritei, cazand din piatra in piatra, are o vedere frumoasa si face un sunet nostim. In maidanul acelei sparturi, pot incapea ca la saptezeci de oameni. Sunt doua odai si doua paraclise in pestera, in care, dupa ce banul Barbu Basarab a imbatranit, s-a calugarit si acolo a schivnicit pana la moartea sa.”

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Un mare carturar al monahismului romanesc, ieromonahul Dionisie Eclesiarhul, cunoscut in istoria culturii nationale ca poliglot, miniaturist, caligraf si cronicar, a lasat posteritatii o imagine ilustrata a Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul.

Volumul al II-lea de acte si hrisoave din arhiva pastrata in Manastirea Bistrita, redactat in anul 1796, cuprinde si un document referitor la "mile si scutiri" domnesti privind "Schitul Pestera"; caligrafiat artistic, frontispiciul actului voievodal este ornamentat cu peisajul pesterean, surprins de pe stanca malului opus al raului.

Se observa o scara de lemn prevazuta cu un mecanism care permitea ridicarea ei in caz de pericol; usa de fier; Biserica Sfintii Arhangheli, imaginata cu turla, desigur interventia miniaturistului pentru a indica locasul de cult; o chilie, separata de biserica, in a carei apropiere se afla un dispozitiv, asemanator unui fus de put cu roata, de care atarna o funie si o galeata. Cu ajutorul acestei instalatii scoteau calugarii apa din albia Bistritei si ridicau diferite materiale, metoda practicata pana in secolul al XX-lea de monahii Manastirilor de la Meteora, din Tesalia. Stancile din jurul pesterii sunt acoperite cu brazi si tufisuri, printre care zboara pasari si misuna serpi.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul apare si intr-un document din 7 aprilie 1797, prin care domnitorul Alexandru Ipsilanti (1796-1797) miluieste sihastria de aici, dupa exemplul inaintasilor sai. Printre altele, se spune: "Fiindca Schitul Bistrita din Valcea, ce este in pestera de 50 de stanjeni, la care este hramul Sfintilor Arhangheli, unde locuiesc parinti sihastrii, cu un trai foarte greu, apa o trag acolo sus din paraul de jos, de 80 de stangeni”, este scutit de "dijmarit 50 de stupi, 50 de oi, si sa ia anual din vama judetului 50 de taleri; sa mai ia 20 de taleri anual de la vinarici si sa tina doi oameni scutiti".

In secolul al XIX-lea, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul trece in literatura. In anul 1842, poetul Grigore Alexandrescu (1810-1888) intreprinde, impreuna cu Ion Ghica (1817-1897), o calatorie prin tara, pentru vizitarea monumentelor istorice si naturale, printre care si Manastirea Bistrita.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Condusi la pestera de un calugar varstnic, scriitorul relateaza: "Ne trebui mai mult de un ceas pana sa ajungem, poteca era stramta, inainte si in dreapta prapastii, in vale raul ce poarta numele manastirii, impotriva stanci rapoase si goale, si in stanga pestera, in care intraram pe branci ca intr-o vizuine, cu toate ca inlauntru e destul de larga. Fiecare dintre noi tinea cate o faclie aprinsa. Inlauntru pesterii sunt doua mici altare in fata prapastiei."

Poposind la Manastirea Bistrita in anul 1858, scriitorul Alexandru Pelimon (1822-1881), cunoscut pentru calatoriile sale, este condus de ieromonahul Roman la monumentele din zona: Manastirea Bistrita, Schitul Papusa, Cheile Bistritei si Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul.

Lucrarea sa, "Impresiunii de calatorie in Romania”, reda sugestiv excursia la pestera, relatand: "Ne urcaram pe poteci pana la braul dealului situat la capatul manastirii si ajunseram la gura grotei, care are la intrare-i o portita. Aici gasiram mai multi vizitatori care, ca si noi, tocmai intrau. Aprinseram mai multe faclii si ne puseram a parcurge prin toate partile si a cerceta deosebitele stanci boltite in piatra, unde domnea tot acel intunerec care fu in grota cea de la Dambovita. Forma insa a acestei de aici este altfel, precum si pamantul de o alta natura.

Stalactite lipsesc sau sunt foarte putine si neinsemnate, inlauntrul grotei se afla acel intunerec si o nespusa umiditate. Se gasesc doua mici paraclise zidite inlauntrul ei, si un mic raulet care izvoraste si se pierde prin atatea invartituri si deosebitele canaluri formate de natura.

Intr-o parte mai cu seama, bolta lua, din cauza umiditatii, un desen foarte admirabil, parca ar fi construita toata dintr-o marmura cu vinetele; si mii de lilieci, atarnati unii de altii ca niste ciucuri si agatati de colturile boltilor si prin toate unghiurile, incepura a zbura imprejurul nostru, indata ce patrunsera la ei lumina facliilor.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Admiraram mult aceasta minune si, dupa ce trecuram de cate doua ori prin fiecare parte sau prin fiece boltitura, iesiram cu totii dintr-insa si traseram in urma noastra portita de la intrare. Ne coboraram iarasi pe acele drumulete facute in piatra sau potecile pe unde suisem, pana ajunseram dinaintea unor stanci mari aruncate de timpuri in mijlocul apelor.”

Primele date istorice despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul provin de la cercetatorul Alexandru Odobescu (1834-1895), apreciatul initiator al studiilor arheologice din tara noastra. Avand misiuni stiintifice, vine de trei ori la Bistrita, intre anii 1858-1861. In 1860, imputernicit de Ministerul Cultelor si Instructiunilor Publice, descrie si catalogheaza toate obiectele de patrimoniu cultural si artistic din manastirile judetelor Arges si Valcea.

Atunci viziteaza si pestera, despre care spune: "In dosul manastirii, dar sus pe rapa si la un loc mai putin accesibil, este o pestera, in care se intra de-a buselea, printr-o crapatura ingusta; indata insa pestera se largeste, formand bolti inalte si uneori suprapuse cu felurite accidente de teren, cu scurgeri impietrite si chiar cu o cisterna fireasca in fundul unei cavitati.

Aici, din vremi nememorate, au locuit pustnici; aici s-au pastrat in vechime Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul; aici, in sfarsit, s-au pus la adapost, in timpuri de jafuri si de invazii, obiectele de pret ale manastirii, astfel incat astazi gasim la Bistrita mai multe odoare si carti vechi decat in alte manastiri.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Osebit de traditie insa nu avem alta mai veche marturisire despre locuirea acestei pesteri, decat capela ce s-a zidit la anul 1637, de catre mitropolitul tarii Teofil, sub patronajul Sfintilor Voievozi, la un loc unde pestera se deschide la lumina printr-o gura larga, drept deasupra unei rape inalte ce da perpendicular in rau. Aceasta capela s-a daramat, si in locu-i s-a facut alta care poarta urmatoarea inscriptie, ce se gaseste inca acolo pe o piatra sapata cu multa inexperienta de sculptura si de stil:

"Aceasta sfanta biserica este zidita de mitropolitul Teofil la leat 7145, si ramaind la pustiire si de tot la risipire; iar la leat 7245, robul lui Dumnezeu Macarie ieromonahul o a dres mai de iznoava prefacut.. si a parintilor Rafail Ieromonahul si Ivana vesnica pomenire. Am scris eu, Macarie ieromonahul, la 1732, iunie 3.”

Pe la anul 1828 a ars si aceasta bisericuta cu chiliile ce se facuse alaturi, si in care locuia schivnicul Ilarion, cel din urma calugar pesterean; de atunci s-a mai reparat numai capela de piatra, invelindu-se cu sindrila, si s-a zugravit pe la anul 1831, dar acum a ramas si ea cu totul pustie. Nici chiliile, nici scripetul, pe care se ridica in vechime sicriul Sfantului Grigorie si celelalte odoare, nu mai exista.

Vechea credinta traditionala, ce privea acea sfintita pestera ca o protectoare a manastirii din vale, a pierit impreuna cu nevoia de refugiu si cu frica urgiilor din timpurile barbare; pestera, cu intunecimile ei misterioase, cu boltile-i locuite de mii de lilieci, a ramas numai ca o curiozitate pitoreasca pentru vizitatorii localitatii; dar pentru arheolog ea pastreaza inca multe pretioase amintiri; fara ea, poate ne-ar fi astazi greu a constata prin obiecte existente, vechi relatii si insemnate producte ce dovedesc cultura strabunilor nostri". Pe langa cele doua biserici din Pestera, Alexandru Odobescu mentioneaza si "locul unde voia Stirbei sa faca inca una".

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Contemporan cu Alexandru Odobescu, francezul Lancelot, pasionat calator, viziteaza Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul in anul 1860; el consemneaza unele relatari ale localnicilor, potrivit carora, niste vanatori indrazneti, urmarind o ursoaica, au patruns in pestera, transformand-o in adapost.

Ulterior, "pestera a fost locuita, in vremile vechi si uitate, de pustnicii de prin aceste parti, si se poate admite chiar ca, ea sa fi fost locuita, cu mult mai inainte de oameni preistorici, de asa numitii locuitori ai pesterilor".

In continuare, el mentioneaza "ruinele a doua paraclise, unul zidit, avand si chilii imprejur, si altul sapat in piatra", iar "calugarii asceti, care locuiau in acel mic schit, scoteau apa cu urciorul legat de funie, din apa Bistritei care trece prin fundul acestei prapastii."

De asemenea, autorul mai precizeaza ca: "in vremuri de grea cumpana, de navaliri dusmane, de urgie si de jafuri, de sabie si foc, aici se ascundeau calugarii de la Manastirea Bistrita, cu odoarele pretioase, cu actele si documentele, cu cartile si manuscrisele Manastirii", dar acum "totul este in ruina. Pestera nu mai este astazi locuita de oameni."

Invatatul arhimandrit Ghenadie Enaceanu, publicand in anul 1876 "Notele de calatorie ale mitropolitului Neofit I”, reda si cateva informatii despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, asa cum arata atunci: "In aceasta pestera, astazi se afla numai usa de fier cea dintai, a doua lipseste. Inlauntru se mai afla o bisericuta si chilia unui ascet care, murind mai in anii trecuti, s-a inmormantat langa chilia sa. Bisericuta, desi in stare de ruina, reprezinta antichitate, si poate sa fie tot aceea vazuta de mitropolitul Neofit; chilia este insa o constructie cu totul moderna. Atat bisericuta cat si chilia sunt expuse la soare, intr-un loc foarte rapos, iar calea ce conduce aici este pe sub pamant."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Ales episcop al Ramnicului, Ghenadie Enaceanu desfasoara o vasta activitate pastorala, cercetand parohiile si manastirile din eparhia sa; in anul 1890 se afla la Manastirea Bistrita. In lucrarea sa, "Vizite canonice”, relateaza ca: "In muntele dinspre miazanoapte sus si in paralel cu albia Bistritei este o pestera veche, unde s-a pastrat la vremi Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, care pestera se compune dintr-o sala lunga si inalta, avand lumina prin crapaturile stancilor, cu o intrare larga numai de un metru patrat. in gura are tocul si usa ferecate in fier. Astazi a ajuns adapostul liliecilor care, ziua in numar enorm de mare, stau atarnati unul de altul ca niste candelabre si de peretele ce compune tavanul pesterii, iar noaptea, umplu spatiul dimprejur, culegand nictiridele de tot felul."

La sfarsitul secolului al XIX-lea, pestera este vizitata de scriitorul si publicistul Alexandru Vlahuta (1858-1919) care face o calatorie prin tara. Impresiile culese le publica in anul 1901 sub titlul "Romania pitoreasca”, unde scrie despre pestera urmatoarele: "Chiar din spatele manastirii intri in Cheile Bistritei, in lumea prapastiilor si valtorilor: tot muntele e crapat de sus pana jos, si pe fundul acestei taieturi, intre inaltii pereti de piatra, s-azvarle Bistrita, vijelios batandu-si apele de stanci, c-un zgomot asurzitor.

In peretele din dreapta, la o inaltime ametitoare, deasupra torentului se deschide Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. O potecuta cu trepte scqbite in piatra te duce de-a lungul cheilor, pe sub creasta muntelui, la gura unei vizuini inguste, prin care de abia te strecori si mergi taras prin intunerec ca vreo zece pasi pana dai sub o bolta inalta care primeste putina lumina de afara prin crapaturile peretelui din dreapta; apoi te cobori pe sfarmituri de piatra in tinda pesterii, la paraclisul Sfantului Grigorie; de aici se despart doua hrube adanci, intunecoase; una "a liliecilor", unde intr-adevar huzuresc acesti zburatori ai noptii ca in propriul lor domeniu, alta "a chiliei", care te suie prin tot felul de cotituri la o chilioara parasita, cu icoane sterse, cu pereti afumati, acoperiti de vechi pisanii - urmele pustnicilor care, retrasi de lume, si-au inchis viata de bunavoie in tainitele acestea umede si intunecoase."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Episcopul Atanasie Mironescu al Ramnicului (1898-1909), cu ocazia participarii la hramul din 1903 al Manastirii Bistrita, viziteaza Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. Reporterul insotitor prezinta in paginile revistei "Cuvantul Adevarului" impresii din aceasta excursie:  "Spre nord de manastire, pe malul drept al albiei se ridica Muntele Bistrita, pe care serpuieste o carare ce duce la pestera. Suisul e greoi. De la un loc, cararea se pogoara pe un povarnis prapastios repede spre gura pesterii. La capatul cararii, o scara de fier bine fixata ajuta coborarea.

La intrare, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci. Treci apoi intr-o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca pentru a inainta trebuie pe unele locuri sa-ti incovi mult corpul.

Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte, si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata napraznic spatiul se largeste si se inalta infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera."

Tot de la inceputul secolului se pastreaza o descriere a pesterii, datorita protoiereului Meletie Rautu, inclusa in lucrarea sa "Monografia eclesiastica a judetului Valcea”, tiparita in anul 1908, unde citim:  "Pe coasta muntelui din stanga raului Bistrita, pe o poteca mai mult sau mai putin practicabila, pe unde o singura greseala de pas te arunca in prapastia matcii, dupa un sfert de ora de obositor urcus, te trezesti in fata unui prag de stanca, si pe o scara de fier te pogori intr-un fel de anticamera cu o latura deschisa deasupra prapastiei, de unde spre stanga te strecori mai mult pe branci, pe un garliciu cu peretii lustruiti de coatele si, soldurile milioanelor de locuitori din toate veacurile, pana ajungi la o usa stramta de stejar captusita cu placi de fier.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Mai departe mergi prin intortocheatele galerii in fundul carora gasesti o biserica in miniatura, sapata in peretii grotei, in care se mai pastreaza urmele chipurilor zugravite si ale sfintelor impartiri, precum si mica ascunzatoare din dreapta tamplei. In aceasta pestera si, indeosebi, in aceasta bisericuta, de foarte multe ori s-au ascuns si pastrat Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, toate odoarele sfintite si tot avutul transportabil al sfintei Manastiri Bistrita.

Insa mana sacrilega a celor de neam bun, dar rau obisnuiti, n-a crutat nici aceste sfinte locuri, caci nu e chip de sfant, nici colt de lature, pe care sa nu vezi sute si mii de iscalituri ale acelora care prin acte de tot felul vor sa-si eternizeze numele."
De asemenea, autorul spune ca pestera este "o catacomba minunata, care permite omului a se plimba ceasuri intregi prin interiorul muntilor, si care a oferit loc de adapost sigur oamenilor si sfintelor odoare amenintate la vremi vitrege de furia dusmanilor lacomi de sange crestinesc si nesatiosi de avutii romanesti."
Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - cararuia spre pestera si intrarea in aceasta

Spre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul se pleaca din Manastirea Bistrita. In partea vestica a ansamblului arhitectonic, cateva coloane de piatra cioplita prefateaza gangul deasupra caruia se inalta monumentala clopotnita.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Trecerea pe sub clopotnita conduce in exterior, unde o admirabila perspectiva se deschide spre Muntele Bistrita, la poalele caruia domina castani seculari care, potrivit traditiei, au fost plantati de insusi Sfantul Nicodim de la Tismana (+1406), in secolul al XIV-lea, cand a venit sa cerceteze sihastrii adapostiti prin pesterile invecinate.

Astazi, urcarea spre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este mult mai usoara si placuta. La data de 19 septembrie 1940 a inceput construirea actualei poteci, sapata in stanca sau nivelata unde a permis terenul. De-a lungul ei, balustradele impiedica prabusirea in prapastiile adanci ale defileului din Cheile Bistritei.

Conditiile actuale permit vizitatorului sa admire natura inconjuratoare, cu frumuseti si forme fantastice, mai ales ca "nici o zona nu se impune in relief cu atata personalitate, nu imprima peisajului vigoare si farmec ca rocile calcaroase", cum afirma un mare cunoscator al frumusetilor patriei noastre.

In fata deschiderii inguste si joase, care duce spre o lume subterana, necunoscuta, in sufletul fiecaruia se nasc sentimente si emotii greu de exprimat; traite intim, marturisite sau redate in scris, amintesc de arhidiaconul Paul de Alep care recunoaste ca: "Nu ne venea sa dam crezare simturilor noastre cand am iesit la lumina zilei si ne-am coborat din nou la manastire."

Chiar la intrare, impresioneaza usa, pavaza contra nepoftitilor. In vechime, cand pestera adapostea numeroase obiecte artistice si culturale de valoare inestimabila, intrarea era foarte bine pazita. La mijlocul secolului al XVII-lea, mitropolitul Neofit I mentioneaza doua usi. El scrie: "La vreo doi stanjeni de la intrare se intalneste o poarta de fier, si la alti cinci stanjeni, alta poarta de fier."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Peste o suta de ani, Alexandru Pelimon relata ca "la gura grotei" se afla "o portita", despre care, francezul Lancelot zice ca era "usa ferecata cu fier". Ghenadie Enaceanu, cu ocazia vizitei din anul 1890, spune ca: "La gura, are tocul si usa ferecate in fier."

In anul 1903, o descriere mai amanuntita face episcopul Atanasie Mironescu, consemnand ca, "la intrarea in pestera, o usa captusita cu fier, asezata in tocuri groase de stejar si intarite in stanca, infatiseaza vizitatorului, deja tulburat de inaltimile fioroase din trecere, o deschizatura intunecoasa sub stanci."

Relatare asemanatoare aflam si la protoiereul Meletie Rautu, care mentioneaza "o usa stramta de stejar, captusita cu placi de fier". Un locuitor al Bistritei, Baranguta Damian, povesteste ca usa respectiva a fost azvarlita de un raufacator in albia raului, unde a stat mult timp, apoi a disparut. Ulterior a fost confectionata usa actuala din tevi metalice, cu o cruce de fier aplicata, montata intr-un toc solid, fixat intre stanci. In vechime, pentru asigurarea pazei din launtru, usile erau baricadate prin interior cu bare mari de lemn.

Arhidiaconul Paul Alep este primul care descrie "intrarea anevoioasa" in pestera. Unii au numit-o "un fel de anticamera, cu o lature deschisa deasupra prapastiei"; altii, "un tunel foarte jos, care nu-ti permite mersul normal, ci numai foarte aplecat".

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Mitropolitul Neofit I precizeaza ca "intrarea ei este intr-un loc rapos", unde nu poate patrunde "cineva, decat aplecandu-se", iar Grigore Alexandrescu spune ca "intraram pe branci ca intr-o vizuina". Alexandru Odobescu scrie ca "se intra de-a buselea printr-o crapatura ingusta", iar in Romania pitoreascacitim ca e o intrare ingusta, "prin care de-abia te strecori, si mergi taras prin intuneric ca vreo zece pasi".

Impresii asemanatoare au si ierarhii ramniceani. Episcopul Ghenadie vedea "o intrare larga numai de un metru patrat", iar episcopul Atanasie, "o intrare mai joasa de un stat de om, asa ca, pentru a intra, trebuie, pe unele locuri, sa-ti incovoi mult corpul".

Emotiile traite de unul dintre insotitorii ultimului arhiereu mentionat sunt redate admirabil, prin cuvintele: "Strans de stanci intr-un spatiu asa de mic, o icoana de nimicnicie ti se infatiseaza in minte si o infiorare zguduitoare te cuprinde, si cand ai pierdut nadejdea de a da de sfarsitul acestei intrari subpamantene, deodata spatiul se largeste si se inalta, infatisand privirii incaperi indemanatice, locuinte ale unor fiinte fantastice din pestera."

Strabatand anevoios, in prezent ca in trecut, culoarul scund si ingust, lung de aproximativ 30 de metri, "aplecat de spate pana ajunge gura la genunchi", cum scrie istoriograful Aurelian Sacerdoteanu, vizitatorul patrunde in "Sala Mare" a Pesterii Sfantului Grigore Decapolitul. Acelasi autor afirma ca: "inlauntru, adancul intunecat se mareste si vagaunile misterioase se despart in mai multe parti. Unite toate, la inceput formeaza o imensa catedrala deschisa spre rasarit".

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Impresie asemanatoare i-a sugerat interiorul subteran si savantului Alexandru Odobescu care scrie: "Indata insa aceea pestera se largeste, formand bolti inalte si uneori suprapuse." Pentru iluminat, se foloseau lumanari, cum relateaza Grigore Alexandrescu: "Fiecare dintre noi tinem cate o faclie aprinsa."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - interiorul pesterii

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul este situata in creasta calcaroasa a Muntilor Capatanii. Arhimandritul Chiriac Ramniceanu scrie ca, pestera "s-a aflat inca din vechime, facuta de Dumnezeu". Cert este ca, de-a lungul mileniilor, apele Bistritei au daltuit-o in stanca, la altitudinea de 850 metri.

Raportata la alte pesteri din tara noastra, este relativ mica, de 250 de metri lungime; nu are stalactite, nici stalagmite, acele minunatii subpamantene, care atrag si farmeca turistii. Se stie ca unele pesteri au fost numite chiar dupa aceste capodopere naturale, ca cea a "Pagodelor" din carstul Buila-Vanturarita, sau altele, inlauntrul carora, cercetatorii au descoperit "catedrale", "domuri", "biserici", "altare", "amvoane", ori sali ale "minunilor", ale "tacerii", sau "lumea framantata", "morminte" etc.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul ofera toate acestea in realitate, anume: doua bisericute, adevarate bijuterii ale artei religioase medievale, unde s-au inchinat voievozi si ierarhi, calugari si multime de credinciosi, iar la sfintele altare au liturghisit ieroschimonahi iubitori de liniste si sfintenie, transfomand pestera intr-o adevarata "sala a tacerii" spirituale, cum scrie Parintele Dumitru Balasa: "Exista un loc de profunda meditatie, unde in noapte perpetua se zamislesc ganduri curate de viata si cultura bisericeasca". Din "amvoanele" bisericutelor s-a vestit Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iar mormintele unor sihastrii pestereni se pastreaza tainic prin ungherele intunecate ale acestui spatiu subteran.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul prezinta o importanta deosebit de mare si prin elementele sale istorice, prin completarile si functionalitatile atribuite ei de catre om, caz aproape unic in tara noastra.

Interiorul Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul se viziteaza fara dificultati. Culoarul de patrundere conduce intr-o "galerie principala”, asemenea unei sali spatioase. Inaintea unei "scari”, cam la 10 metri, se afla o "lespede suspendata”; de pe ea se ajunge intr-un "culoar infundat”, reprezentand "etajul superior” al pesterii. Din "galeria principala”, se urca un mic "prag” si se patrunde intr-un "culoar”, unde se gaseste "izvorul” - doua mici fire de apa.

Punctele de atractie ale Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul, in jurul carora s-a desfasurat o vasta activitate culturala si spirituala cu rezonante istorie, sunt cele doua bisericute. Din "galeria principala”, culoarul stang, duce in directia vestica, unde este situata "Bisericuta Ovidenia”, si tot in acel punct, o scara coboara spre est, catre "deschizatura mare” a pesterii, unde este amplasata "Bisericuta Sfintii Arhangheli”.

Dechiderea, numita "Fereastra Pesterii", aflata la 30 de metri deasupra albiei raului Bistrita, permite patrunderea luminei zilei si chiar a razelor soarelui, care incalzesc si lumineaza o parte a spatiului.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - vechimea monumentelor din pestera

Potrivit opiniilor emise de unii specialisti in domeniul istoriei nationale si bisericesti, in Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul exista un locas de cult mult mai vechi decat cele de astazi. Virgil Draghiceanu presupune ca aici a luat fiinta una dintre cele mai vechi asezari bisericesti de la noi din tara, care ar coincide cu "inceputurile vietii noastre nationale si bisericesti", iar parintele Dumitru Balasa considera ca: "Sihastrii olteni au ridicat din timpuri necunoscute un altar de inchinaciune in aceasta pestera."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Ideea o gasim chiar in secolul al XVII-lea la arhidiaconul Paul de Alep care, referindu-se la inceputurile Manastirii Bistrita, scria: "Originea intemeierii sale este aceasta: un vechi pustnic, deosebit prin virtutile sale, a gasit in varful acestui munte care se ridica dinspre miaza-noapte, deasupra manastirii, gura unei pesteri si, cu indemanare si staruinta, a deschis poteci care duceau acolo si a facut in pestera o biserica spre slava Sfantului Mihail."

Pe temeiul afirmatiilor mentionate, se poate sustine ca primul altar crestin a fost zidit in "fereastra pesterii", unde pustnicii aveau unele conditii mai bune, datorita luminii si aerului curat. Semnificativ este si faptul ca, in naosul Bisericutei Sfintii Arhangheli, pe peretele nordic, langa catapeteasma, este zugravit chipul Sfantului Mare Mucenic Procopie care ne aminteste, potrivit traditiei, de un vechi schit, anterior secolului al XV-lea. N-ar fi exclus ca relatarea lui Paul de Alep sa priveasca tocmai acel schit.

Odata insa cu noua organizare a monahismului ortodox roman, realizata de Sfantul Nicodim de la Tismana in secolul al XIV-lea, pestera isi pierde din importanta ca centru pustnicesc. Sihastrii o parasesc si zidesc in apropierea ei Bisericuta cu hramul Schimbarea la Fata, sub influenta curentului isihast adus de la Sfantul Munte Athos, iar schitul din pestera s-a ruinat odata cu trecerea anilor.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - pictorii bisericutelor

Daca numele fondatorilor bisericutelor din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul pot fi stabilite pe temeiul documentelor, identificarea pictorilor care au zugravit sfintele locasuri ridica numeroase dificultati.

In perioada cand a fost construita Biserica Ovidenia, la Manastirea Bistrita activa renumita echipa de zugravi, formata din Dobromir si ucenicii sai, Dumitru si Chirtop. De la ei, au invatat arta picturii chiar unii dintre monahii bistriteni, ajungand la inalte nivele de perfectiune.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Este suficient a semnala existenta celor doua "icoane imparatesti", pastrate in pronaosul bisericii mari, realizate la inceputul secolului al XVI-lea, opere remarcabile apartinand unui maestru anonim. De asemenea, impodobirea unui Tetraevanghel, donat de postelnicul Marcea in 1519, sau Tetraevanghelul scris din porunca egumenului Misail ieromonahul in 1537, sau impodobirea Evangheliarul slavon, tiparit in 1512 de ieromonahul Macarie si descoperit in fondul de carte veche din Manastiriea Bistrita; toate acestea dovedesc activitatea unor pictori si miniaturisti, formati sub indrumarea unui mare artist, stapan pe arta desenului si a culorii.

Bisericuta Sfintii Arhangheli a fost pictata in trei randuri. Profesorul Valentin Saca relateaza ca, "in extrema nordica a zonei mediane a absidei altarului, o spartura existenta in zid a dat la iveala trei straturi de pictura cu decor geometrico-floral asemanator". Primul strat de pictura dateaza din secolul al XVII-lea, contemporan cu edificarea locasului, fiind realizat de un autor necunoscut.

In decursul timpului, pictura din Biserica Sfintii Arhangheli a suferit anumite refaceri sau retusuri. Prima interventie are loc in anii 1781-1782, potrivit datei din inscriptia iui "Daniil ot Pestera": 7290. Nici autorul interventiei picturale nu este cunoscut.

In zona, activa atunci zugravul "popa Ioan"; de la el se pastreaza o icoana cu Sfantul Grigorie Decapolitul in Biserica din Ciorobesti, realizata in anul 1775. Probabil este "Efrem zugravul", care picteaza in 1779 Biserica Schitului 44 de Izvoare din Pietreni, ctitoria ieromonahului Stefan, egumenul Bistritei. Si acolo, ca la Sfintii Arhangheli, alaturi de Stefan egumenul se afla si Grigorie proegumenul.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

A doua revenire asupra picturii are loc in anul 1829, datorita unui incendiu produs in 1828, pe vremea schivnicului Ilarion, cand bisericuta si chilia cad prada flacarilor. Opinia profesorului Valentin Saca, potrivit careia, "se pare - aprecierea ramane sub rezerva - ca autorul celei de a doua refaceri mari a fost ieromonahul zugrav Partenie, care a zugravit si cele doua icoane", se adevereste, cu precizarea ca zugravul era numai "monah".

Din "Pomelnicul mare" al Manastirii Bistrita, aflam ca acest calugar, numit Partenie Zoba, a desfasurat o vasta activitate artistica. In Biserica Bolnita a Episcopiei din Ramnicu Valcea se pastreaza "icoanele imparatesti", singurele salvate in 1847, cand s-a produs devastatorul incendiu al orasului; pe una dintre ele, o inscriptie se refera la monahul zugrav, avand urmatorul cuprins: "Aceste patru icoane s-au facut cu toata cheltuiala Prea Sfintiei Sale chir Climent, episcopul Ramnicului, la leat 7257 (1748-1749), si s-au prefacut acum prin osardia lui Partenie monah, Iosif si Climent, 1819."

La manastire, zugraveste biserica mare, restaureaza patru icoane pastrate in "tinda bisericii" si retuseaza chipurile sfintilor care au fost degradate de turci; a spalat tampla bisericii si a zugravit cismeaua. Cu privire la pestera, se precizeaza ca monahul Partenie "a zugravit doua icoane.. si biserica si dinafara". Deci, acest document dovedeste limpede ca ultima interventie la pictura din Biserica Sfintii Arhangheli apartine monahului bistritean Partenie Zoba, terminata la 20 decembrie 1829, cand s-a consemnat in pomelnic.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - calugarii sihastri pestereni

Loc ideal de sihastrie sau viata pustniceasca, Pestera Sfantului Grigorie atrage numerosi calugari pasionati de nevointe monahale mai aspre. Potrivit traditiei ascetice, preocuparea lor principala era postul, privegherea si rugaciunea, impletita de multe ori cu indeletniciri carturaresti, mai ales, copiatul cartilor si pictura.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul devine vatra de viata sihastreasca din cele mai vechi timpuri. Alexandru Odobescu scria ca: "Aici din vremi nememorate au trait pustnici." De asemenea, traditia atribuie galeriilor acestei pesteri cele mai vechi asezari calugaresti din zona Bistritei.

Dupa intemeierea statului national, in secolul al XIV-lea, pustnicii parasesc pestera si zidesc biserica din piatra si caramida, cu hramul Schimbarea la Fata, sub influenta curentului isihast adus de la Sfantul Munte Athos de Sfantul Nicodim cel Sfintit de Tismana, organizatorul monahismului ortodox roman.

Traditia considera printre caludarii sihastri pestereni chiar pe ctitorul Manastirii Bistrita, marele ban Barbu Craiovescu. Opinia consemnata de "Genealogia Cantacuzinilor” nu are insa temei istoric. Barbu a detinut functia de mare ban pana la adanci batranete, fiind mentionat ultima data in divanul domnesc la 10 ianuarie 1520; calugarit, se stinge din viata peste cateva luni.

Dovezi istorice despre pustnicii din pestera avem abia din secolul al XVII-lea. Pe la inceputul secolului a fost adapostit aici mitropolitul Matei al Mirelor, unde se afla si egumenul Teofil al Bistritei. Impreuna cu ei se gaseau si alti calugari care oficiau sfintele slujbe in Biserica Ovidenia, datorita prezentei Sfintelor Moaste, si se preocupau de cele necesare intretinerii vietii inaltelor fete bisericesti.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Insa prima atestare documentara o avem de la arhidiaconul Paul de Alep, din anul 1657. Scriind despre Biserica Sfintii Arhangheli, noteaza ca, "alaturi de biserica se afla o chilie curata, locuita permanent de un calugar"; documentele nu i-au pastrat insa numele.

Pentru identificarea unor calugari sihastri pestereni, un mare sprijin vine de la "Pomelnicul” Manastririi Bistrita. Copiat, dupa cel vechi, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, include in cuprinsul sau si "Pomelnicul Sihastriei Pestera”; el a fost identificat dupa cel al lui Macarie ieroschimonahul si al lui Daniil, despre care exista documente ca au sihastrit acolo.

Prezentarea unor pustnici din Pestera Sfantului Grigorie infirma opinia unora, potrivit careia, "aici au trait si s-au savarsit de-a lungul secolelor cativa pustnici cu viata sfanta ale caror nume s-au uitat de urmasii lor." Evident, numarul lor este mult mai mare, dar ii prezentam pe cei pastrati in documentele de epoca: schimonahii Dionisie, Pahomie, Ionichie si Mihail; ieroschimonahul Macarie; ieromonahii Rafael si Dionisie; monahii Dosoftei si Daniil; ieroschimonahii Athanasie, Antonie si Teofil; schimonahii Leontie, Ioanichie, Cleopa si Chiriac; ieroschimonahul Ioanichie; ieroschimonahul Iacov; schimonahul Ilarion si ieromonahii Varnava Lasconi si Varlaam.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul - in secolul al XX-lea

Din secolele anterioare, despre Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul se pastreaza cu deosebire descrieri generale, exceptie facand Alexandru Odobescu, care transcrie "Pisania” Bisericii Sfintii Arhangheli.

In prima jumatate a secolului al XX-lea, creste interesul oamenilor de stiinta si cultura fata de acest spatiu subteran, incarcat de istorie si spiritualitate romaneasca si ortodoxa. Atat pestera, cat si monumentele religioase dinlauntrul ei vor cunoaste o cercetare mai amanuntita, fiind studiate de specialisti in domeniul speologic, arheologic, istoric si de arta bisericeasca monumentala.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Astfel, dupa infiintarea "Institutului de Speologie din Cluj”, in anul 1920 - primul de acest gen din lume - insusi fondatorul sau, savantul Emil Racovita (1868-1947), insotit de colaboratorii sai apropiati - francezii Rene Jeannel, zoolog specialist, si Pierre-Alfred Chappuis, hidrobiolog - efectueaza aici cercetari stiintifice, incununate de rezultate exceptionale, pestera intrand in literatura de specialitate, in anul 1929.

Cercetarile de bio-speologie descopera o bogata fauna cavernicola, favorizata de marile cantitati de "guano" provenit de la coloniile liliecilor stabiliti in tavanul galeriilor; spatiile prezentand cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, fapt ce le atribuie o importanta bio-speologica deosebit de mare.

Cercetarile efectuate in deceniul al patrulea de specialisti din "Comisiunea Monumentelor Istorice" in Pestera Sfantului Grigorie, precum si asupra celor doua monumente bisericesti ajung la o serie de rezultate interesante.

In anul 1933, Virgil Draghiceanu, vorbind despre fondarea manastirii, scrie: "Cu mult mai inainte insa era un locas de rugaciune si un azil in vremuri grele in Pestera Bistritei, care se scobeste in piatra calcaroasa a muntelui, la o inaltime de peste 100 metri deasupra prapastiei in care se rostogoleste Bistrita. O intrare dintre cele mai periculoase, printr-un gang scund, prin care de abia te tarasti, duce spre incaperile ce se largesc spre interior. Studiul Pesterii este de cel mai mare interes, pentru inceputul vietii noastre nationale si bisericesti. Aici, inapoia micii usulite de lemn, ferecata de fier, ca la romani in catacombele lor, incepuseram a face cele dintai rugaciuni adresate lui Dumnezeu. In cetati de felul acestor pesteri, inexpugnabile, ne conservaram fiinta nationala."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Dupa descrierea formei si dimensiunilor Bisericii Ovidenia, Virgil Draghiceanu transcrie "Pisania", despre care spune ca "abia se citeste". Autorul relateaza ca, "afara de aceasta biserica, se ridica una mai mare la deschiderea cea mare a pesterii spre raul Bistritei. Desi ruinata, pare ca acum a fost terminata de mana omeneasca, din pricina acoperisului alb de sindrila"; de asemenea, noteaza ca bisericuta "are o inscriptie cu torul stearsa sub zgarieturile vizitatorilor" care, "prin desul obicei al iscalitului, au distrus cu totul frumusetea zugravelilor si au daramat chiar zidurile."

Istoricul si profesorul universitar Aurelian Sacerdoteanul, tratand in anul 1935, despre monumentele istorice si religioase din raza comunei Costesti, mentioneaza si "doua capete ale Sfantului Grigorie Decapolitul din Pestera Bistritei". Fara a intra in domeniul datelor istorice, autorul descrie numai peisajul si amplasarea pesterii, precizand ca cine doreste sa o viziteze, trebuie sa mearga "spre pestereni si sa urce cararea spre pestera, la capatul drumului, o carare lata de o jumatate de metru il va duce la o scarita de fier pusa in gura pesterii."

Cu privire la vechimea monumentelor aflate acolo, nu aduce nici o noutate; citeaza doar pe Alexandru Odobescu, potrivit caruia, ambele bisericute "au fost zidite de mitropolitul Teofil la 1637. Biserica din fata a fost refacuta in 1732, arsa si iar innoita la 1828-1831."

Probabil, urmare propunerii secretarului-director al "Comisiunii Monumentelor Istorice”, Virgil Draghiceanu, de "a se inchide usa de la intrarea pesterii, astfel ca sa nu se poata intra decat prin mijlocirea unei taxe de intrare, cu care s-ar putea tine un calauz (sub supravegherea staretului), care sa conduca pe vizitatori", in anul 1934, protosinghelul Ilarion Cristea (1919-1941) inainteaza Episcopiei Ramnicului un raport, specificand ca pestera se gaseste "inafara da vatra sfintei manastiri"; din aceasta cauza, "a fost si este la discretia tuturor." In consecinta, propune sa se intervina "pe langa autoritatile in drept, ca atat pestera, cat si terenul, sa fie date pentru totdeauna in grija si raspunderea staretiei sfintei Manastiri Bistrita."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

La interventia conducerii Manastirii, nu s-a adoptat o masura favorabila ocrotirii pesterii si a monumentelor religioase amplasate acolo, ci s-a comunicat ca: "in conformitate cu ordinul Casei Padurilor nr. 16131/1936, si ca raspuns la cererea dvs. de a vi se incredinta Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul si terenul din jurul acesteia, in suprafata de circa 2,50 ha, avem onoarea a va comunica, ca prin hotararea Comitetului de Directie al Casei Padurilor de la Jurnalul nr. 16131/1936 si consemnata in Procesul-Verbal nr. 162/1936, s-a aprobat sa se lase liber, ca si pana in prezent, accesul sfintei Manastiri in Pestera, sa se faca toate inlesnirile ca sa se restaureze si sa se intretina in buna stare cele doua schituri din pestera." Terenul nu s-a aprobat, invocandu-se motivul ca, "fiind stancos, nu ar aduce nici un folos manastirii", desi manastirea nu urmarea "nici un folos", ci protejarea pesterii cu monumentele din ea.

Necesitatea salvarii monumentelor din pestera a devenit tot mai acuta, datorita degradarilor produse de vizitatorii nesupravegheati. Din aceasta cauza, la 20 ianuarie 1941 s-a format "Comitetul de restaurare a bisericutelor din Pestera”, format din: Ieromonahul Teofil Niculescu, exarhul manastirilor din Oltenia; protosinghelul Ilarion Cristea, staretul de la Manastirea Bistrita; ieromonahul Nicandru Neacsu, staretul de la Manastirea Arnota; ieromonahii Vamava Lasconi si Inochehtie Hatis din obstea bistriteana.

Membrii Conitetului intentionau ca, dupa restaurarea bisericutelor, "sa fie redate cultului si pe langa acestea sa putem face si cateva chilii de adapostire a monahilor care vor voi sa-si inchine viata mai mult lui Dumnezeu prin retragere completa din lume." Deci, se preconiza renasterea vietii pustnicesti, caz unic in istoria moderna a monarhismului ortodox roman.

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Comitetul de restaurare inainteaza un memoriu Mitropoliei Olteniei, ca sa intervina la Sfantul Sinod pentru obtinerea aprobarii de reinfiintare a stravechiului asezamant religios, sub denumirea de "Schitul Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul". In scopul realizarii unui fond financiar, necesar inceperii lucrarilor, membrii Comitetului hotarasc ca, fiecare sa depuna "1/4 lunar, din modestul salar", iar ieromonahul Inochentie Hatis doneaza suma de 6.000 lei. In luna iunie 1941 este numit presedinte al Comitetului protosinghelul Ilarion Cristea, iar ieromonahul Teofil Niculescu, staret al sfintei Manastiri Bistrita.

Tanar, energic si bun organizator, adopta o serie de masuri in domeniul spiritual si gospodaresc; acorda importanta majora monumentelor istorice si religioase din complexul manastiresc: Bolnita de la Bistrita si Bisericutele din Pestera.

In acest sens, la 15 octombrie 1941 inainteaza un memoriu bine documentat presedintelui "Comisiunii Monumentelor Istorice”, solicitand trimiterea unui delegat care sa "cerceteze si pictura bisericutelor din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, pentru a fi completata acolo unde este cazuta."

De asemenea, intreprinde o serie de masuri privind realizarea proiectelor intocmite la inceputul anului, cand detinea functia de presedinte al Comitetului. In consecinta, raporteaza ca s-au executat la biserica mare din pestera, urmatoarele lucrari: "Facerea din nou a doua usi si patru ferestre, precum si usa de la intrare in camera preotului, toate din stejar", iar printr-o adresa, comunica arhitectului sef ca, intrucat Devizul prevede ca, pardoseala bisericii de la "Schitul Gura Pesterii Sfantului Grigorie Decapolitul” sa fie de caramida, precizeaza urmatoarele: "Cum insa in aceasta bisericuta voim a face permanent serviciul divin si cum chiar in cuprinsul pesterii este umezeala, si pentru preintampinarea imbolnavirii celor ce vor sluji aici, aceasta pardoseala sa fie facuta din scandura."

Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul

Tot in decursul aceluiasi an, cere Mitropoliei aprobarea pentru "inceperea lucrarilor de zidarie la biserica mare din pestera", in a doua jumatate a secolului nostru, s-au efectuat unele cercetari istorice si artistice asupra monumentelor religioase din Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul. Preotul Dumitru Balasa sintetizeaza rezultatele obtinute pana in anul 1957 cu privire la Sihastriile Ovidenia si Sfintii ingeri; doua studii, intocmite de profesorul Valentin Saca, urmaresc - asa cum precizeaza autorul - "o analiza mai profunda a elementelor ce au conferit statutul de monumente de arta, acestor locasuri de inchinare, in acest sens cercetarea fiind efectuata din perspectiva timpului si a spatiului cultural si artistic din care fac parte. Desi nu se integreaza in sfera marilor ctitorii, reprezinta totusi valori de mentinere si manifestare a preocuparilor artistice, la cumpana veacurilor XVI si XVII."

Administrata o perioada de catre "Muzeul judetean Valcea", care electrifica intregul spatiu subteran, Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul a revenit din 1993 Manastirii Bistrita. Cunoscand valoarea si importanta acestui monument natural si ale celor doua monumente de arta bisericeasca, urmeaza ca prin purtarea de grija a conducerii sfintei manastiri sa fie restaurat intregul ansamblu si redat circuitului de valori culturale si artistice al patrimoniului spiritual din tara noastra.

Arhimandritul Veniamin Micle



14 Iunie 2012

Vizualizari: 18753

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Comentarii (1)

  • Cristina MaricaPostat la 2010-11-21 00:19

    intr-adevar este o pestera impresionanta! celor care nu au avut ocazia s-o viziteze pana acum le recomand cu caldura ca atunci cand sunt prin valcea sa nu cumva s-o rateze ca vor avea cu ce sa-si clateasca sufletul si ochii!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.