Biserica Marcuta, aflata in apropiere de Spitalul de Urgenta "Sfantul Pantelimon", din Bucuresti, este una dintre cele mai vechi biserici din capitala, fiind intrecuta in vechime doar de biserica din ansamblul Curtea Veche. Biserica Marcuta, inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, a fost manastire pana in anul 1864.

Biserica Marcuta este un monument de cult reprezentativ pentru arhitectura secolului al XVI-lea din Tara Romaneasca. Se pastreaza pana astazi biserica originala, turnul-clopotnita si zidul imprejmuitor, cu intrarile deosebite, in forma pe care au capatat-o la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Biserica Marcuta

Prima biserica din acest loc a fost zidita de "Dan, mare logofat" si de sotia lui, Vlada, in anul 1587, in vremea dmnului Mihnea al II-lea Turcitul, langa un izvor tamaduitor, aflat pe malul lacului Colentinei, in afara zidurilor actualei manastiri, fiind inchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.

Nepoata vistiernicului Dan, Visana, fata armasului Marcu (de la acest Marcu se crede ca a luat manastirea numele de Marcuta), a facut reparatii, insa, vazand ca manastirea este „la lipsa si la saracie si nu o poate chivernisi", prin actul sau din 15 decembrie 1679, a inchinat-o ca metoc Mitropoliei din Bucuresti, cu toate mosiile si odoarele ei. Cu ajutorul mitropolitului Teodosie, familia ctitorului repara manastirea si zideste cateva noi chilii monahale, in incinta din jurul bisericii.

In timpul domniei lui Grigore al II-lea Ghica (1733-1735), mitropolitul Stefan a adaugat bisericii un pridvor si un turn-clopotnita, a facut chenare din piatra la ferestre si a incadrat in piatra usa de la intrare. Tot acum, biserica este zugravita in fresca, atat in interior, cat si in exterior, precum marturiseste pisania, asezata in ziua de 20 septembrie 1733.

Manastirea Marcuta era inconjurata de un zid cu doua porti, una spre rasarit, pe unde intra poporul, si alta spre apus, sub turnul-clopotnita, pe unde intrau boierii. Tot atunci, domnitorul Grigorie al XI-lea Ghica pune sa se repare "vistieria apelor", adica izvor tamaduitor, si sa se zideasca un foisor. 

In timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782), in jurul bisericii se infiinteaza un han cu pravalii, manastirea fiind fortificata cu un nou zid, foarte gros, inalt de sapte metri. In anul 1779 se rezideste clopotnita de zid, pe care se aseaza o placa de marmura cu initialele domnitorului si stema familiei.

In tabloul votiv, zugravit in pronaos, biserica apare tinuta in maini de domnitorul Alexandru Ipsilanti. Precum se observa, pe atunci biserica avea o turla asezata pe naos si un turn clopotnita asezat pe pronaos. In turn se urca pe o scara in spirala, adapostita intr-un turn asezat pe fatada nordica a bisericii.

In timpul domnilor fanarioti (1716-1821), familia domnitorului Ipsilanti inchina Manastirea Marcuta catre Manastirea Halchi, din Grecia. In anul 1821, cand un grup de eteristi s-au ascuns in chiliile manastirii, manastirea a pierdut cladirile anexe, care adaposteau o veche tiparnita. 

In timpul ocupatiei austriece (1789-1791), in Manastirea Marcuta si in Manastirea Pantelimon se infiinteaza spitale, chiliile ramase fiind folosite pentru adapostirea bolnavilor din timpul "ciumei lui Caragea" (1813-1814). In incinta spitalului de la Marcuta a lucrat primul medic al orasului Bucuresti, anume Dimitrie Caracas, care a organizat serviciul sanitar al tarii.

Cutremurul din anul 1802 deterioreaza partial biserica si manastirea. In anul 1813, aceasta figureaza inca in lista manastirilor domnesti din tara. Mai apoi, dupa anul 1820, in incinta manastirii este infiintat un ospiciu pentru bolnavi psihic, care va functiona pana in anul 1925.

In anul 1848, in biserica este adusa o icoana facatoare de minuni, dintr-un schit din judetul Buzau. Dupa anul 1925, chiliile manastirii vor adaposti o scoala de reeducare, iar mai apoi o scoala profesionala pentru copii infirmi. 

La mijlocul secolului al XIX-lea, Biserica Marcuta a fost restaurata de arhitectii Johann Schlatter si Benis. Peretele ce despartea naosul de pronaos a fost demolat, iar turla cazuta la cutremur a fost refacuta din lemn. Insa, in anul 1909, biserica a cazut iarasi in ruina. Intre anii 1917-1918, sub ocupatia germana, biserica a fost pradata, aceasta ramanand fara clopotul cel mare, daruit de Alexandru Ipsilanti, in anul 1779.

Intre anii 1933-1941, manastirea a fost restaurata partial, prin grija preotului paroh. Mai apoi, intre anii 1945-1957, biserica a fost supusa unui sir de reparatii, dupa cum urmeaza: a fost refacut acoperisul; s-a reparat pictura interioara si a fost montat un nou iconostas sculptat. Mai tarziu, intre anii 1966-1984, lucrarile vor fi continuate de catre Directia Monumentelor Istorice.

In vremea preotului paroh Nicolae Pretorian (1970-1996) este reconstituita turla Pantocrator, pe temeiul urmelor pastrate, este reparat acoperisul si este invelita cu tabla de arama. O noua tampla a fost lucrata in lemn de nuc, in atelierele Manastirii Plumbuita, de catre sculptorul Aurel Obreja. Se va restaura pridvorul, pictura fiind si ea refacuta. Dupa terminarea lucrarilor, Preasfintitul Roman Ialomiteanul va resfinti biserica.

Biserica Marcuta reprezinta unul dintre cele mai valoroase monumente istorice si arhitecturale pastrate din cea de a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Ea face parte din lacasurile inspirate de planul bisericii din Manastirea Cozia, de tip sarbesc, in forma de cruce, cu o turla pe naos, cu peretii grosi de aproximativ 80 de centimetri, avand pridvor, pronaos, naos cu turla Pantocrator si altar.

Pridvorul deschis, adaugat in anul 1733, este mai scund decat pronaosul, dar are aceeasi latime. Din pridvor, trei trepte urca pana in pronaos. Initial, acesta era boltit-semicilindric, insa, ulterior, el a ramas acoperit cu o calota sferica asezata pe pandantivi, rezemata pe patru arce in consola. Peretele dintre pronaos si naos a fost refacut, prezentand trei arcade inguste, inegale, rezemate pe doi stalpi cilindrici, din zidarie, pictati in fresca.

Elementul cel mai interesant si valoros al bisericii il constituie decoratia exterioara, care o situeaza printre cele mai importante monumente religioase din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. La restaurare, paramentul a fost scos de sub tencuiala ce fusese aplicata in secolul al XVIII-lea.

Fatadele sunt decorate in caramida aparenta, cate trei randuri orizontale, alternate cu fasii tencuite, intrerupte de cate doua caramizi asezate vertical. Ele sunt impartite de un brau simplu de caramizi rotunjite, in doua registre inegale, compuse din arcaturi executate cu aceleasi caramizi speciale, executate cu latura exterioara rotunjita.

Intrarea in curtea bisericii se face prin doua turnuri de poarta succesive. Cel din incinta exterioara are o arcada mare in plin cintru, este din caramida aparenta si acoperit, peste parter, cu o invelitoare din tabla. In timp, turnul si-a pierdut arcada interioara si etajul superior. Al doilea turn de poarta are doua niveluri, cu o arcada la parter, suprainaltata de o alta, iar la etajul clopotelor, cate doua ferestre inalte pe fiecare latura, cuprinse intre decoratia cu arcaturi profilate. O placa, purtand initialele domnitorului Alexandru Ipsilanti, este pusa pe aceasta clopotnita, mentionand anul 1779.

In afara zidurilor inalte ce inconjoara biserica se desfasoara cimitirul parohial, amenajat incepand din anul 1920, ce ajunge acum pana pe malul lacului Colentina. In anul 1983 s-a ridicat, pe fundatiile fostei case parohiale, o capela cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, iar intre anii 1999-2003, o noua biserica, cu hramul Inaltarea Domnului.

Teodor Danalache

• Biserica Udricani
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserici din Bucuresti cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
  Publicat in : Sfanta Cuvioasa Parascheva
• Catedrala Sfantul Iosif
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Biserica Domnita Balasa
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: