Cuvioasa Xenia romana
(24 ianuarie)
Vietile si laudele sfintilor se aseamana cu lumina stelelor; caci precum stelele sant intarite cu asezarea pe cer si toata partea cea de sub ceruri o lumineaza, incat acelea care se vad de indieni, nu se ascund nici de sciti, apoi pamantul si marea le lumineaza si indrepteaza corabiile ce plutesc, ale carora nume desi nu le stim, pentru multimea lor, totusi de luminoasa lor podoaba ne minunam; astfel este si cu luminarea sfintilor.
Desi sant inchise moastele lor in morminte, insa puterile lor, in partea cea de sub cer, nefiind imprejur marginite cu hotarele pamantesti, ne minunam de viata acelora si de slava cu care preamareste Dumnezeu pe placutii Lui, precum a preamarit si pe aceasta placuta a Sa, Cuvioasa Xenia, a carei viata minunata, spre luminarea si chipul celor ce voiesc sa slujeasca cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai de pe urma de catre cei vechi, intr-acest chip.
A fost in Roma cea veche un barbat slavit si vestit, unul din cei mai mari senatori, care era crestin dreptcredincios si avea numai o fiica, pe care o pazea ca pe lumina ochilor, anume Eusebia; acesteia sosindu-i varsta de nunta, un boier asemenea cu cinstea de senator, a poftit pe parintii Eusebiei ca sa-i dea pe fiica lor spre insotire fiului sau. Parintii sfatuindu-se, au logodit pe Eusebia cu acel tanar de bun neam, care era asemenea cu cinstea si cu bogatia, si au hotarat ziua in care avea sa se savarseasca legiuita nunta; iar fecioara, fiind plina de dumnezeiasca dragoste, dorea ca Mirelui Celui nestricacios, Care este mai frumos cu podoaba decat fiii omenesti, lui Hristos Domnul, sa se faca mireasa, prin vesnica sa feciorie; acea dorire a sa o tainuia inaintea parintilor, pentru ca stia, ca de i-ar fi cunoscut gandul ei, apoi nici c-ar fi voit aceasta sa auda, cu totul ar fi oprit-o, cu dragostea amagind-o, si cu porunca silind-o spre insotire; de vreme ce avand pe aceea singura fiica mostenitoare a tuturor bogatiilor lor, doreau sa se mangiie de a ei insotire si de fii. Fericita Eusebia avea doua roabe credincioase ale ei, care din copilarie crescusera cu dansa si care slujeau ei cu toata osardia si dragostea.
Iar roabele i-au zis: "Toate cate vei porunci noua, stapana noastra, le vom face, mai ales ca si sufletelor noastre are sa le fie de folos intelegerea ta; deci, gata santem, ca mai bine sa murim pentru tine, decat sa spunem cuiva ceva, despre cele ce ai sa ne graiesti". Iar fecioara le-a zis: "Stiti ca parintii mei vor sa ma marite, iar mie nici prin minte nu mi-a venit candva sa cuget aceea, adica sa ma gandesc la nunta, si foarte greu imi este lucrul acesta pe care parintii mei s-au sfatuit sa-l faca; pentru ca este viata aceasta numai umbra, fum si vis. Deci sa ma ascultati pe mine, sa luam de obste viata curata, si de va fi voia Domnului cu scopul meu, si voi de va veti uni cu sfatul meu si veti pazi cele ce va spun, apoi ce se va cadea noua sa facem, vom chibzui; dar sa ma credeti ca de ar sti despre aceasta parintii mei si ar voi ca cu sila sa ma indemne la nunta, apoi chiar de m-ar da focului, sabiei sau fiarelor, nicidecum nu vor putea sa ma intoarca de la scopul meu, ajutandu-mi Dumnezeu".
Auzind acestea, amandoua roabele au zis: "Voia Domnului sa fie, caci si noi ne invoim cu scopul tau; si mai bine dorim ca si tine, stapana noastra, sa murim cu tine decat sa te vadim". Unele ca acestea auzind fericita Eusebia de la slujnicele sale, a preamarit pe Dumnezeu; si avand cele trei fecioare dragoste intocmai catre Hristos, gandeau in toate zilele cum ar face, ca dorirea lor sa poata ajunge intru savarsire; deci se rugau lui Dumnezeu sa le dea sfat bun.
Iar din ziua aceea in care s-a dat pe sine intru dragostea Domnului, Eusebia sfatuindu-se la viata curata pe ascuns de parinti, prin mijlocirea celor doua roabe ale sale, impartea la cei ce aveau trebuinta, aurul, argintul si toate lucrurile cele ce erau de pret. Inca au mai impartit acele roabe si simbriile lor pe care le aveau, pregatindu-se pentru saracie, pentru dragostea lui Hristos; apropiindu-se ziua nuntii, fericita Eusebia sfatuindu-se cu roabele sale, si-a schimbat noaptea imbracamintea din chipul cel femeiesc in cel barbatesc si luand niste aur pentru trebuinta, a iesit din casa, nestiind nimeni, intamplandu-se usile deschise.
Si insemnandu-se cu semnul Crucii, a zis catre Hristos Dumnezeu: "Tu fii cu noi, Fiul lui Dumnezeu, si arata-ne calea in care vom merge, caci pentru dragostea Ta lasam casa si pe toate din ea, si voim mai bine sa ne instrainam si in necazuri sa vietuim, pe Tine dorindu-Te si pe Tine cautandu-Te". Astfel iesind din casa, s-a rugat cu lacrimi, plangand si bucurandu-se; apoi Sfanta Eusebia zicea pe cale catre roabele sale: "Voi de acum sa-mi fiti surori si eu mai vartos voi sluji voua in toate zilele vietii mele, dar, o! stapanele mele, sa defaimam toate pentru Dumnezeu, si sa nu cautam nimic pe pamant, decat numai sa mantuim sufletele noastre; sa fugim de grijile cele desarte ale vietii si vatamatoare de suflet, si sa credem Domnului, care a zis: Toti cei ce-si vor lasa pentru numele Meu, tata, mama, casa, sau tarini, vor lua insutit si vor mosteni viata cea vesnica. Astfel, surorile mele, sa ne mantuim sufletele noastre".
Despre acestea graind sfanta catre dansele, s-au dus la mare si gasind o corabie care avea sa plece spre hotarele Alexandriei, au dat chiria si s-au asezat intr-insa, apoi, fiind si vantul prielnic, in putine zile au ajuns la Alexandria; iar de acolo plecand, s-au dus intr-o insula Cos de la Halicarnas, cetatea Cariei, fiind departe la cincisprezece mii de pasi; caci alergau pretutindeni, voind sa afle un loc necunoscut, ca nu candva sa fie gasite de parinti. Deci, petrecand in aceea insula mai fara frica, si-au schimbat chipul cel barbatesc in femeiesc si gasind o casa mica intr-un loc deosebit, vietuiau acolo, multumind lui Dumnezeu, Caruia se rugau de-a pururea sa le trimita un om duhovnicesc, care ar putea sa le imbrace in randuiala monahiceasca si sa aiba grija de sufletele lor.
Sfanta Eusebia sfatuia pe prietenele sale, zicandu-le: "Ma rog voua, surorile mele, pentru Domnul sa pazim taina noastra, adica sa nu spunem nimanui patria noastra si scopul pentru care am plecat din casa parinteasca, si care imi este numele meu, ca nu cumva, dupa nume si dupa patria mea, de unde am plecat, cercetand parintii mei sa afle. Deci, va jur pe Dumnezeu, ca toate acelea sa le paziti pana la sfarsitul vietii mele si sa nu spuneti nimanui nimic despre cele ce s-au facut si se vor face de noi. Si de va intreba cineva de numele meu, sa spuneti ca ma numesc Xenia, care se talcuieste "straina"; ca acum, precum ma vedeti, ma instrainez, lasandu-mi casa si parintii, pentru Dumnezeu; si de acum inainte, nici voi sa nu ma mai numiti Eusebia, ci Xenia, deoarece nu am aici cetate statatoare, ci instrainandu-ma cu voi impreuna, in viata aceasta, caut pe cea viitoare".
Sfanta zicand acestea catre roabele sale, ele au fagaduit sa pazeasca toate cele poruncite lor, si de atunci sfanta, mireasa lui Hristos, era numita Xenia, in loc de Eusebia. Odata plecandu-si genunchii impreuna cu surorile, au inceput a plange si a grai: "Dumnezeule, fa cu noi, strainele si saracele, mila Ta cea mare, precum ai facut cu toti sfintii Tai, si ne trimite, Stapane, un om placut Tie, prin care am putea sa ne mantuim si noi, smeritele".
Pe cand se rugau astfel, Sfanta Xenia cu surorile, iesind din casa in care locuiau, vazura un batran cinstit, carunt la par, venind de la tarm, imbracat monahiceste, a carui fata era ca un inger, si alergand la dansul sfanta fecioara a cazut la picioarele lui, plangand si zicand: "Omule al lui Dumnezeu, sa nu treci cu vederea cele instrainate in tara indepartata, sa nu te intorci de catre nevoiasele cele sarace, nici sa te ingretosezi de rugamintele pacatoaselor; ci te aseamana Sfantului Apostol Pavel si ne fii noua povatuitor si invatator, precum acela a fost Sfintei Tecla; adu-ti aminte de rasplatirea dreptilor, gatita de la Dumnezeu, si ma mantuieste impreuna cu aceste doua surori".
Auzind acestea slujitorul lui Dumnezeu, s-a pornit pe lacrimi si a zis catre dansa: "Ce voiesti sa va fac?" Ea a raspuns: "Sa ne fii parinte si invatator dupa Dumnezeu si sa ne arati unde am putea sa ne mantuim; pentru ca santem straine si nu stim unde sa ne ducem, ca ne rusinam a ne arata la oameni". Iar el a zis catre dansele: "De unde santeti si care este pricina, de santeti asa singure?" Sfanta raspunse: "Santem din tara indepartata, robule al lui Hristos, si ne-am sfatuit ca sa plecam impreuna din patria noastra si sa venim in aceste locuri; apoi ne-am rugat lui Dumnezeu, ziua si noaptea, sa ne trimita un om, prin care am putea sa ne mantuim si acum Dumnezeu ne-a aratat pe cuviosia ta, care poti sa miluiesti neputintele noastre".
Sfantul batran a grait: "Credeti-ma surorilor, ca si eu sant strain aici, precum ma vedeti, vin de la Sfintele Locuri, unde m-am inchinat, si ma intorc in patria mea". Roaba lui Hristos ii zicea: "Din ce parte esti, cuviosia ta, stapanul meu?" El a raspuns: "Eu sant din partile Cariei, din cetatea Milasa". Mireasa lui Hristos i-a zis iarasi: "Rogu-ma sfintiei tale, sa ne spui vrednicia ta, ca mi se pare ca esti episcop?" Batranul zise catre dansa: "Iarta-ma sora, sant un om pacatos si nevrednic de chipul monahicesc, dar cu mila lui Dumnezeu sant prezbiter si egumen al unei mici adunari de frati, in manastirea Sfantului si preaslavitului Apostol Andrei, iar numele meu este Pavel".
Auzind acestea roaba lui Hristos, a laudat pe Dumnezeu, zicand: "Slava Tie, Dumnezeule, ca m-ai ascultat pe mine saraca si mi-ai trimis om, sa ma mantuiasca, impreuna cu aceste doua surori, precum ai trimis Sfintei Tecla pe Sfantul Pavel." Apoi a zis catre batran: "Rogu-ma tie, robule al lui Dumnezeu, sa nu ne treci cu vederea pe noi strainele, ci fii parintele nostru dupa Dumnezeu". Grait-a lor fericitul Pavel: "V-am spus ca si eu sant strain si nu stiu ce bine sa va fac aici, dar de voiti sa mergeti in cetate, apoi nadajduiesc ca Domnul va face mila cu voi si ma voi ingriji de voi dupa puterea mea". Fecioarele cazand la batran, cu lacrimi au zis: "Asa, robul lui Dumnezeu, ia-ne cu tine si vom merge oriunde ne vei porunci, numai sa faci mila cu noi strainele si sa ne fii povatuitor spre viata cea vesnica".
Luand cu sine robul lui Dumnezeu pe acele sfinte fecioare, au venit in cetatea Milasa, si au gasit acolo niste case la loc linistit si aproape de biserica, pe care Sfanta fecioara Xenia, cumparandu-le cu aurul ce luase de acasa, a zidit o biserica nu mare, in numele Sfantului si marelui Mucenic Stefan, si in scurta vreme a asezat si o manastire mica de fecioare, facandu-le mirese ale lui Hristos.
Acolo se ingrijea de dansele Sfantul Pavel egumenul, de ale carui maini a fost tunsa Xenia, impreuna cu amandoua roabele sale, in randuiala monahiceasca. Si nimeni n-a cunoscut, pana la sfarsitul ei, de unde era acea fecioara, nici pentru care pricina a plecat din patria sa, si care este adevaratul ei nume, pentru ca se numea Xenia, adica straina. Iar Cuviosul Pavel spunea celor ce-l intrebau despre acele fecioare: le-am luat din insula Cos si le-am adus aici. Deci, toti le socoteau ca sant de acolo, de aceea si manastirea se numea "Cos", dupa numele insulei aceleia.
Dar nu dupa multa vreme a adormit intru Domnul, Chiril, episcopul acelei cetati si a fost ales la pe scaun in locul lui, Cuviosul Pavel, egumenul manastirii Sfantul Andrei. Acela primind vrednicia de episcop, si mergand in manastirea de fecioare a sfintit pe Xenia diaconita, ca pe una ce era cu adevarat vrednica de aceasta. Caci in trup fiind, avea viata ingereasca, si cu toate ca era crescuta intru multe dulceti si desfatari, fiind fiica de senator, insa la atat de aspra viata s-a deprins, incat pe o cale noua, neobisnuita, se vedea ca se suie spre pustniceasca desavarsire.
De infranarea ei se temeau diavolii si de postul si nevointa ei biruindu-se, nu indrazneau nici a se apropia de dansa: pentru ca manca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori si toata saptamana petrecea fara hrana. Si cand era sa primeasca hrana, nici verdeturi nu manca, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de gradina, nici orice alte mancari de cele bune, afara numai de putina paine, udata cu lacrimile sale. Si luand din cadelnita cenusa, isi presara painea sa; aceasta o facea in tot timpul vietii sale, implinind cuvantul prorocesc: Cenusa cu paine am mancat si bautura mea cu plangere am amestecat. Si se sarguia in tot timpul ca sa-si tainuiasca infranarea aceasta chiar de surorile sale; numai acele doua roabe ale ei impreuna vietuitoare o priveau in taina ce face, si singure urmau vietii ei celei imbunatatite.
Atata ravna era intr-insa, incat de cu seara, pana in timpul cantarii Utreniei, sta toata noaptea, ridicandu-si mainile in sus, rugandu-se, si asa in toate serile era vazuta de surori in taina, iar uneori plecandu-si genunchii de cu seara, pana la timpul cantarii Utreniei, si pana dimineata se ruga, cu multe lacrimi, si astfel intotdeauna slujea Domnului, iar aceasta o facea cu smerenie, incat mai jos decat toti se socotea pe dansa. Dar cine va putea spune celelalte fapte bune ale ei? Ce fel de cuvinte vor fi de ajuns, sa spuna toate ispravile ei? Ce vom zice de blandetea ei? Pentru ca nu a fost vazuta maniindu-se candva, nici a intinat viata ei vreo desarta slava si ingamfare. Fata ei era smerita, cu mintea inteleapta, cautatura neimpodobita, trupul chinuit cu pustnicestile osteneli si inima ei pasnica, nici o tulburare avand.
Apoi ce bunatati nu erau intr-insa? Priveghere de-a pururea, infranare mare, smerenie nespusa si dragoste nemasurata; pe cei din nevoi ajuta, cu cei ce patimeau, impreuna patimea, spre pacatosi se milostivea, iar pe cei rataciti ii povatuia la calea pocaintei. Despre hainele ei nici nu se poate grai, pentru ca purta niste zdrente si chiar de aceea se socotea pe dansa ca este nevrednica. Si toata viata ei era intru umilinta si intru varsarea lacrimilor celor neincetate; si mai degrab puteai sa vezi izvoarele apelor in vreme de arsita secand, decat ochii ei incetand de lacrimi, care, de-a pururea, spre iubitul mirele sau Hristos izvorau ca piraie de lacrimi; dorind ca sa-L vada pe El fata catre fata si cu David graia: Cand voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu, fetei preadulcelui Mirelui meu, facutu-s-au lacrimile mele paine ziua si noaptea.
Iar cand s-a apropiat fericitei Xenia, pururea pomenita si nevinovata mireasa a lui Hristos, vremea ducerii ei din vremelnica viata, a sosit pomenirea Sfantului Efrem, care a fost altadata in cetatea aceea episcop; si a mers fericitul episcop Pavel cu tot clerul sau in satul care se numeste Levchin, pentru ca acolo era biserica Sfantului episcop Efrem, si intr-insa erau cinstitele lui moaste.
In acest timp Cuvioasa Xenia, chemand pe toate surorile sale in biserica manastirii, a inceput a grai catre dansele: "Stapanele mele si surori, stiu cata dragoste mi-ati aratat, cum ati suferit si mi-ati ajutat mie, strainei; si acum ma rog voua, sa aratati dragostea voastra si sa ma pomeniti pe mine saraca, pacatoasa si straina, intru rugaciunile voastre, milostiv facand mie pe Dumnezeu, ca sa nu ma impiedice pacatele mele, ci cu rugaciunile voastre sa trec la Hristosul meu, ca iata acum sfarsitul meu s-a apropiat si in durere imi este sufletul si in necaz foarte; caci nepregatita am sa ies din trupul meu. Iar parintelui nostru, episcopul Pavel, nefiind aici, voiesc sa-i spuneti in locul meu cand va veni, ca asa a zis saraca Xenia: "Pentru Dumnezeu, cinstite parinte, pomeneste strainatatea mea; ca tu m-ai povatuit si m-ai adus in viata aceasta; deci roaga-te pentru mine, ca sa nu ma rusineze Domnul intru a mea nadejde".
Acestea auzindu-le toate surorile, au inceput a plange si a zice: "Stapana noastra si povatuitoarea sufletelor noastre, cum ne lasi pe noi in saracie si in nevoi? Cine ne va povatui de acum pe calea vietii? Cine ne va invata sau cine se va mai ruga pentru lenevirea noastra? Nu, stapana, intr-o vreme ca aceasta sa nu ne lasi pe noi; adu-ti aminte ca tu singura ne-ai adunat pe noi in aceasta ograda a ta, ingrijeste-te de sufletele noastre, stapana, si te roaga lui Dumnezeu, ca sa-ti prelungeasca viata inca o bucata de vreme pentru noi saracele, ca sa ne povatuiesti la mantuire".
Apoi au inceput si cele doua roabe a cadea la picioarele ei si cu amar a zice: "Ne lasi acum pe noi, stapana noastra, fara noi te duci de aici? Dar, ce vom face noi? Ce vom lucra intr-o tara straina noi, nemernicele? O! vai de noi saracele, nevoiasele si strainele, ca n-am avut grija de noi si pentru aceasta vrei sa ne lasi pe noi singure, doamna noastra? Adu-ti aminte de necazurile pe care le-am indurat cu tine, adu-ti aminte de strainatatea noastra si a ta, intru care partase ti-am fost tie; adu-ti aminte ca intru toate cu osardie ti-am slujit, adu-ti aminte si te roaga lui Dumnezeu pentru noi, ca sa ne ia si pe noi cu tine, stapana noastra".
Deci, facandu-se multa tanguire, a inceput si insasi Cuvioasa Xenia, plangand a zice: "Stiti, surorile mele, ca mai inainte de timp striga Apostolul Petru, zicand: Nu va zabovi Domnul nostru fagaduinta, precum unii o socotesc zabovire; ci indelung rabda spre noi, nevrand ca sa piara cineva, ca toti sa vina la pocainta. Si va veni ziua Domnului ca un fur! Deci, acestea stiindu-le, surorile mele, sa nu ne lenevim intr-aceasta putina vreme, ci sa ne trezim, sa aprindem candelele noastre, sa luam untdelemn in vasele noastre, sa ne pregatim a iesi intru intampinarea Mirelui, de vreme ce nu stim in ce ceas ne va chema pe noi Domnul, ca iata secerisul a sosit si lucratorii sant gata si numai porunca Stapanului o asteapta".
Aceasta graindu-le sfanta, si toate plangand si cazand la picioarele ei, cuvioasa ridicandu-si mainile ei spre cer, cu multe lacrimi s-a rugat, zicand asa: "Dumnezeule, cel ce ai acoperit pana astazi strainatatea mea, asculta-ma pe mine saraca si pacatoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereste-le si pazeste-le de toate mestesugurile diavolesti, spre slava si lauda sfantului Tau nume. Rogu-ma Tie, Dumnezeul meu, adu-Ti aminte de aceste doua surori ale mele, care impreuna cu mine s-au instrainat pentru dragostea Ta si precum in aceasta viata vremelnica nu s-au despartit de mine, asa si intru Imparatia Ta, nu ne desparti pe noi, ci impreuna ne invredniceste in camara Ta".
Astfel rugandu-se, a poftit pe toate surorile sa iasa o vreme, si s-o lase pe ea singura sa se linisteasca putin. Deci, iesind toate din biserica, s-a inchis singura ea, iar cele doua roabe ale ei stand inaintea usii, priveau inauntru pe ascuns si o vedeau cum plecandu-si la pamant genunchii sai, se ruga; apoi in chipul Crucii, cu fata la pamant, a facut rugaciune, si stand ea astfel multa vreme, indata a stralucit o lumina in biserica, ca un fulger la vedere, si buna mireasma a inceput a iesi din biserica, iar ele intrand degraba inauntru si voind sa o ridice de la pamant, au aflat-o adormita intru Domnul, in 24 zile ale lunii ianuarie, intr-o zi de simbata, si in ceasul al saselea din zi.
Apoi, iesind cele doua surori plangand, au chemat pe altele, zicand: "Maicile si surorile noastre, veniti sa ne tanguim pentru saracia cea de obste; veniti sa plangem de caderea cea prin moarte a stalpului nostru, ne-am lipsit de cinstita maica noastra si am ramas singure; Sfanta Xenia, maica noastra, a murit".
Intrand toate in biserica, au vazut-o ca se mutase din cele de aici, si facura plangere si tanguire foarte mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, vrand sa arate tuturor ce fel de comoara ascunsa era pe pamant, a aratat un semn mare si prealuminat pe cer, pentru ca in ceasul acela in care Cuvioasa Xenia si-a dat cuviosul sau suflet in mainile Domnului, pe la amiaza, vazduhul fiind inseninat si curat, s-a aratat pe cer, deasupra manastirii celei de fecioare, o cununa de stele foarte luminoasa avand in mijlocul sau o cruce, stralucind mai mult decat soarele; si a fost vazut semnul acela de toti. Iar cetatenii cei din Milasa, impreuna cu episcopul lor Pavel, fiind inca in satul Levchin, si vazand semnul cel de pe cer, se mirau si intru nepricepere se intrebau ce este aceasta. Iar fericitul episcop Pavel, intelegand cu duhul, a zis catre toata multimea poporului: "Maica Xenia a adormit si pentru dansa este semnul minunii". Si indata, sfarsind Liturghia, s-a intors in cetate cu tot poporul care fusese la praznic si aflara cetatenii, precum le-a spus lor episcopul, pe Sfanta Xenia moarta.
Deci, s-a adunat la manastirea de fecioare mare multime de barbati si de femei cu copii, atrasi de semnul cel vazut pe cer, si strigau, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, ca multime de sfinti Ti-au placut Tie in taina! Slava Tie, Cuvantul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat si de bunavoie Te-ai rastignit pentru noi pacatosii, ca ai aratat tuturor comoara Ta cea mare, care pana acum aici era tainuita! Slava Tie, Stapane, ca pe a Ta cetate, Milasa, ai invrednicit-o ca sa fie camara si vistierie a comorii Tale acesteia, care a tinut intru sine pana acum pe acest margaritar prea scump, de mare pret, pe sfanta Ta mireasa, pe care ai luat-o in camara Ta cea cereasca, iar curatul si sfantul ei trup l-ai lasat cetatii Tale spre paza!".
Astfel, toti plangand si privind spre cununa si crucea care se vedeau pe cer, tot poporul cel iubitor de Hristos, dar mai ales partea femeiasca, cuprinzandu-se de ravna, cu mare glas striga catre Sfantul episcop Pavel: "Sa nu ascunzi slava cetatii noastre, cuvioase episcop, nici sa taci laudele noastre, sa nu ascunzi pe marturisitorul cel aratat noua de Dumnezeu. Arata faclia cea luminoasa, care pana acum a fost sub obroc, si in taina a luminat. Arat-o la toti, ca sa vada toti potrivnicii nostri, si sa cunoasca la ce fel de stapan slujim. Sa vada elinii si sa se rusineze. Sa vada iudeii taina Crucii si sa cunoasca ca Acela pe care ei L-au rastignit, este Dumnezeu. Sa vada toti cei ce vrajmasesc asupra Crucii lui Hristos si sa se tanguiasca. Sa vada cum si dupa moarte preamareste pe robii Sai, Stapanul ingerilor, sa vada toti cu ce slava se incununeaza de la Dumnezeu Xenia, mireasa Lui, ea, care de oameni se socotea ca este straina nestiuta si roaba; sa vada toti de ce fel de dar si cinste s-a invrednicit cetatea noastra cea saraca".
Deci, poporul cu episcopul si cu prezbiterii s-au apropiat de cinstitul trup al Sfintei Xenia si punandu-l pe pat, precum se cade, au aprins multe lumanari si tamaie, iar episcopul impreuna cu prezbiterii au luat patul pe umerii lor si cantand, s-au dus in mijlocul cetatii. Si se mirau toti de minunea cea preaslavita, ce se facea, caci, cand mergeau cu patul pe care era dus trupul sfintei, mergea deasupra patului si cununa cea cu crucea aratata pe cer; iar cand au pus patul in mijlocul cetatii, a stat si cununa deasupra patului. Si s-au adunat si din satele de prin imprejurimi multime de popor fara de numar, vazand acel semn prea luminat pe cer, si s-a umplut cetatea de adunarea poporului, incat era intr-insa mare stramtoare. Iar fericitul episcop Pavel, cu poporul, tot in noaptea aceea spre duminica, a petrecut-o langa sfanta, priveghind si cantand pana la ziua. Si multe tamaduiri se faceau de la moastele ei, pentru ca toti, de orice boala erau cuprinsi, numai cat se atingeau de patul sfintei, indata dobandeau tamaduire.
Sosind ziua Sfintei Duminici, au acoperit cu panze curate cinstitul trup al Cuvioasei Xenia si cantand deasupra gropii, au dus-o pana la locul ce se cheama Sichinie, care este la intrarea cetatii dinspre miazazi; caci mai inainte de mutarea sa, sfanta a poftit ca acolo sa-i puna trupul ei. Si vedea iarasi tot poporul ca trupul ei ducandu-se cu patul, mergea si cununa cea de stele cu crucea cea vazuta pe cer, urmand patului; si iarasi cand se oprea patul, sta deasupra si cununa aceea. Apoi, facandu-se ingroparea, au impartit oamenii intre ei in mici bucati, panzele cele subtiri, ce au fost pe cinstitele moaste si le pastrau la dansii cu credinta, spre tamaduirea a diferite boli.
Deci, ungand episcopul cu mir sfantul trup al Cuvioasei Xenia, dupa obicei, l-a pus in mormant nou, si desavarsindu-se cinstita ingropare, indata cununa de stele care stralucea pe cer s-a facut nevazuta. Si multe tamaduiri se dadeau de la mormantul sfintei, tuturor celor ce cu credinta se apropiau. Iar nu dupa multa vreme, a murit si una din roabele Cuvioasei Xenia, apoi dupa dansa si cealalta degrab s-a dus la vesnica viata, si le-au ingropat pe amandoua la picioarele sfintei lor stapane.
Cand era sa moara cea de-a doua, au venit la dansa toate monahiile, si jurand-o, o rugau, sa le spuna toate faptele Cuvioasei Xenia; iar ea vazandu-se ca este acum spre sfarsit, le-a spus cu de-amanuntul toate cele despre sfanta: din care parinti si de unde a fost si pentru care pricina a fugit de acasa si din patria sa cu amandoua roabele sale; apoi, cum si-a tainuit numele ei, pentru ca numele ei din nastere era Eusebia, si l-a schimbat in Xenia, de vreme ce se instraina pentru dragostea lui Dumnezeu; si toti s-au instiintat despre viata cea nestiuta a miresei lui Hristos, Xenia.
Astfel, aceasta cuvioasa a placut lui Dumnezeu, caci, desi de lume era straina, dar cerului era locuitoare. Vazuta era in trup, dar s-a asemanat cu ingerii cei fara de trup. S-a dezbracat de trup, ca de o haina si a calcat pe diavolul, ca pe un balaur. A socotit lumea aceasta precum gunoaiele si si-a pazit ca pe o nepretuita comoara fecioria sa neprihanita. S-a logodit cu dragostea lui Hristos, s-a incununat cu credinta, si ceea ce a nadajduit, aceea a castigat; iar acum se bucura in camara Mirelui sau Celui fara de moarte. Si cu rugaciunile sale mult ajuta credinciosilor, pentru ca moartea n-a omorat puterile ei, nici facerile de bine ale ei nu le-a hotarnicit intr-un loc; pentru ca multe fapte bune a facut pentru Hristos; de aceea si Hristos ne arata multa milostivire noua, daca cerem sfintele rugaciuni ale iubitei Sale mirese.
Dupa moartea ei, trecand catava vreme, a murit si Cuviosul Pavel episcopul, duhovnicescul parinte al Sfintei Xenia, placand si acela lui Dumnezeu desavarsit; caci cu rugaciunile lui se goneau diavolii, si toate boalele se tamaduiau; si a fost ingropat in biserica Sfantului Apostol Andrei, unde a fost mai inainte egumen, iar sufletul sau cel sfant a stat inaintea lui Dumnezeu, intru slava sfintilor. Cu a carui calda folosire catre Dumnezeu si cu rugaciunile Cuvioasei Eusebia, care s-a numit Xenia, si cu ale amandurora sfintelor roabelor ei, Domnul sa ne invredniceasca si pe noi milei Sale, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.